(1) Se consideră renunţare de bună voie la săvîrşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre  săvîrşirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.

(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi definitiv, a renunţat  la ducerea pînă la capăt a acesteia.

(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii pînă la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvîrşită conţine o altă infracţiune consumată.

(4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept  sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntîmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă  a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntîmpina comiterea infracţiunii.