LEGEA la BPO (propunere)

Legea cu privire la servicii de afaceri internaționale (propunere)

Legea cu privire la parcul pentru servicii de afaceri internaționale (propunere)


În vigoare din data de 2022-12-31

Articol 2
Noțiuni utilizate

În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni se definesc astfel:


Administrația parcului pentru servicii de afaceri internaționale/Administrația parcului – instituție publică constituită de Guvern pentru administrarea parcului pentru servicii de
afaceriinternaționale, funcția de fondator este exercitată de Ministerul Economiei;

parc pentru servicii de afaceri internaționale (parc) – structură organizatorică ai cărei rezidenți practică activitățile prevăzute la art.8

rezident al parcului – persoană juridică sau fizică, înregistrată în Republica Moldova în calitate de subiect al activității de întreprinzător, care este inclusă în Registrul de evidență a rezidenților parcului şi care practică, drept activitate principală, una sau mai multe din activitățile prevăzute la art.8, în baza unui contract încheiat cu Administrația parcului;


activitate principală – activitate care întrunește cumulativ următoarele criterii:


- Venitul înregistrat din prestarea serviciilor permise în parc în conformitate cu art.8 reprezintă 85% sau mai mult din suma totală a venitului din vînzarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, executarea lucrărilor înregistrată în evidența contabilă;


- Venitul înregistrat din activitatea comercială externă reprezintă 85% sau mai mult din suma totală a venitului din vînzarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, executarea lucrărilor înregistrată în evidența contabilă.


activitate comercială externă – prestarea serviciilor menționate la art.8 de către rezidenții parcului în beneficiul unui nerezident.