LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


În vigoare din data de 2011-01-01, valabil până înainte de 2016-09-16

Articol 29
Utilizarea programelor pentru calculator şi a bazelor de date. Decompilarea programelor pentru calculator

(1) În absenţa unor clauze contractuale exprese, achizitorul legal al unui program de calculator sau al unei baze de date nu trebuie să obţină consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor pentru a le utiliza în conformitate cu destinaţia acestora, inclusiv pentru a corecta erorile.


(2) Realizarea, în măsura în care aceasta este necesară pentru utilizarea respectivă, a unei copii de rezervă de către o persoană care are dreptul să utilizeze programul de calculator nu poate fi împiedicată prin contract. 


(3) Persoana care are dreptul să utilizeze o copie a unui program de calculator poate, fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, să examineze, să studieze ori să testeze funcţionarea programului în vederea identificării ideilor şi principiilor care stau la baza oricărui element al programului atunci cînd efectuează oricare dintre actele de încărcare, prezentare, rulare, transmitere sau stocare a programului pentru calculator pe care are dreptul să le execute.


(4) Consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor nu este necesar atunci cînd reproducerea codului şi traducerea formei acestui cod sînt indispensabile pentru obţinerea informaţiei necesare pentru asigurarea interoperabilităţii cu alt program de calculator creat în mod independent de către alţi autori, cu respectarea următoarelor condiţii:


a) aceste acte sînt efectuate de licenţiat ori de o altă persoană care are dreptul să utilizeze o copie a programului sau, în numele acestora, de către o persoană autorizată în acest scop; 


b) informaţia necesară pentru realizarea interoperabilităţii nu a fost anterior pusă la dispoziţia persoanelor specificate la lit. a);


c) aceste acte sînt limitate la părţi din programul original care sînt necesare pentru realizarea interoperabilităţii.  


(5) Prevederile alin. (4) nu permit ca informaţia obţinută prin aplicarea programului pentru calculator:


a) să fie utilizată în alte scopuri decît la realizarea interoperabilităţii programului pentru calculator creat în mod independent;


b) să fie transmisă persoanelor terţe, cu excepţia cazurilor cînd aceasta este necesară pentru interoperabilitatea programului pentru calculator creat în mod independent;


c) să fie utilizată pentru dezvoltarea, producerea sau comercializarea unui program de calculator  similar  în exprimarea sa ori pentru orice alt act care încalcă dreptul de autor.


(6) Utilizarea programelor pentru calculator de către autorităţile publice va fi efectuată în temeiul licenţelor unice negociate de Guvern cu titularii programelor pentru calculator, la un preţ rezonabil, fără a prejudicia interesele titularilor de drepturi.

În vigoare din data de 2016-09-16

Articol 29
Utilizarea programelor pentru calculator şi a bazelor de date. Decompilarea programelor pentru calculator

(1) În absenţa unor clauze contractuale exprese, achizitorul legal al unui program de calculator sau al unei baze de date nu trebuie să obţină consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor pentru a le utiliza în conformitate cu destinaţia acestora, inclusiv pentru a corecta erorile.


(2) Realizarea, în măsura în care aceasta este necesară pentru utilizarea respectivă, a unei copii de rezervă de către o persoană care are dreptul să utilizeze programul de calculator nu poate fi împiedicată prin contract. 


(3) Persoana care are dreptul să utilizeze o copie a unui program de calculator poate, fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, să examineze, să studieze ori să testeze funcţionarea programului în vederea identificării ideilor şi principiilor care stau la baza oricărui element al programului atunci cînd efectuează oricare dintre actele de încărcare, prezentare, rulare, transmitere sau stocare a programului pentru calculator pe care are dreptul să le execute.


