CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


<p>в силе с</p> 2016-04-22, <p>действителен до</p> 2017-08-18

Art.

55

Contractul individual de muncă pe durată determinată

(1) Contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată, conform art.54 alin.(2), în următoarele cazuri:


a) pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat ( cu excepţia cazurilor de aflare a acestuia în grevă ) sau pentru perioada în care el se află în unul din concediile prevăzute la art. 112, 120, 123, 124, 126, 178, 299 şi 300;


b) pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporare cu o durată de pînă la 2 luni, precum şi în cazul unor lucrări sezoniere care, în virtutea condiţiilor climaterice, se pot desfăşura numai într-o perioadă anumită a anului;


c) cu persoanele detaşate la lucru peste hotarele Republicii Moldova;


d) pentru perioada stagierii şi instruirii profesionale a salariatului la o altă unitate;


e) cu persoane care îşi fac studiile la instituţiile de învăţămînt la cursurile de zi;


f) cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă (sau care au obţinut dreptul la pensie pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă) şi nu sînt încadrate în cîmpul muncii - pe o perioadă de pînă la 2 ani, care, la expirare, poate fi prelungită de părţi în condiţiile art.54 alin. (2) şi ale art.68 alin.(1) şi alin.(2) lit. a);


g) cu colaboratorii ştiinţifici din instituţiile de cercetare-dezvoltare, cu cadrele didactice şi rectorii instituţiilor de învăţămînt superior, precum şi cu conducătorii instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, secundar general, special complementar, artistic, sportiv, secundar profesional, mediu de specialitate, în baza rezultatelor concursului desfăşurat în conformitate cu legislaţia în vigoare;


h) la alegerea, pe o perioadă determinată a salariaţilor, în funcţii elective în autorităţile publice centrale şi locale, precum şi în organele sindicale, patronale, ale altor organizaţii necomerciale şi ale societăţilor comerciale;


i) cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor;


j) pentru perioada îndeplinirii de către şomeri a lucrărilor publice remunerate, în modul stabilit de Guvern;


k) pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări;


k.1) pentru perioada implementării unui proiect investiţional sau a unui program de asistenţă tehnică şi financiară;


k.2) pentru efectuarea unor lucrări legate de majorarea volumului de producţie sau de servicii prestate, al căror caracter temporar (pînă la un an) poate fi argumentat de angajator;


k.3) cu persoanele care se angajează la unităţile create pentru o perioada determinată;


l) cu lucrătorii de creaţie din artă şi cultură;


m) cu salariaţii asociaţiilor religioase; precum şi


n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.


(2) În cazurile enumerate la alin. (1) lit. e), g), i), l) şi m), încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată sau prelungirea, pe durată determinată, a unui contract existent este permisă doar atunci cînd stabilirea unui raport de muncă permanent nu este posibilă din motive obiective (cum ar fi disponibilitatea persoanelor care îşi fac studiile la secţia de zi doar în perioada vacanţelor, existenţa unor legi organice care permit sau prescriu angajarea anumitor salariaţi pe durată determinată etc.). Motivele respective, de rînd cu temeiurile legale ale limitării duratei raportului de muncă, urmează a fi indicate în contract sau în acordul suplimentar la acesta.

<p>в силе с</p> 2017-08-18

Art.

55

Contractul individual de muncă pe durată determinată

(1) Contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată, conform art.54 alin.(2), în următoarele cazuri:


a) pentru perioada îndeplinirii obligaţiilor de muncă ale salariatului al cărui contract individual de muncă este suspendat ( cu excepţia cazurilor de aflare a acestuia în grevă ) sau pentru perioada în care el se află în unul din concediile prevăzute la art. 112, 120, 123, 124, 126, 178, 299 şi 300 ori pentru perioada în care el absentează din alte motive;


b) pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporare cu o durată de pînă la 2 luni, precum şi în cazul unor lucrări sezoniere care, în virtutea condiţiilor climaterice, se pot desfăşura numai într-o perioadă anumită a anului;


c) cu persoanele detaşate la lucru peste hotarele Republicii Moldova;


