(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de extremă necesitate.

(2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei  persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

(3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.