CODUL PENAL
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002
Art.
201 .1???
Art.
201 .1(1) Acţiunea sau inacţiunea intenţionată comisă de un membru al familiei în privinţa altui membru al familiei, manifestată prin:
a) maltratare, alte acţiuni violente, soldate cu vătămare uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) izolare, intimidare în scop de impunere a voinţei sau a controlului personal asupra victimei;
c) privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară, neglijare, dacă au provocat victimei vătămare uşoară a integrității corporale sau a sănătăţii,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 180 de ore sau cu închisoare de pînă la 3 ani.
(2) Faptele prevăzute la alin. (1):
a) săvîrşite asupra a doi sau a mai multor membri ai familiei;
b) săvîrşite în legătură cu solicitarea sau aplicarea măsurilor de protecţie;
c) care au provocat vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
se pedepsesc cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 6 ani.
(3) Faptele prevăzute la alin. (1) și (2) care:
a) au cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) au determinat sinuciderea sau încercarea de sinucidere
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) sau (2) care au cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii soldată cu decesul victimei
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 15 ani.