LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


În vigoare din data de 2011-01-01

Articol 21
Dreptul de autor asupra operelor fotografice

(1) Transmiterea dreptului de proprietate asupra negativului sau asupra altei fixări similare a operei fotografice, în baza căreia pot fi confecţionate exemplare ale operei, are ca efect, dacă în contract nu este prevăzut altfel, transmiterea drepturilor patrimoniale asupra operei, cu excepţia dreptului de suită.


(2) În lipsa unor prevederi contractuale contrare, opera fotografică ce conţine imaginea  persoanei la comanda căreia a fost executată fotografia poate fi publicată, reprodusă şi pusă la dispoziţia publicului în regim interactiv de către persoana din imagine. 


(3) Crearea, reproducerea, modificarea şi distribuirea unei opere fotografice ce conţine un portret se permit doar cu consimţămîntul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia.


(4) În lipsa unei clauze contractuale contrare, consimţămîntul persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesar:


a) daca persoana reprezentată este model de profesie şi/sau a primit o remuneraţie pentru a poza;


b) dacă persoana reprezentată este general cunoscută şi opera fotografică a fost executată cu prilejul activităţilor sale publice;


c) dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei opere fotografice ce prezintă un peisaj, un grup de persoane sau o manifestare publică.