LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


În vigoare din data de 2011-01-01

Articol 61
Asigurarea executării hotărîrii judecătoreşti

(1) Dacă prin hotărîre judecătorească s-a constatat o încălcare a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege, instanţa de judecată poate, în vederea asigurării executării acestei hotărîri, să emită  o încheiere prin care violatorul să fie somat să înceteze orice acţiune ce constituie o încălcare a drepturilor menţionate. O încheiere similară poate fi emisă, de asemenea, în privinţa intermediarului ale cărui servicii sînt utilizate de o terţă persoană care încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege, inclusiv în privinţa intermediarilor ale căror calculatoare şi servicii de telecomunicaţii sînt utilizate de o terţă persoană care comite o asemenea încălcare.


(2) Nerespectarea încheierii menţionate la alin. (1) va antrena, după caz, aplicarea unei sancţiuni pecuniare repetate pentru a asigura executarea acesteia.