(1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost  făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă:

          a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;

          b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;

          c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;

          d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;

          e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.

(2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care, la data săvîrşirii infracţiunii, erau minori.

(3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvîrşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia, iar în caz de comitere a unei  noi infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei.

(4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute la art.135-137, 139 şi 143.