CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


Stand:
PARTEA
GENERALĂ
Capitolul I
CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI
Articol  1 Legea penală a Republicii Moldova

(1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.

(2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi  dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină  faptele ce constituie infracţiuni şi prevede pedepsele ce se aplică infractorilor.

(3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă  există  neconcordanţe cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au  prioritate şi  se aplică direct reglementările internaţionale.

Original 


Articol  2 Scopul legii penale

(1) Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.

(2) Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.

Original 


Articol  3 Principiul legalităţii

(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni nici supus unei pedepse penale, decît în baza unei hotărîri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu legea penală.

(2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sînt interzise.

Original 


Articol  4 Principiul umanismului

(1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca  valoare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.

(2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.

Original 


Articol  5 Principiul democratismului

(1) Persoanele care au săvîrşit infracţiuni sînt egale în faţa legii şi sînt supuse răspunderii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

(2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată  prin încălcarea drepturilor şi intereselor altei persoane sau a unei colectivităţi.

Original 


Articol  6 Principiul caracterului personal al răspunderii penale

(1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvîrşite cu  vinovăţie.

(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală.

Original 


Articol  7 Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale

(1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală.

(2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi aceeaşi faptă.

Original 


Articol  8 Acţiunea legii penale în timp

Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în vigoare la momentul săvîrşirii faptei.

Original 


Articol  9 Timpul săvîrşirii faptei

Timpul săvîrşirii faptei se consideră timpul cînd a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea)  prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

Original 


Articol  10 Efectul retroactiv al legii penale

(1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvîrşit faptele respective pînă la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută  pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale.

(2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.

Original 


Articol  10 .1 Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

(1) Dacă, după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare şi pînă la executarea completă a pedepsei privative de libertate, a muncii neremunerate în folosul comunităţii sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede unul din aceste tipuri de pedeapsă, dar cu un maxim mai mic, sancţiunea aplicată se reduce la acest maxim dacă depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvîrşită.

(2) Dacă, după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi pînă la executarea ei, a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul pedepsei închisorii, prevăzută de legea nouă pentru acea infracţiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa muncii neremunerate în folosul comunităţii sau a amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu munca neremunerată în folosul comunităţii, dacă nu sînt interdicţii pentru aplicarea acesteia, fără a se putea depăşi maximul prevăzut de legea nouă. Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se depăşi maximul prevăzut în legea nouă. Ţinîndu-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executarea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii sau, după caz, a amenzii poate fi înlăturată în întregime sau în parte.

(4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.

(5) Dacă o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin.(l)–(4).

(6) Dacă fapta pentru care persoana execută pedeapsa nu se mai consideră infracţiune în conformitate cu prevederile legii noi, ci constituie o contravenţie, sancţiunea contravenţională nu se mai aplică, indiferent de categoria şi mărimea sancţiunii prevăzute.

(7) În cazul în care, în temeiul efectului retroactiv al legii penale, se impune recalificarea faptei stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă, instanţa de judecată, soluţionînd chestiunea privind executarea hotărîrii respective, va recalifica fapta şi va aplica pedeapsa prin fixarea maximului sancţiunii prevăzute de legea penală mai favorabilă condamnatului, dacă pedeapsa stabilită prin hotărîrea irevocabilă este mai mare decît maximul prevăzut de legea penală nouă, sau va menţine pedeapsa stabilită prin hotărîrea irevocabilă.



Articol  11 Aplicarea legii penale în spaţiu

(1) Toate persoanele care au săvîrşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sînt pasibili de răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.

(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspundere penală în conformitate cu prezentul cod şi sînt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvîrşite sînt îndreptate împotriva intereselor Republicii Moldova, împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului Republicii Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, dacă aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin .

(4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova.

(5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se consideră săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a săvîrşit o infracţiune pe o navă maritimă sau aeriană, înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu se dispune altfel.

(6) În baza prezentului cod sînt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvîrşit infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinînd Republicii Moldova, indiferent de locul ei de aflare.

(7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Republicii Moldova sînt luate în considerare, conform prezentului cod, la individualizarea pedepsei pentru o nouă infracţiune săvîrşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii instanţei de judecată.



Articol  12 Locul săvîrşirii faptei

(1) Locul săvîrşirii faptei se consideră locul unde a fost săvîrşită acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.