d) pentru perioada stagierii şi instruirii profesionale a salariatului la o altă unitate;


e) cu persoane care îşi fac studiile la instituţiile de învăţămînt la cursurile de zi;


f) cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă (sau care au obţinut dreptul la pensie pentru limită de vîrstă ori vechime în muncă) şi nu sînt încadrate în cîmpul muncii - pe o perioadă de pînă la 2 ani, care, la expirare, poate fi prelungită de părţi în condiţiile art.54 alin. (2) şi ale art.68 alin.(1) şi alin.(2) lit. a);


g) cu colaboratorii ştiinţifici din instituţiile de cercetare-dezvoltare, cu cadrele didactice şi rectorii instituţiilor de învăţămînt superior, precum şi cu conducătorii instituţiilor de învăţămînt preşcolar, primar, secundar general, special complementar, artistic, sportiv, secundar profesional, mediu de specialitate, în baza rezultatelor concursului desfăşurat în conformitate cu legislaţia în vigoare;


h) la alegerea, pe o perioadă determinată a salariaţilor, în funcţii elective în autorităţile publice centrale şi locale, precum şi în organele sindicale, patronale, ale altor organizaţii necomerciale şi ale societăţilor comerciale;


i) cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor;


j) pentru perioada îndeplinirii de către şomeri a lucrărilor publice remunerate, în modul stabilit de Guvern;


k) pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări;


k.1) pentru perioada implementării unui proiect investiţional sau a unui program de asistenţă tehnică şi financiară;


k.2) pentru efectuarea unor lucrări legate de majorarea volumului de producţie sau de servicii prestate, al căror caracter temporar (pînă la un an) poate fi argumentat de angajator;


k.3) cu persoanele care se angajează la unităţile create pentru o perioada determinată;


l) cu lucrătorii de creaţie din artă şi cultură;


m) cu salariaţii asociaţiilor religioase; precum şi


n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.


(2) În cazurile enumerate la alin. (1) lit. e), g), i), l) şi m), încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată sau prelungirea, pe durată determinată, a unui contract existent este permisă doar atunci cînd stabilirea unui raport de muncă permanent nu este posibilă din motive obiective (cum ar fi disponibilitatea persoanelor care îşi fac studiile la secţia de zi doar în perioada vacanţelor, existenţa unor legi organice care permit sau prescriu angajarea anumitor salariaţi pe durată determinată etc.). Motivele respective, de rînd cu temeiurile legale ale limitării duratei raportului de muncă, urmează a fi indicate în contract sau în acordul suplimentar la acesta.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2017
2017-08-18
Nr. 1

LEGE pentru modificarea şi completarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003

Art.

I

Articol unic. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. La articolul 42 alineatul (2), litera d) se abrogă.

2. La articolul 49 alineatul (1), litera o) se abrogă.

3. La articolul 55 alineatul (1), litera a) se completează în final cu textul „ori pentru perioada în care el absentează din alte motive”. 

4. La articolul 67, după cuvintele „să elibereze” se introduce cuvîntul „gratuit”.

5. La articolul 75, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Suspendarea contractului individual de muncă și reluarea activității de muncă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 76 lit. a) şi b) şi art. 78 alin. (1) lit. d1) şi e), se face prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariatului, contra semnătură, cel tîrziu la data suspendării contractului individual de muncă sau a reluării activității de muncă.”

6. Articolul 80:

la alineatul (2), textul „6 luni” se substituie cu textul „4 luni”;

la alineatul (4), cuvintele „vor beneficia” se substituie cu cuvintele „beneficiază lunar”, iar cifrele „75” – cu cifrele „50”.

7. Codul se completează cu articolul 80.1 cu următorul cuprins:

„Articolul 80.1. Staționarea

(1) Staționarea reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către unitate, de către o subdiviziune (subdiviziuni) interioară a acesteia, de către un salariat sau un grup de salariați și poate fi produsă:

a) din cauze ce nu depind de angajator sau salariat;

b) din vina angajatorului;

c) din vina salariatului.

