ACORD Nr. 1981
ACORD Nr. 1981 URSS - RFG pentru evitarea dublei impuneri
ACORD Nr. 1981 Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste și Republicii Federale Germania pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor și proprietății din 24.11.1981
Art.
91) Plăţile pentru licenţe, care provin dintr-un Stat Contractant şi plătite unei persoane cu rezidenţă permanentă în celălalt Stat Contractant, pot fi impuse numai în acel celălalt Stat.
2) Termenul “plăţi pentru licenţe”, utilizat în prezentul articol, înseamnă orice mijloace băneşti, plătite pentru comercializarea, utilizarea sau acordarea dreptului de utilizare:
- a dreptului de autor asupra unei opere literare, muzicale, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor cinematografice, precum şi asupra peliculelor sau imprimărilor pentru radiodifuziune şi televiziune,
- a invenţiilor sau certificatelor de autor, emblemelor comerciale, mărcilor de servire, mostrelor sau modelelor, planurilor, formulelor sau metodelor secrete protejate sau neprotejate prin brevete sau certificate de autor,
- a programelor pentru maşini electronice de calcul,
- a echipamentului industrial, comercial sau ştiinţific sau pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific (know-how).
3) Prevederile prezentului articol se aplică, de asemenea, la plata sumelor băneşti pentru acordarea serviciilor tehnice, dacă asemenea plăţi, specificate în paragraful 2 al prezentului articol, sunt legate de comercializarea, utilizarea, acordarea dreptului de utilizare sau de informaţii.
4) Prevederile paragrafului 1 al prezentului articol nu se aplică, dacă persoana cu rezidenţă permanentă într-un Stat Contractant, care primeşte plăţi pentru licenţă, exercită activitate de afaceri în celălalt Stat Contractant, din care provin plăţile pentru licenţă, prinr-o reprezentanţă permanentă situată acolo şi dacă drepturile sau proprietatea, în baza cărora se efectuează plăţile pentru licenţă, se atribuie efectiv la această reprezentanţă permanentă. În această situaţie se vor aplica prevederile Articolului 5 al prezentului Acord.