LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


În vigoare din data de 2011-01-01

Articol 12
Dreptul la remuneraţie pentru împrumut

(1) În cazul în care proprietarul dă cu împrumut originalul sau exemplarele unei opere, cu excepţia operelor de arhitectură şi a operelor de artă aplicată, nu este necesar consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, însă autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă.


(2) Bibliotecile şi alte instituţii similare ce nu urmăresc obţinerea unui  avantaj economic sau comercial, direct ori indirect, sînt scutite de obligaţia de a plăti remuneraţia prevăzută la alin. (1).


(3) Dreptul de împrumut, prevăzut la alin. (1), se exercită numai prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale împuternicite de către autor sau de către alt titular de drepturi.


(4) Pentru determinarea cuantumului remuneraţiei şi stabilirea altor clauze, precum şi pentru soluţionarea unor eventuale litigii între părţi, se va aplica art. 50, cu respectarea următoarelor condiţii:


a) părţile care determină cuantumul remuneraţiei sînt organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale sau titularii de drepturi, pe de o parte, şi reprezentanţii bibliotecilor sau ai altor instituţii similare interesate, pe de altă parte;


b) cuantumul remuneraţiei convenite nu poate fi mai mic decît tarifele minime aprobate de Guvern.


(5) Guvernul va stabili cota-parte din remuneraţia pentru împrumut, care poate fi repartizată autorilor individuali şi altor titulari ai dreptului de autor, precum şi cota-parte care va fi folosită în scopuri colective, cum ar fi promovarea creativităţii şi aprecierea realizărilor creative remarcabile.