Curtea Constitutionala MD
Republica Moldova
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
HOTĂRÂRE Nr. 39
din 21-12-2021
privind excepția de neconstituționalitate a unor
dispoziții din articolul 335 alin. (1) din Codul penal
(imprevizibilitatea expresiei „intereselor publice”)
(sesizarea nr. 172g/2021)
Publicat : 31-12-2021 în Monitorul Oficial Nr. 325-333 art. 232
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituțională, judecând în componența:
dnei Liuba ȘOVA, președinte de ședință,
dlui Nicolae ROȘCA,
dlui Serghei ȚURCAN,
dlui Vladimir ȚURCAN, judecători,
cu participarea dlui Gheorghe Reniță, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 21 iulie 2021,
Examinând sesizarea în ședință publică,
Având în vedere actele și lucrările dosarului,
Deliberând în camera de consiliu,
Pronunță următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a expresiei „intereselor publice” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal, ridicată de dl avocat Serghei Filatov, în interesele dlui Vladislav Văzdăuțan, parte în dosarul nr. 10-2280/2020, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
2. Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dl judecător Constantin Damaschin din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, în baza articolului 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituție.
3. Prin decizia Curții Constituționale din 26 octombrie 2021, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.
4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituțională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice și Institutului de Reforme Penale.
5. În ședința publică a Curții, au fost prezenți: dl Vladislav Văzdăuțan, autorul sesizării, dl avocat Serghei Filatov, reprezentantul autorului sesizării, dl Valeriu Kuciuk, reprezentantul Parlamentului, dl Iulian Rusu, reprezentantul Guvernului.
ÎN FAPT
A. Circumstanțele litigiului principal
6. Pe 20 aprilie 2017, un procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție a emis o ordonanță prin care l-a pus sub învinuire pe dl Vladislav Văzdăuțan, în baza articolului 335 alin. (11) și (3) [abuzul de serviciu în sectorul privat] din Codul penal.
7. Pe 7 decembrie 2020, dl avocat Serghei Filatov a depus, în interesele dlui Vladislav Văzdăuțan, o plângere împotriva acțiunilor/inacțiunilor și actelor organului de urmărire penală și ale procurorului, susținând că învinuirea înaintată este neîntemeiată și ilegală.
8. Pe 28 mai 2021, dl avocat Serghei Filatov a ridicat, în interesele dlui Vladislav Văzdăuțan, excepția de neconstituționalitate a expresiei „intereselor publice” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal.
9. Printr-o încheiere din 16 iulie 2021, dl judecător Constantin Damaschin din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepției de neconstituționalitate și a sesizat, în acest sens, Curtea Constituțională, în vederea examinării acesteia.
B. LEGISLAȚIA PERTINENTĂ
10. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
„[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
„Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile
şi îndatoririle
„[...]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
11. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr. 985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:
Articolul 335
Abuzul de serviciu
„(1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală ori care lucrează pentru o astfel de organizaţie a situaţiei de serviciu, a bunurilor organizaţiei în interes material, în alte interese personale sau în interesul terţilor, direct ori indirect, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(11) Acţiunile prevăzute la alin. (1), soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Notă: Se declară neconstituţional textul „acţiunile prevăzute la alin. (1), soldate cu urmări grave” din articolul 335 alin.(11) din Codul penal conform Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 24 din 17 octombrie 2019, în vigoare 17 octombrie 2019
[Alin. 2 art. 335 exclus prin Legea nr. 245 din 2 decembrie 2011, în vigoare 3 februarie 2012]
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1), săvârșite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale ori săvârșite de către administratorul unei bănci,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.”
ÎN DREPT
A. ADMISIBILITATEA
12. Prin Decizia sa din 26 octombrie 2021, Curtea a confirmat respectarea, în prezenta cauză, a condițiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudența sa constantă.
13. În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ține de competența Curții Constituționale.
14. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către reprezentantul unei părți în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție, așa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016.
15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie expresia „intereselor publice” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal, articol care stabilește răspunderea penală pentru abuzul de serviciu în sectorul privat.
16. Cu privire la aplicabilitatea normei contestate în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză în care se pune în discuție și legalitatea acuzației înaintate. Sub acest aspect, în cazul Litschauer v. Republica Moldova din 13 noiembrie 2018, Curtea Europeană a examinat dacă faptele imputate reclamantului constituiau o infracțiune și dacă definiția infracțiunii a fost suficient de accesibilă și previzibilă, deși instanțele naționale au examinat un demers de aplicare a arestului (§ 29). Aceeași abordare a fost reiterată în cazul Baraboi şi Gabura v. Republica Moldova din 27 aprilie 2021. La etapa urmăririi penale se pune în discuție existența unei „bănuieli rezonabile”. Totodată, „bănuială rezonabilă” implică atât un aspect faptic, cât și unul juridic. Cu privire la aspectul juridic, existența unei „bănuieli rezonabile” impune ca faptele reținute să poată fi considerate în mod rezonabil o infracțiune, făcând incidentă o prevedere din legea penală care descrie o conduită infracțională (Włoch v. Polonia, 19 octombrie 2000, § 109; Sabuncu și alții v. Turcia, 10 noiembrie 2020, § 146-147; Selahattin Demirtaş v. Turcia [nr. 2] [MC], 22 decembrie 2020, § 317). Pentru că în cauza în care a fost ridicată excepția este contestată legalitatea acuzației înaintate, Curtea a considerat că prevederile criticate pot fi aplicate.
17. Curtea a observat că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituționalitate.
18. Pentru a declara admisibilă sesizarea, Curtea a trebuit să stabilească incidența drepturilor garantate de Constituție, invocate de autorul acesteia.
19. Autorul sesizării a afirmat că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin. (3) [preeminenţa dreptului], 22 [neretroactivitatea legii] și 23 [calitatea legilor] din Constituţie, susţinând că textul contestat nu este conform cu exigenţele calității unei legi penale.
20. Curtea a reţinut că dispoziţiile articolului 22 din Constituţie garantează, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege).
21. Curtea a reiterat că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi fără pasaje obscure. În special în materia penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr. 49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr. 9 din 23 ianuarie 2019, § 15; DCC nr. 24 din 16 februarie 2021, § 19).
22. Curtea Europeană a stabilit că articolul 7 din Convenţie trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, condamnării şi sancţionării arbitrare a persoanei (Parmak şi Bakir v. Turcia, 3 decembrie 2019, § 57; Jidic v. România, 18 februarie 2020, § 76). Pentru a impune o sancţiune, articolul 7 pretinde o legătură de ordin intelectual care permite identificarea cu precizie a unui element de răspundere în conduita autorului infracţiunii (G.I.E.M. SRL şi alţii v. Italia [MC], 28 iunie 2018, § 242 şi 246).
23. Din analiza dispoziţiilor contestate, Curtea a observat, prima facie, că acestea au un caracter general, sarcina Curţii fiind să verifice dacă destinatarul normei penale poate afla, făcând apel la consultanţa de specialitate, care este acţiunea/inacţiunea interzisă, astfel încât să-şi adapteze conduita în mod corespunzător.
24. Astfel, Curtea a confirmat în prezenta cauză incidența articolelor 1 alin. (3) şi 22 din Constituţie, care garantează principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale, şi a articolului 23 din Constituţie, care stabileşte exigenţele referitoare la calitatea legii.
25. În consecință, Curtea a declarat admisibilă sesizarea și va trece la examinarea fondului cauzei.
B. FONDUL CAUZEI
PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 22 ÎN COROBORARE CU ARTICOLELE 1 ALIN. (3) ȘI 23 DIN CONSTITUȚIE
A. Argumentele autorului sesizării
26. Autorul excepției de neconstituționalitate afirmă că expresia „intereselor publice” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal este imprevizibilă.
27. În acest sens, autorul sesizării a făcut trimitere la Hotărârile Curții Constituționale nr. 22 din 27 iunie 2017 și nr. 33 din 7 decembrie 2017, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea expresiei „intereselor publice sau” în contextul altor infracțiuni.
28. În opinia sa, expresia contestată contravine articolelor 1 alin. (3), 22 și 23 din Constituție.
B. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor cărora li s-a solicitat şi și-au prezentat opinia
29. În opinia prezentată de Președintele Republicii Moldova se notează că sesizarea este nemotivată și urmează a fi declarată inadmisibilă. Totuși, în cazul în care sesizarea va fi declarată admisibilă, Președintele Republicii Moldova a pledat pentru luarea în considerare a jurisprudenței anterioare a Curții, i.e.: Hotărârile nr. 22 din 27 iunie 2017 și nr. 33 din 7 decembrie 2017, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea expresiei „intereselor publice sau”.
