LEGEA la BPO (propunere)

Legea cu privire la servicii de afaceri internaționale (propunere)

Legea cu privire la parcul pentru servicii de afaceri internaționale (propunere)


În vigoare din data de 2022-12-31

Articol 16
Retragerea titlului de rezident al parcului

(1) Titlul de rezident al parcului se retrage prin rezoluțiunea contractului încheiat cu Administrația parcului în următoarele situații:


a) la inițiativa rezidentului parcului, în cazul în care Administrația parcului nu respectă prevederile contractului privind desfășurarea activității în parc şi nu înlătură încălcările în termen de 30 de zile de la primirea notificării scrise din partea rezidentului;


b) la inițiativa Administrației parcului, în cazul în care rezidentul parcului nu respectă prevederile contractului privind desfășurarea activității în parc şi nu înlătură încălcările în termen de 30 de zile de la primirea notificării scrise din partea Administrației;


c) în cazul încălcării prevederilor prezentei legi, ale legislației cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor, ale altor acte normative, în baza unei hotărîri judecătorești irevocabile în
acest sens;


d) în alte cazuri prevăzute de contractul privind desfășurarea activității în parc;


e) la inițiativa Administrației parcului, în cazul în care, în urma verificării efectuate anual de către entitatea de audit, se constată că rezidentul nu mai întrunește condițiile de calificare în calitate de rezident al parcului pentru servicii de afaceri internaționale, prevăzute de prezenta lege.


(2) În cazurile prevăzute la alin.(1) lit. a), b) şi e), titlul de rezident al parcului se retrage prin decizia Administrației parcului.


(3) Retragerea titlului de rezident al parcului atrage după sine privarea rezidentului de facilitățile acordate conform prezentei legi.


(4) Rezidenții parcului pot contesta în instanță de judecată deciziile de retragere a titlului de rezident.