(4) Consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor nu este necesar atunci cînd reproducerea codului şi traducerea formei acestui cod            sînt indispensabile pentru obţinerea informaţiei necesare pentru asigurarea interoperabilităţii cu alt program de calculator creat în mod independent de către alţi autori, cu respectarea următoarelor condiţii:


a) aceste acte sînt efectuate de licenţiat ori de o altă persoană care are dreptul să utilizeze o copie a programului sau, în numele acestora, de către o persoană autorizată în acest scop; 


b) informaţia necesară pentru realizarea interoperabilităţii nu a fost anterior pusă la dispoziţia persoanelor specificate la lit. a);


c) aceste acte sînt limitate la părţi din programul original care sînt necesare pentru realizarea interoperabilităţii.  


(5) Prevederile alin. (4) nu permit ca informaţia obţinută prin aplicarea programului pentru calculator:


a) să fie utilizată în alte scopuri decît la realizarea interoperabilităţii programului pentru calculator creat în mod independent;


b) să fie transmisă persoanelor terţe, cu excepţia cazurilor cînd aceasta este necesară pentru interoperabilitatea programului pentru calculator creat în mod independent;


c) să fie utilizată pentru dezvoltarea, producerea sau comercializarea unui program de calculator  similar  în exprimarea sa ori pentru orice alt act care încalcă dreptul de autor.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2016
2016-09-16
Nr. 2

Lege Nr. 212 din 29-07-2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
Articol I

Articol unic. – Legea nr. 139 din 2 iulie 2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr. 191–193, art. 630) se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 8 litera a), textul „documentelor oficiale de caracter normativ, administrativ sau politic (legi, hotărîri judecătorești etc.), precum și” se substituie cu textul „actelor normative, altor acte cu caracter administrativ, politic sau judiciar (legi, hotărîri judecătorești etc.) și nici”.

2. Articolul 23 se completează cu alineatul (2.1) avînd următorul cuprins:

„(2.1) Termenul de protecţie a unei opere muzicale cu text încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supravieţuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: textierul şi compozitorul, cu condiţia ca ambele contribuţii să fi fost create în mod specific pentru respectiva compoziţie muzicală cu text.”

3. La articolul 24, după textul „nu prejudiciază” se introduce textul „în mod nejustificat”.

4. La articolul 28:

litera j) va avea următorul cuprins:

„j) utilizarea operelor în timpul ceremoniilor religioase sau al ceremoniilor oficiale, naţionale sau internaţionale, organizate de autorităţi publice cu scop educativ sau de promovare, fără obținerea unui avantaj economic sau comercial;”

litera q) se abrogă. 

5. La articolul 29, alineatul (6) se abrogă.

6. La articolul 35 alineatul (1) litera d), cuvintele „fonogramă” și „fonograme” se substituie cu cuvintele „videogramă” și, respectiv, „videograme”.

7. Articolul 37:

la alineatul (1), litera d) se abrogă;

la alineatul (2), textul „de către titularul de drepturi sau” se exclude.

8. La articolul 39:

alineatele  (1) și (2) vor avea următorul cuprins:

„(1) Drepturile interpretului la paternitate, la nume şi la respectarea integrităţii interpretării se protejează pe un termen nelimitat. Drepturile interpretului prevăzute la art. 33 alin. (2) şi la art. 37 se protejează timp de 50 de ani de la data interpretării. Însă:

a) dacă, în această perioadă, imprimarea interpretării, alta decît fonograma, a fost legal publicată sau comunicată public, drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 50 de ani de la data efectuării celei mai vechi dintre aceste acţiuni;

b) dacă, în această perioadă, imprimarea interpretării pe o fonogramă a fost legal publicată sau comunicată public, drepturile interpretului se protejează timp de cel puţin 70 de ani de la data efectuării celei mai vechi dintre aceste acţiuni.

(2) Drepturile producătorului de fonograme prevăzute la art. 34 şi la art. 37 se protejează timp de 50 de ani de la data imprimării fonogramei. Însă:

a) dacă, în această perioadă, fonograma a fost legal publicată sau comunicată public, drepturile menţionate se protejează cel puţin 70 de ani de la data primei publicări legale;

b) dacă, în această perioadă, fonograma nu a fost legal publicată, dar a fost comunicată public, drepturile menţionate se protejează timp de 70 de ani de la data primei comunicări publice legale.”

articolul se completează cu alineatele (2.1), (2.2) şi (2.3) avînd următorul cuprins:

„(2.1) În cazul în care, după 50 de ani de la data publicării sau comunicării publice legale a fonogramei, producătorul acesteia nu oferă spre vînzare copii ale  acestei fonograme în cantitate suficientă sau nu le pune la dispoziţia publicului, interpretul poate rezilia contractul prin care a transmis drepturile sale producătorului de fonograme asupra imprimării interpretării sale.

