CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


În vigoare din data de 2016-09-09, valabil până înainte de 2016-11-07

Articol 280
???

???

În vigoare din data de 2016-11-07

Articol 280
Luarea de ostatici

(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această calitate cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului


se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.


(2) Luarea de ostatici săvîrşită:


a) (Abrogat)


b) asupra a două sau mai multor persoane;


c) cu bună ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;


d) - exclusă.


e) din interes material;


f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;


se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 850 la 1350 unităţi convenţionale.


(3) Luarea de ostatici săvîrşită:


a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;


b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;


c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;


d) cu provocarea altor urmări grave


se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.