LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


În vigoare din data de 2011-01-01

Articol 27
Reproducerea reprografică de către biblioteci, arhive şi de alte instituţii

(1) Se permite fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata remuneraţiei de autor, însă cu indicarea obligatorie a numelui autorului a cărui operă este valorificată şi a sursei de împrumut, reproducerea, în măsură justificată de scopul urmărit:


a) a unei opere publicate legal atunci cînd reproducerea se face de către biblioteci şi arhive şi nu urmăreşte obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect, ci pentru a înlocui exemplarele pierdute, distruse sau devenite inutilizabile ori pentru a pune exemplare la dispoziţia altor biblioteci sau arhive similare în vederea înlocuirii, în colecţiile lor proprii, a operelor pierdute, distruse sau devenite inutilizabile, dacă obţinerea pe cale obişnuită a unor asemenea exemplare ale operei nu este posibilă;


b) a unor articole aparte şi a altor opere cu volum mic sau a unor extrase de proporţii reduse din opere literare publicate legal (cu excepţia programelor de calculator) atunci cînd reproducerea se face de către biblioteci sau arhive pentru necesităţile persoanelor fizice, care utilizează exemplarele astfel reproduse în scopuri private de studiu sau cercetare, şi nu urmăreşte obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect;


c) a unor articole aparte şi a altor opere cu volum mic sau a unor extrase de proporţii reduse din opere literare publicate legal (cu excepţia programelor de calculator) atunci cînd reproducerea se face de către instituţiile de învăţămînt în scopuri de studiu sau de cercetare şi nu urmăreşte obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct sau indirect.


 (2) În alte cazuri decît cele menţionate la alin. (1) se permite, fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, dar cu plata unei remuneraţii compensatorii, reproducerea reprografică a unei opere, exceptînd cărţile în întregime şi partiturile. Dreptul la remuneraţie compensatorie poate fi exercitat doar prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale.


(3) Remuneraţia compensatorie menţionată la alin. (2) se achită de către:


a) persoanele fizice sau juridice care produc sau importă echipamentul (copiatoare, scannere etc.) utilizat pentru reproducerea reprografică (redevenţe aferente producerii/importului de echipament); 


b) persoanele fizice sau juridice care utilizează echipamentul de reproducere reprografică în locuri publice (redevenţele aferente utilizării echipamentului).


(4) Remuneraţia compensatorie menţionată la alin. (2):


a) se achită de către producătorii şi importatorii de echipament specificat la alin. (3) lit. a) organizaţiei de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale,  menţionată la alin. (2), pînă la punerea acestui echipament în circulaţie (adică pînă a fi inclus în reţeaua de distribuţie, imediat după producerea sau importul acestuia);


b) se stabileşte atît pentru remuneraţia compensatorie a autorilor, cît şi a editurilor, despre ale căror opere şi, respectiv, publicaţii se poate presupune că au fost reproduse în modul prevăzut la alin. (2).


(5) Pentru determinarea cuantumului remuneraţiei şi stabilirea altor clauze, precum şi pentru soluţionarea unor eventuale litigii între părţi, se vor aplica prevederile art. 50, cu respectarea următoarelor condiţii:


a) părţile care determină cuantumul remuneraţiei sînt organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale menţionată la alin. (2) din prezentul articol, pe de o parte, şi persoanele fizice şi juridice obligate să achite remuneraţia compensatorie, pe de altă parte; 


b) cuantumul convenit al remuneraţiei menţionate la alin. (3) lit. a) din prezentul articol va constitui cel puţin 3% din suma încasată din vînzarea (revînzarea) echipamentului, iar în cazul remuneraţiei menţionate la alin. (3) lit. b) din prezentul articol – nu va fi mai mic decît tarifele minime aprobate de Guvern.  


(6) Producătorii şi importatorii, la punerea în circulaţie a echipamentului menţionat la alin. (3) lit. a):


a) vor informa organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale menţionată la alin. (2) despre plata remuneraţiei compensatorii şi vor pune la dispoziţia acesteia documentele necesare ce indică numărul de unităţi de echipamente produse sau importate, precum şi datele privind identitatea distribuitorilor care au pus sau prin intermediul cărora a fost pus în circulaţie echipamentul;


b) vor transmite distribuitorilor care pun sau prin intermediul cărora este pus în circulaţie echipamentul documentele ce confirmă achitarea remuneraţiei compensatorii către organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale.


(7) În cazul în care producătorii, importatorii sau distribuitorii închiriază sau transferă în alt mod dreptul lor de proprietate sau de posesie asupra unui echipament specificat la alin. (3) lit. a) oricărui utilizator al unui asemenea echipament, vor transmite acestuia şi documentele menţionate la alin. (6) lit. b). 


(8) Distribuitorii oricărei părţi componente a reţelei de distribuţie, inclusiv unităţile comerciale (magazine, centre comerciale etc.) care deţin în scopuri comerciale echipamentul specificat la alin. (3) lit. a), trebuie să facă dovada, în temeiul unor documente confirmatoare cu semnificaţie juridică, că remuneraţia compensatorie menţionată la alin. (2) a fost achitată pentru acest echipament. Distribuitorii, la solicitarea organizaţiei de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sînt obligaţi să prezinte orice documente relevante şi să dezvăluie identitatea şi datele de contact ale producătorului, importatorului ori ale altei persoane fizice sau juridice din reţeaua de distribuţie care le-a furnizat echipamentele.


(9) Distribuitorii care nu pot prezenta organizaţiei de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, menţionată la alin. (2), documentele şi/sau datele de contact, prevăzute la alin. (8), necesare pentru a verifica dacă remuneraţia compensatorie a fost achitată în modul corespunzător, sînt ei înşişi obligaţi la plata acesteia.


(10) Prevederile alin. (8) şi (9) se vor aplica mutatis mutandis, de asemenea, obligaţiilor şi răspunderii utilizatorilor de echipament menţionaţi la alin. (3) lit. b). 


(11) În cazul în care acordul dintre reprezentanţii autorilor şi editurilor nu prevede altfel, remuneraţia compensatorie acumulată de organizaţia de gestiune colectivă,  după deducerea cheltuielilor efective aferente gestionării drepturilor, se repartizează în cote egale  autorilor despre ale căror opere şi editurilor despre ale căror publicaţii se poate presupune că au fost reproduse în modul prevăzut la alin. (2).