CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


În vigoare din data de 2012-07-06, valabil până înainte de 2016-05-06

Articol 21
???

???

În vigoare din data de 2016-05-06

Articol 21
Subiectul infracţiunii

(1) Sînt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, au împlinit vîrsta de 16 ani.


(2) Persoanele fizice care au vîrsta între 14 şi 16 ani sînt pasibile de răspundere penală numai pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166 alin.(2) şi (3), art.171, 172, 175, 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art. 1921 alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit.b), art.2171 alin.(3) şi alin.(4) lit.b) şi d), art.217alin.(3) lit.a) şi b), art.2174, art.217alin.(2), art.260, 268, 270, 271, art.275, 280, 281, 283-286, 287 alin.(2) şi (3), art.288 alin.(2), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art. 317 alin.(2), art.342.


(3) O persoană juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe:


a) fapta a fost săvîrșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;


b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana împuternicită cu funcții de conducere;


c) fapta a fost săvîrșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.


(3.1) O persoană fizică se consideră împuternicită cu funcții de conducere dacă are cel puțin una din următoarele funcții:


a) de reprezentare a persoanei juridice;


b) de luare a deciziilor în numele persoanei juridice;


c) de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice.


(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul cod.


(5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvîrşită.