22b/2010 - 

Full text

2010-08-03
Curtea Constitutionala MD

H O T Ă R Î R E privind interpretarea art. 80 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova

Guiding principles (of the court):


H O T Ă R Ă Ş T E:

1. În sensul art.80 alin.(4) din Constituţie, persoana care a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova două mandate consecutive nu poate candida la această funcţie pentru un nou mandat în cazul în care, după exercitarea celui de-al doilea mandat consecutiv, a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, interimatul acestei funcţii fiind asigurat de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru.

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în ,,Monitorul Oficial al Republicii Moldova."


H O T Ă R Î R E
privind interpretarea art. 80 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova

În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Dumitru PULBERE - preşedinte, judecător-raportor
Petru RAILEAN - judecător
Elena SAFALERU - judecător
Valeria ŞTERBEŢ - judecător

grefier - Dina Musteaţa, cu participarea deputatului în Parlament Ion Pleşca, autorul sesizării, reprezentanţilor permanenţi la Curtea Constituţională, al Guvernului, Gheorghe Susarenco, al Parlamentului, Ion Creangă, reprezentantului Preşedintelui interimar al Republicii Moldova, Mariana Secăreanu, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind interpretarea art.80 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Ion Pleşca, depusă la 16 iulie 2010, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 20 iulie 2010 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor, argumentele expuse de participanţii la proces,

Curtea Constituţională

a c o n s t a t a t:

1. În sesizarea depusă la Curtea Constituţională deputatul în Parlament Ion Pleşca a solicitat interpretarea art.80 alin.(4) din Constituţie în corelaţie cu dispoziţiile constituţionale ale art.90 alin.(1) referitoare la vacanţa funcţiei şi art.91 referitoare la interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în sensul posibilităţii persoanei de a deţine funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova după exercitarea a două mandate consecutive în cazul în care, după încheierea celui de-al doilea mandat, a intervenit vacanţa funcţiei, interimatul fiind asigurat de Preşedintele Parlamentului.

Concomitent, autorul sesizării a cerut Curţii Constituţionale să-şi expună opinia cu referire la impactul eventualei modificări a art.78 din Constituţie pentru alegerea Preşedintelui ţării prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat asupra aplicabilităţii art.80 alin.(4) din Constituţie.

2. Examinînd problemele abordate în sesizare, Curtea menţionează că determinarea sensului exact al dispoziţiilor constituţionale, potrivit art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, ţine de competenţa exclusivă a autorităţii de jurisdicţie constituţională şi are scopul de a soluţiona divergenţele juridice şi politice apărute în legătură cu perceperea şi aprecierea normelor Legii Supreme.

Pentru a elucida conţinutul autentic al prevederii art.80 alin.(4) din Constituţie, Curtea va opera cu prevederile art.77, art.78, art.80, art.89, art.90, art.91, art.135 din Constituţie, precum şi cu jurisprudenţa sa anterioară, şi va utiliza toate metodele de interpretare legală.

3. Potrivit art.80 alin.(4) din Constituţie: „Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive".

Norma constituţională enunţată comportă caracter imperativ, limitînd persoana să exercite succesiv mai mult de două mandate preşedinţiale.

Curtea consideră că, în aspectul solicitat în sesizare, art.80 alin.(4) din Constituţie îşi revelează sensul deplin doar în coroborare cu prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova şi mandatul de Preşedinte al Republicii Moldova.

Art.91 din Constituţie, în temeiul căruia Preşedintele interimar îşi exercită atribuţiile, prevede: „Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis, ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru".

Aşadar, legiuitorul constituant a stipulat expres şi limitativ cazurile în care intervine interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova.

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, conform art.90 alin.(1) din Constituţie, intervine în caz de expirare a mandatului, de demisie, de demitere, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

Potrivit art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţie, Curtea Constituţională constată circumstanţele care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte.

Curtea observă că Preşedintele interimar are un statut provizoriu, funcţia sa de bază fiind, după caz, Preşedinte al Parlamentului sau Prim-ministru. Pentru exercitarea funcţiei de Preşedinte al ţării el nu are nici mandatul poporului, nici mandatul Parlamentului. În context Curtea reţine că prin instituirea interimatului se urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării atribuţiilor şefului statului, care, în virtutea caracterului lor special, nu permit intermitenţe.

Potrivit art.77 din Legea Supremă, Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului, el reprezintă statul şi este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii ţării.

Curtea subliniază că legiuitorul constituant a stabilit condiţii speciale privind alegerea Preşedintelui Republicii Moldova.

Astfel, potrivit art.78 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova este ales de Parlament prin vot secret. Poate fi ales Preşedinte al Republicii Moldova cetăţeanul cu drept de vot care are 40 de ani împliniţi, a locuit sau locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat.

Pentru persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova Constituţia nu a reglementat astfel de condiţii, ceea ce, de asemenea, denotă statutul diferit al titularului acestei funcţii.