(2) Locul săvîrşirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă:

a) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă, cel puţin, unui alt stat;

b) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substanţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers;

c) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară activitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers;

d) infracţiunea a fost săvîrşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consecinţe grave într-un alt stat, şi invers.



Articol  13 Extrădarea

(1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Republica Moldova, în caz de săvîrşire a unei infracţiuni în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi sînt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod.

(2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului Republicii Moldova, dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat internaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în temeiul hotărîrii instanţei de judecată, doar dacă nu există motive serioase de a crede că aceştia riscă să fie supuşi pedepsei cu moartea, torturii sau altor tratamente inumane sau degradante.



Capitolul II
INFRACŢIUNEA
Articol  14 Noţiunea de infracţiune

(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.

(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.

Original 


Articol  15 Gradul prejudiciabil al infracţiunii

Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează elementele infracţiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.

Original 


Articol  16 Clasificarea infracţiunilor

(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod sînt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.

(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv.

(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 5 ani inclusiv.

(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de pînă la 12 ani inclusiv.

(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.

(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvîrşite cu intenţie pentru care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.



Articol  17 Infracţiunea săvîrşită cu intenţie

Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.

Original 


Articol  18 Infracţiunea săvîrşită din imprudenţă

Se consideră că infracţiunea a fost săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

Original 


Articol  19 Infracţiunea săvîrşită cu două forme de vinovăţie

Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a infracţiunii, se produc urmări mai grave  care, conform legii, atrag înăsprirea pedepsei penale  şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuitorului, răspunderea penală pentru atare urmări survine numai  dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii  acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.

Original 


Articol  20 Fapta săvîrşită fără vinovăţie (cazul fortuit)

Fapta se consideră săvîrşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le prevadă.

Original 


Articol  21 Subiectul infracţiunii

(1) Sînt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul săvîrşirii infracţiunii, au împlinit vîrsta de 16 ani.

(2) Persoanele fizice care au vîrsta între 14 şi 16 ani sînt pasibile de răspundere penală numai pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166 alin.(2) şi (3), art.171, 172, 175, 186-188, 189 alin. (2)–(6), art. 190 alin. (2)–(5), art. 192 alin. (2)–(4), art. 1921 alin. (2) şi (3), 196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit.b), art.2171 alin.(3) şi alin.(4) lit.b) şi d), art.217alin.(3) lit.a) şi b), art.2174, art.217alin.(2), art.260, 268, 270, 271, art.275, 280, 281, 283-286, 287 alin.(2) şi (3), art.288 alin.(2), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art. 317 alin.(2), art.342.

(3) O persoană juridică, cu excepția autorităților publice, este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă aceasta nu a îndeplinit sau a îndeplinit necorespunzător dispozițiile directe ale legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicții privind efectuarea unei anumite activități și se constată cel puțin una din următoarele circumstanțe:

a) fapta a fost săvîrșită în interesul persoanei juridice respective de către o persoană fizică împuternicită cu funcții de conducere, care a acționat independent sau ca parte a unui organ al persoanei juridice;

b) fapta a fost admisă sau autorizată, sau aprobată, sau utilizată de către persoana împuternicită cu funcții de conducere;

c) fapta a fost săvîrșită datorită lipsei de supraveghere și control din partea persoanei împuternicite cu funcții de conducere.

(3.1) O persoană fizică se consideră împuternicită cu funcții de conducere dacă are cel puțin una din următoarele funcții:

a) de reprezentare a persoanei juridice;

b) de luare a deciziilor în numele persoanei juridice;

c) de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice.

(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiunile pentru săvîrşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea specială din prezentul cod.

(5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvîrşită.



Articol  22 Responsabilitatea

Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile.

Original 


Articol  23 Iresponsabilitatea

(1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile ori  inacţiunile sale sau nu  putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare  sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod.

(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvîrşit infracţiunea în stare de responsabilitate,  înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă pedepsei.

Original 


Articol  23 .1 Responsabilitatea redusă

(1) Persoana care a săvîrşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de responsabilitate penală redusă.

(2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.

Nou din

 
2009-04-14
 


Articol  24 Răspunderea pentru infracţiunea săvîrşită în stare de ebrietate

Persoana care a săvîrşit o infracţiune în stare de ebrietate, produsă de alcool sau de alte substanţe, nu este liberată de răspundere penală. Cauzele ebrietăţii, gradul şi influenţa ei asupra săvîrşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.