30. În opinia prezentată de Parlament se afirmă că prin textul „intereselor publice sau” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal se înțelege îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act ce derivă din atribuțiile de serviciu ale persoanei angajate prin încălcarea unor prevederi legale, faptă soldată cu provocarea unor daune considerabile intereselor publice și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice. Astfel, Parlamentul a apreciat că textul contestat nu contravine Constituției.
31. În opinia prezentată de Guvern se notează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, pentru că ea a fost ridicată în fața judecătorului de instrucție care examinează o plângere în baza articolului 313 din Codul de procedură penală. Respectiv, norma contestată nu este aplicabilă cazului. Totuși, în situația în care excepția de neconstituționalitate va fi declarată admisibilă, prevederile contestate urmează a fi recunoscute constituționale. În acest sens, Guvernul notează că expresia „interesul public” nu poate fi calificată în mod automat ca o noțiune abstractă. Totodată, Guvernul a mai afirmat că, deși legislația națională în domeniu nu conține o definiție expresă a noțiunii de „interes public”, noțiunea în cauză nu poate fi limitată doar la aspectele materiale abstracte, ci vizează și elementele de ordin patrimonial/material, conexe domeniului public.
32. În opinia prezentată de Institutul de cercetări juridice, politice și sociologice se menționează că expresia „intereselor publice” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal contravine Constituției. Pentru consolidarea acestei afirmații s-a menționat jurisprudența anterioară a Curții Constituționale.
B. Aprecierea Curții
1. Principii generale
33. Curtea reaminteşte că preeminenţa dreptului presupune, inter alia, asigurarea legalităţii şi a certitudinii juridice. În special în materie penală, dispoziţiile articolului 22 din Constituţie, împreună cu prevederile articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege).
34. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că articolul 7 din Convenţie trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririi penale, a condamnării şi a sancţionării arbitrare a persoanei (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 153; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, § 45). Această afirmaţie este valabilă şi în contextul articolului 22 din Constituţie.
35. În acest sens, Curtea constată că principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale presupune, prin definiţie, că nicio faptă nu poate fi considerată infracţiune dacă nu există o lege care să o prevadă (nullum crimen sine lege) şi că pedepsele nu pot fi aplicate dacă nu sunt prevăzute de lege (nulla poena sine lege). Legalitatea incriminării şi a pedepsei reprezintă principala garanţie a securităţii juridice a persoanei în materie penală.
36. Curtea reţine că principiul în discuţie are consecinţe atât pentru activitatea de elaborare a normelor penale, cât şi pentru procesul aplicării acestora. Altfel spus, acesta este obligatoriu deopotrivă pentru legislator şi pentru judecător.
37. Curtea menţionează că, în activitatea legislativă, principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei intervine şi se realizează atât sub aspect material, cât şi sub aspect formal. Sub aspect material, acest principiu îi impune legislatorului două obligaţii fundamentale: (1) să prevadă într-un text de lege faptele considerate infracţiuni şi pedepsele aferente; şi (2) să redacteze textul legal cu suficientă claritate, pentru ca orice persoană să poată realiza care sunt acţiunile sau inacţiunile care intră sub incidenţa acestuia. Aspectul formal se referă la obligaţia adoptării normelor penale ca legi organice, potrivit articolului 72 alin. (3) lit. n) din Constituţie (HCC nr.12 din 14 mai 2018, § 35 și § 36; HCC nr. 25 din 12 august 2021, § 60 și § 61).
38. Pe de altă parte, principiul analizat le impune subiectelor care au competenţa aplicării legii penale, inclusiv instanţelor de judecată, două obligaţii esenţiale: (1) interpretarea corectă şi aplicarea în mod uniform a legii penale; (2) interzicerea aplicării retroactive a legii penale, cu excepţia legii penale mai favorabile (HCC nr.12 din 14 mai 2018, § 37; HCC nr. 25 din 12 august 2021, § 62).
39. Curtea Europeană a subliniat în jurisprudenţa sa că expresia „prevăzută de lege” presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i.e. ca aceasta să fie accesibilă şi previzibilă (Rohlena v. Cehia [MC], 27 ianuarie 2015, § 50; Vasiliauskas v. Lituania [MC], 20 octombrie 2015, § 154; Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, § 48). De altfel, Curtea notează că şi articolul 23 alin. (2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi accesibile, clare şi previzibile.
40. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în baza articolului 76 din Constituţie, legea publicându-se în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
41. La rândul ei, condiţia clarităţii şi a previzibilităţii este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme (Koprivnikar v. Slovenia, 24 ianuarie 2017, § 47).
42. Totuşi, Curtea Europeană a menţionat că, deşi certitudinea este dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Nevoia de a evita rigiditatea excesivă şi de a ţine pasul cu circumstanţele în schimbare presupune exprimarea unor legi în termeni care sunt, într-o mai mare sau mai mică măsură, vagi, iar interpretarea şi aplicarea unor asemenea reglementări depinde de practică (Parmak şi Bakir v. Turcia, 3 decembrie 2019, § 59).
43. Cu privire la clarificarea normelor juridice, Curtea Europeană a reţinut că dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul procesului de creare a dreptului este o parte bine-consolidată şi necesară a tradiţiei juridice în statele-părţi la Convenţie. Articolul 7 din Convenţie nu poate fi citit ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale prin intermediul interpretării judiciare de la caz la caz, cu condiţia ca evoluţia care rezultă să fie conformă cu esenţa infracţiunii şi să fie previzibilă în mod rezonabil (Kononov v. Letonia [MC], 17 mai 2010 § 185; Norman v. Regatul Unit, 6 iulie 2021, § 60). Atunci când examinează previzibilitatea unei norme penale, Curtea Europeană trebuie să se asigure dacă interpretarea judiciară a legii penale a continuat pur şi simplu o linie perceptibilă a dezvoltării jurisprudenţiale (Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni v. România, 24 mai 2007, § 44).
44. De asemenea, pentru ca legea să îndeplinească cerinţa previzibilităţii, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit (Sissanis v. România, 25 ianuarie 2007, § 66). O putere discreţionară care nu este delimitată, chiar dacă face obiectul controlului judiciar din punct de vedere formal, nu trece de testul previzibilităţii. Aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru puterea discreţionară nelimitată a instanţelor judecătoreşti (HCC nr. 28 din 23 noiembrie 2015, § 61; HCC nr. 2 din 23 ianuarie 2020, § 46; HCC nr. 25 din 12 august 2021, § 68).
2. Aplicarea principiilor la prezenta cauză
45. Curtea reaminteşte că anterior a declarat neconstituţional textul „intereselor publice sau” din articolele 327 alin. (1) [abuzul de putere sau abuzul de serviciu], 328 alin. (1) [excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu] și 329 alin. (1) [neglijenţa în serviciu], 361 alin. (2) lit. d) [confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false] din Codul penal, deoarece s-a stabilit contrarietatea acestuia cu articolele 1 alin. (3), 22, 23 alin. (2) din Constituţie (a se vedea HCC nr. 22 din 27 iunie 2017, HCC nr. 33 din 7 decembrie 2017 și HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019).
46. Curtea observă că noţiunea de „interes public” este redată, între altele, în articolul 3 din Legea integrităţii nr. 82 din 25 mai 2017 (i.e. interes general de dezvoltare a bunăstării societăţii în ansamblu şi de realizare a intereselor private legitime, garantat prin funcţionarea entităţilor publice şi private, precum şi prin exercitarea atribuţiilor de serviciu ale agenţilor entităţilor date în strictă conformitate cu prevederile legale, în mod eficient şi econom din punct de vedere al utilizării resurselor), în articolul 2 din Legea nr. 16 din 15 februarie 2008 cu privire la conflictul de interese (i.e. interesul general al societăţii ca persoanele care deţin funcţii publice să ia, în îndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, decizii imparţiale şi legitime), precum şi în articolul 18 din Codul administrativ (i.e. interesul public vizează ordinea de drept, democraţia, garantarea drepturilor şi a libertăţilor persoanelor, precum şi obligaţiile acestora, satisfacerea necesităţilor sociale, realizarea competenţelor autorităţilor publice, funcţionarea lor legală şi în bune condiţii). Totuşi, Curtea constată că o astfel de definiţie nu se regăseşte şi în legea penală.
