CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


În vigoare din data de 2012-05-25, valabil până înainte de 2016-11-07

Articol 236
???

???

În vigoare din data de 2016-11-07

Articol 236
Fabricarea sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti false sau a titlurilor de valoare false

(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a semnelor băneşti (bancnotelor şi monedelor metalice, inclusiv a celor jubiliare şi comemorative, emise de Banca Naţională a Moldovei sau de organul autorizat al unui stat străin sau al unei uniuni monetare de state străine), a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,


se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.


(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:


a) Abrogat


b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;


c) în proporţii deosebit de mari,


se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.