(2) Retribuirea timpului de staţionare produsă din cauze ce nu depind de angajator sau salariat, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (art. 80), se efectuează în mărime de cel puţin 2/3 din salariul de bază pe unitate de timp stabilit salariatului, dar nu mai puţin decît în mărimea unui salariu minim pe unitate de timp, stabilit de legislaţia în vigoare, pentru fiecare oră de staţionare.

(3) În caz de staţionare produsă din vina angajatorului, cu excepţia perioadei şomajului tehnic (art. 80), angajatorul este obligat să-i compenseze salariatului salariul pe care acesta nu l-a primit.

(4) Salariatul din vina căruia s-a produs staționarea nu este remunerat pentru  orele de staţionare.

(5) Modul de înregistrare a staţionării şi mărimea concretă a retribuţiei se stabilesc, după caz, în contractul colectiv şi/sau în cel individual de muncă ori în regulamentul intern al unității.”

8. La articolul 81 alineatul (3), după cuvintele „eliberării din serviciu” se introduce textul „ , cu excepția cazului în care salariatul nu lucrează pînă în ziua eliberării din serviciu (absenţă nemotivată de la serviciu, privaţiune de libertate etc.)”.

9. La articolul 86 alineatul (1), litera g) va avea următorul cuprins:

„g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior salariatul a fost sancționat disciplinar;”.

10. La articolul 103 alineatul (5), cuvintele „a femeilor aflate în concediul postnatal,” se exclud.

11. La articolul 105 alineatul (1), cuvintele „a femeilor aflate în concediul postnatal,” se exclud.

12. La articolul 110 alineatul (3), cuvintele „ , a femeilor aflate în concediul postnatal” se exclud.

13. La articolul 111 alineatul (3), cuvintele „ , a femeilor aflate în concediul postnatal” se exclud.

14. La articolul 118, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) În cazuri excepţionale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului în anul de muncă curent poate să se răsfrîngă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu, cu consimţămîntul scris al salariatului şi cu acordul scris al reprezentanţilor salariaţilor, poate fi amînată pentru anul de muncă următor. În asemenea cazuri, în anul de muncă curent, salariatului i se vor acorda cel puțin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, partea rămasă fiindu-i acordată pînă la sfîrșitul anului următor.”

15. Articolul 121:

la alineatul (4), după cuvintele „li se acordă” se introduc cuvintele „ , în baza unei cereri scrise, ”;

articolul se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

„(6) Concediile de odihnă anuale suplimentare se alipesc la concediul de odihnă anual de bază.”

16. La articolul 125 alineatul (1), cuvintele „i se poate acorda” se substituie cu cuvintele „i se acordă”.

17. Articolul 163 va avea următorul cuprins:

„Articolul 163. Modul de retribuire a muncii

în caz de însuşire a unor noi

procese de producţie  

Pentru perioada de însuşire a unor noi procese de producţie, salariaților li se garantează menținerea salariului mediu.”

18. Articolul 178:

la alineatul (1), cuvintele „sau care s-au înmatriculat din proprie iniţiativă”  se exclud;

articolul se completează cu alineatul (11) cu următorul cuprins:

„(11) Salariaţilor care s-au înmatriculat din proprie iniţiativă în instituţiile de învăţămînt superior sau mediu de specialitate, acreditate în condiţiile legii, la secţiile serale şi fără frecvenţă şi care învaţă cu succes li se vor acorda anumite garanţii şi compensaţii în modul prevăzut de contractul colectiv sau de cel individual de muncă.”

19. La articolul 186 alineatul (1) litera a), textul „pentru fiecare an lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mică decît un salariu mediu lunar” se substituie cu textul „pentru fiecare an complet lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mare decît șase salarii medii lunare și nu mai mică decît un salariu mediu lunar”.

20. La articolul 249 alineatul (2), cuvintele „femeile aflate în concediul postnatal,” se exclud.

21. La articolul 318 alineatul (1), cuvintele „a femeilor aflate în concediul postnatal,” se exclud.

22. La articolul 330 alineatul (2), textul  din paranteze „227 lit. j), 228 alin. (8)” se substituie cu textul „art. 225 alin. (8)”, iar cifrele „0,1” – cu cifrele „0,3”.