47. Prin urmare, Curtea reiterează că legea penală nu conţine criterii clare şi previzibile pentru aprecierea, în mod concret, a impactului acţiunilor unei persoane în privinţa unei valori abstracte cum este „interesul public” (HCC nr. 33 din 7 decembrie 2017, § 108).
48. Sub acest aspect, Curtea a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene din cazul Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009, § 100-101, în care s-a reţinut că criteriile utilizate de instanţele naţionale în vederea stabilirii provocării unui prejudiciu „considerabil intereselor statului” de către reclamant şi a incompatibilităţii acţiunilor cu „interesul general al dreptăţii” erau prea vagi. Curtea Europeană nu a fost convinsă că persoana ar fi putut să prevadă în mod rezonabil riscul de a fi acuzată şi condamnată pentru faptul că prin acţiunile sale a provocat daune semnificative intereselor statului, de vreme ce norma penală implica utilizarea unor noţiuni largi şi a unor criterii vagi.
49. Având în vedere caracterul abstract al sintagmei contestate, Curtea constată că textul „interesului public” de la articolul 335 alin. (1) din Codul penal este susceptibil de o interpretare imprevizibilă defavorabilă în cazul făptuitorului. Interpretarea imprevizibilă defavorabilă constituie o încălcare a principiului legalităţii incriminării şi al legalităţii pedepsei.
50. În lipsa unor repere fixe stabilite în legea penală, calificarea urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii de abuz de serviciu în sfera privată pentru „interesul public” se poate face la discreţia celor care aplică legea penală, justiţiabilul aflându-se într-o stare de incertitudine juridică.
51. Mai mult, Curtea reţine că articolul 335 alin. (1) din Codul penal stabilește răspunderea penală pentru folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală ori care lucrează pentru o astfel de organizaţie a situaţiei de serviciu, a bunurilor organizaţiei în interes material, în alte interese personale sau în interesul terţilor, direct ori indirect, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
52. Curtea observă că pentru tragerea la răspundere în baza acestui articol trebuie ca fapta comisă să cauzeze daune în proporţii considerabile (i) intereselor publice sau (ii) drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
53. Curtea constată că textul „intereselor publice sau” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal complică descrierea infracţiunii de abuz de serviciu în sfera privată, fiind o sursă de incertitudine juridică. Noţiunea „interes public” este generală și abstractă şi nu asigură identificarea persoanei căreia îi sunt cauzate daunele, adică victima infracţiunii (a se vedea HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019, § 141).
54. Astfel, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele din Hotărârile nr. 22 din 27 iunie 2017, nr. 33 din 7 decembrie 2017 și nr. 24 din 17 octombrie 2019 (a se vedea supra § 44) sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.
55. Prin urmare, Curtea conchide că textul „intereselor publice sau” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal nu îndeplineşte standardul calităţii legii penale, fiind contrar articolelor 1 alin. (3) şi 22, coroborate cu articolul 23 alin. (2) din Constituţie.
56. Având în vedere constatările de mai sus, Curtea menţionează că declararea neconstituţională a textului „intereselor publice sau” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal nu restrânge câmpul de aplicare al acestui articol. În acest sens, Curtea reţine că expresia legală ce se menţine [a cauzat daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice] protejează toate eventualele victime ale infracțiunii prevăzute la articolul 335 alin. (1) din Codul penal, avându-se în vedere că persoanele juridice pot fi de drept public sau de drept privat (a se vedea articolul 173 din Codul civil). Astfel, rezultă în mod rezonabil că eventualele daune materiale cauzate intereselor publice se regăsesc în categoria daunelor cauzate drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei juridice de drept public, aici incluzându-se statul, unitățile administrativ-teritoriale și alte persoane juridice de drept public (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr. 24 din 17 octombrie 2019, § 143).
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) și g) și 140 din Constituție, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, 6, 61, 62 literele a) și e) și 68 din Codul jurisdicției constituționale, Curtea Constituțională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se admite excepția de neconstituționalitate ridicată de dl avocat Serghei Filatov, în interesele dlui Vladislav Văzdăuțan, parte în dosarul nr. 10-2280/2020, pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
2. Se declară neconstituțional textul „intereselor publice sau” din articolul 335 alin. (1) din Codul penal.
3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Liuba ȘOVA
Nr. 39. Chişinău, 21 decembrie 2021.