Art.80 alin.(1) din Constituţie prevede că mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită de la data depunerii jurămîntului. Aşadar, mandatul şefului statului curge de la data depunerii jurămîntului, după desfăşurarea alegerilor în condiţiile stipulate de prevederile art.78 alin.(1) - alin.(4) din Constituţie.

Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte, în conformitate cu prevederile art.79 din Constituţie, este validat de Curtea Constituţională. Candidatul a cărei alegere a fost validată depune jurămîntul în faţa Parlamentului şi a Curţii Constituţionale.

Procedură descrisă nu se aplică în cazul persoanei care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova. Astfel, mandatul Preşedintelui se exercită ca urmare a voinţei Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului, iar interimatul se asigură în baza prevederilor constituţionale cuprinse în art.91 corelate cu art.90 alin.(1).

Interdicţia de a îndeplini funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova mai mult de două termene consecutiv cuprinsă în art.80 alin.(4) din Constituţie vizează sensul strict al noţiunii de mandat, aşa cum decurge din art.80 alin.(1) şi alin.(2) coroborat cu art.78 alin.(1) - alin.(4) din Constituţie. Dispoziţiile constituţionale enunţate exclud egalarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova cu interimatul acestei funcţii, prin care se asigură continuitatea exercitării atribuţiilor şefului statului, dar nu se pune începutul unui nou mandat preşedinţial.

Curtea relevă că enunţurile expuse sînt în concordanţă cu jurisprudenţa sa anterioară, prin care au fost interpretate, sub diferite aspecte, prevederile art.80 alin. (1) şi alin.(2), art.90 alin.(1) şi alin.(2) şi art.91 din Constituţie.

În Hotărîrea nr.43 din 14.12.2000 „Privind interpretarea dispoziţiilor art.80 alin.(1) şi alin.(2), art.90 şi art.91 din Constituţie" Curtea a relevat că „instituirea interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova urmăreşte asigurarea continuităţii exercitării funcţiei şefului statului...".

În Hotărîrea nr.18 din 27.10.2009 „Privind interpretarea dispoziţiilor art.90 alin.(1) şi alin.(2), art.91 şi art.135 alin.(1) lit.f) din Constituţia Republicii Moldova" s-a subliniat că „funcţia de Preşedinte interimar al Republicii Moldova (exercitată de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru) este o funcţie provizorie...".

Aşadar, interimatul funcţiei de Preşedinte constituie o excepţie de la regula generală privind alegerea şi exercitarea mandatului de Preşedinte al Republicii Moldova.

Stabilind în art.80 alin.(4) din Constituţie restricţii asupra exercitării succesive de către o persoană a mai mult de două mandate de Preşedinte al Republicii Moldova, legiuitorul s-a referit la caracterul neîntrerupt al curgerii termenului celor două mandate. Întrucît interimatul funcţiei nu echivalează cu un mandat efectiv de şef al statului, persoana care a deţinut două mandate preşedinţiale consecutive anterior momentului la care a intervenit interimatul nu poate candida pentru un nou mandat preşedinţial.

4. Din cele enunţate Curtea conchide că, potrivit voinţei legiuitorului constituant, Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru nu exercită un mandat de Preşedinte al Republicii Moldova, ci asigură interimatul acestei funcţii. Doar persoana care a fost aleasă în conformitate cu prevederile art.78 alin.(1) - (4) din Constituţie exercită mandatul de Preşedinte al Republicii Moldova, atribuit în condiţiile art.79 din Constituţie, după depunerea jurămîntului.

Astfel, persoana care a deţinut funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova două termene succesiv nu poate exercita această funcţie pentru un nou termen în cazul în care, după încheierea celui de-al doilea mandat consecutiv, a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, interimatul acestei funcţii fiind asigurat de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru.

5. În ceea ce priveşte executarea dispoziţiei art.80 alin.(4) din Constituţie în eventualitatea modificării art.78 din Constituţie pentru alegerea Preşedintelui ţării prin sufragiu universal, Curtea nu se va pronunţa, deoarece este abilitată să interpreteze doar normele constituţionale în vigoare.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu prevederile art.135 alin.(1) lit.b) şi art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.b) şi art.70 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

H O T Ă R Ă Ş T E:

1. În sensul art.80 alin.(4) din Constituţie, persoana care a îndeplinit funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova două mandate consecutive nu poate candida la această funcţie pentru un nou mandat în cazul în care, după exercitarea celui de-al doilea mandat consecutiv, a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, interimatul acestei funcţii fiind asigurat de Preşedintele Parlamentului sau Primul-ministru.

2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în ,,Monitorul Oficial al Republicii Moldova."

Preşedinte                                                                                     Dumitru PULBERE
Chişinău,
3 august 2010, nr. 18
Dosarul nr. 22b/2010


We have changed here the formatation. To be safe, here the link to the source = original text: