Art. II. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. În cuprinsul codului, sintagmele „protecţia şi igiena muncii” şi „protecţia muncii”  se înlocuiesc cu sintagma „securitatea şi sănătatea în muncă”.

2. La articolul 9 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins:

„c) să respecte cerinţele regulamentului intern al unităţii şi să poarte în permanenţă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă, acordat de angajator;”.

3. La articolul 10 alineatul (2), literele c) şi d) vor avea următorul cuprins:

 „c) să aprobe, în prima lună de la începutul activităţii unităţii, iar în continuare – în prima lună a fiecărui an calendaristic, statele de personal ale unităţii şi, în termen de 2 luni de la data aprobării acestora, să prezinte (în formă scrisă sau electronică), cu excepţia autorităţilor publice centrale şi locale, un exemplar al statelor de personal inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază de competenţă este amplasată unitatea;

d) să acorde salariaţilor munca prevăzută de contractul individual de muncă şi un permis nominal de acces la locul de muncă;”.

4. La articolul 111 alineatul  (1), în partea introductivă, după cuvîntul „timp” se introduc cuvintele „ – oră sau zi”.

5. La articolul 136, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Salariul tarifar pentru categoria I de calificare la nivel  de ramură sau de unitate se reexaminează în funcţie de condiţiile economice concrete ale ramurii sau în funcție de posibilităţile financiare ale unităţii. Totodată, cuantumul lunar total al salariului unui angajat, calculat în baza sistemului tarifar de salarizare, nu poate fi mai mic decît cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit de Guvern.”

6. La articolul 139, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Mărimea concretă a  sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile se stabileşte în funcţie de greutate şi nocivitate, în limitele negociate de partenerii sociali şi aprobate prin convenţia colectivă la nivel naţional şi ramural, dar nu poate fi mai mică decît cea prevăzută de Legea salarizării.”

7. La articolul 155,  alineatul (2) va avea următorul cuprins: 

„(2) Mărimea salariului tarifar sau a salariului funcției pentru cumularzi, precum și mărimea premiilor, a sporurilor, a adaosurilor și a celorlalte recompense, determinate de condițiile de salarizare, se stabilesc în contractul colectiv sau individual de muncă și nu pot depăși mărimile prevăzute pentru ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă.”

8. Articolul 156:

la alineatul (2), textul „sau pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă ale salariatului temporar absent” se exclude;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

„(3) Mărimea concretă a sporului pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă ale salariatului temporar absent se stabileşte în funcţie de volumul real de lucrări executate, dar nu poate depăşi 100 la sută din salariul tarifar sau de funcţie al salariatului absent. În cazul în care obligaţiile salariatului temporar absent sînt îndeplinite de mai mulţi salariaţi, cuantumul sporului se stabileşte proporţional cu volumul lucrărilor executate de fiecare din ei, în limitele salariului tarifar sau de funcţie al salariatului absent.”

9. Titlul IX va avea următorul cuprins:

„Titlul IX

SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 222. Politica statului în domeniul securităţii  şi sănătăţii în muncă

(1) Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sînt:

a) asigurarea priorităţii vieţii, integrităţii fizice şi sănătăţii salariaţilor;

b) emiterea şi aplicarea actelor normative privind securitatea şi sănătatea în muncă;

c) coordonarea activităţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în domeniul protecţiei mediului;

d) supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

e) sprijinirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

f) cercetarea, evidenţa şi raportarea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

g) apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie a salariaților contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

h) propagarea experienţei avansate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

i) participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;

j) pregătirea şi instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

k) organizarea evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă, bolile profesionale şi consecinţele materiale ale acestora;

l) asigurarea funcţionării sistemului informaţional unic în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

m) colaborarea internaţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

n) contribuirea la crearea condiţiilor de muncă nepericuloase, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi a tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a salariaţilor;

o) reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, cu încăperi şi instalaţii sanitar-sociale, cu mijloace curativ-profilactice din contul angajatorului.

(2) Politica statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se elaborează şi se reexaminează cu consultarea patronatelor şi a sindicatelor, ţinînd cont de evoluţia reglementărilor internaţionale în acest domeniu şi de progresul tehnic.

(3) Realizarea politicii statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se asigură prin acţiuni coordonate ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale patronatelor, sindicatelor, angajatorilor, reprezentanţilor salariaţilor.

Articolul 223. Coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei exercită coordonarea securităţii şi sănătăţii în muncă în Republica Moldova.

Capitolul II

ORGANIZAREA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ. ASIGURAREA DREPTULUI SALARIAŢILOR LA O MUNCĂ CARE

SĂ CORESPUNDĂ CERINŢELOR DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

Articolul 224. Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă

Organizarea securităţii şi sănătăţii în muncă se efectuează în conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă.

Articolul 225. Asigurarea dreptului salariaţilor la o muncă care să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă

(1) Statul garantează salariaţilor apărarea dreptului acestora la o muncă care să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă.

(2) Condiţiile de muncă stipulate în contractul individual de muncă trebuie să corespundă cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă.

(3) Pe parcursul sistării de către organele de stat de control a activităţii de muncă, prevăzută de contractul individual de muncă, ca rezultat al încălcării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă fără vina salariatului, acestuia i se menţine locul de muncă (funcţia) şi salariul mediu.

(4) Dacă salariatul refuză să presteze munca în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa, angajatorul este obligat să-i acorde salariatului, prin transfer sau permutare, alt lucru, corespunzător nivelului de pregătire profesională a salariatului, pînă la înlăturarea pericolului, cu menţinerea salariului de la locul de muncă precedent.

(5) În cazul în care acordarea unei alte munci nu este posibilă, timpul staţionării salariatului pînă la înlăturarea pericolului pentru viaţa sau sănătatea sa se plăteşte de angajator în conformitate cu art. 163 alin. (1).

(6) În cazul neasigurării salariatului, conform cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă, cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, angajatorul nu are dreptul să ceară salariatului executarea obligaţiilor de muncă şi este obligat să plătească staţionarea din această cauză în conformitate cu prevederile alin. (5).

(7) Refuzul salariatului de a presta munca în cazul apariţiei unui pericol pentru viaţa ori sănătatea sa din cauza nerespectării cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă sau de a presta munca în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase ce nu sînt prevăzute în contractul individual de muncă nu atrage răspunderea disciplinară.

(8) În cazul vătămării sănătăţii salariatului în exercitarea obligaţiilor de muncă, prejudiciul se compensează în conformitate cu legislaţia în vigoare.”