(2.2) În cazul în care, la 50 de ani de la publicarea legală a fonogramei sau, în lipsa unei astfel de publicări, la 50 de ani de la comunicarea legală a fonogramei  către public, producătorul fonogramei nu oferă copii ale fonogramei spre vînzare într-o cantitate suficientă sau nu pune fonograma la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, în așa fel încît membrii publicului să aibă acces individual la ea cînd vor și de unde vor, interpretul poate rezilia contractul prin care a transmis unui producător de fonograme drepturile asupra fixării interpretării sale. Dreptul de reziliere a contractului menţionat poate fi exercitat cu condiţia ca producătorul, în termen de un an de la notificarea de către interpret a intenţiei sale de a rezilia contractul, să nu desfăşoare  cele două activităţi de valorificare menţionate mai sus. Acest drept de reziliere nu poate face obiectul unei renunțări din partea interpretului.

(2.3)  În cazul în care pe fonogramă sînt imprimate interpretările mai multor interpreți, aceștia își pot rezilia contractele lor în conformitate cu legislația în vigoare. În cazul în care aceste contracte se reziliază în temeiul prezentului alineat, drepturile producătorului de fonograme asupra fonogramei încetează.”

alineatul (4) se completează în final cu textul „ , indiferent dacă această emisiune a fost difuzată cu fir sau fără fir, inclusiv prin cablu sau prin satelit”.

9. Articolul 47:

la alineatul (4) litera a), după cuvîntul „public” se introduce textul „ , inclusiv pentru revînzarea unor asemenea opere de artă originale,”;

articolul se completează cu alineatul (5) avînd următorul cuprins:

„(5) Fixarea în formă electronică a operelor intrate în domeniul public în scopuri de arhivare de către biblioteci, fără obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct ori indirect, este permisă fără consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi fără plata vreunei remuneraţii.”

10. La articolul 48 alineatul (11), litera d) se abrogă.

11. Articolul 63:

la alineatul (1), după textul „încălcării acestora” se introduce textul „ , restabilirea situaţiei existente pînă la încălcarea dreptului şi încetarea acţiunilor care comportă încălcarea dreptului sau creează pericolul încălcării lui, precum”;

alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Instanţa de judecată, la stabilirea despăgubirii, va ţine cont de necesitatea:

a) recuperării pierderilor, inclusiv a venitului ratat, suportate de partea lezată;

b) perceperii profitului obţinut ilegal de persoana care a încălcat drepturile;

c) achitării unei compensaţii de la 500 pînă la 500 000 lei pentru fiecare drept încălcat.”    

la alineatul (9), textul „lit. b)–d)” se exclude.

12. Legea se completează cu articolul 69.1 avînd  următorul cuprins:

„Articolul 69.1

Prezenta lege transpune: Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (text cu relevanţă pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 30 aprilie 2004; Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 376 din 27 decembrie 2006; Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 272 din 13 octombrie 2001; Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 167 din 22 iunie 2001; Directiva 93/83/CEE a Consiliului din 27 septembrie 1993 privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit şi retransmisiei prin cablu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 248 din 6 octombrie 1993; Directiva 96/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 1996 privind protecţia juridică a bazelor de date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 77 din 27 martie 1996; Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată) (text cu relevanță pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 111 din 5 mai 2009 și art. 1 alin. (7) și art. 3 alin. (1)–(2a) din Directiva 2006/116/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe (versiune codificată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 372 din 27 decembrie 2006.”

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI                        Andrian CANDU

Nr. 212. Chişinău, 29 iulie 2016.