Original 


Articol  25 Etapele activităţii infracţionale

(1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvîrşită întruneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune.

(2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune.

(3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabileşte, conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului  cod, ca şi pentru infracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27, respectîndu-se prevederile art.81.

Original 


Articol  26 Pregătirea de infracţiune

(1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă  de a săvîrşi o infracţiune, procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau crearea intenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvîrşirea ei dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul.

(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sînt supuse numai persoanele care au săvîrşit pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.

Original 


Articol  27 Tentativa de infracţiune

Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvîrşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul.

Original 


Articol  28 Infracţiunea unică

Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni) care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale.

Original 


Articol  29 Infracţiunea continuă

(1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvîrşirea neîntreruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continuie nu există pluralitate de infracţiuni.

(2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii  infracţionale sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.

Original 


Articol  30 Infracţiunea prelungită

(1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvîrşită cu intenţie unică, caracterizată prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind în ansamblu o infracţiune.

(2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvîrşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.

Original 


Articol  31 Abrogat

(Abrogat)



Articol  32 Pluralitatea de infracţiuni

Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.



Articol  33 Concursul de infracţiuni

(1) Se consideră concurs de infracţiuni săvîrşirea de către o persoană a două sau mai multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazurilor cînd săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii speciale a prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa.

(2) Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal.

(3) Concursul real există atunci cînd persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inacţiuni), săvîrşeşte două sau mai multe infracţiuni.

(4) Concursul ideal există atunci cînd persoana săvîrşeşte o acţiune (inacţiune) care întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.



Articol  34 Recidiva

(1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvîrşită cu intenţie.

(2) Recidiva se consideră periculoasă:

a) Abrogat

b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvîrşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.

(3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:

a) Abrogat

b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvîrşit din nou o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă.

(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin.(1)-(3) se ţine cont şi de hotărîrile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova.

(5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:

a) pentru infracţiunile săvîrşite în timpul minoratului;

b) pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă;

b1) pentru infracţiunile pentru care condamnarea a fost cu amînarea executării pedepsei şi dacă aceasta nu a fost anulată şi persoana nu a fost trimisă să execute pedeapsa în închisoare;

c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;

d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi 112.

e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.



Capitolul III
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Articol  35 Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei

Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:

a) legitima apărare;

b) reţinerea infractorului;

c) starea de extremă necesitate;

d) constrîngerea fizică sau psihică;

e) riscul întemeiat.

f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.



Articol  36 Legitima apărare

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de legitimă apărare.

(2) Este în stare de legitimă apărare persoana  care săvîrşeşte fapta pentru a respinge un atac direct, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane  sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.

(3) Este în legitimă  apărare şi  persoana care săvîrşeşte fapta, prevăzută  la alin.(2), pentru a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori  de ameninţarea cu  aplicarea unei  asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă încăpere.

Original 


Articol  37 Reţinerea infractorului

Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.

Original 


Articol  38 Starea de extremă necesitate

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită în stare de extremă necesitate.

(2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvîrşeşte fapta pentru a salva viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei  persoane ori un interes public de la un pericol iminent care nu poate fi înlăturat altfel.

(3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvîrşirii faptei, îşi dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Original 


Articol  39 Constrîngerea fizică sau psihică

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat   daune intereselor ocrotite de lege ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrîngeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.

(2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin constrîngere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija acţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.

Original 


Articol  40 Riscul întemeiat

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat  daune intereselor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.

(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni  cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.

(3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.

Original 


Articol  40 .1 Executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvîrşită de o persoană în vederea executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sînt obligatorii pentru aceasta, dacă ordinul sau dispoziţia nu sînt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia sînt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvîrşită este supusă persoana care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală.

(2) Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea penală.

(3) În scopurile prezentului articol, ordinul sau dispoziţia superiorului de a comite genocid sau o infracţiune împotriva umanităţii sînt vădit ilegale.

Nou din

 
2009-04-14
 


Capitolul IV
PARTICIPAŢIA
Articol  41 Participaţia

Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau  mai multor persoane la săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate.

Original 


Articol  42 Participanţii

(1) Participanţii sînt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.

(2) Se consideră autor  persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sînt pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei, iresponsabilităţii sau din  alte cauze prevăzute de prezentul cod.

(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.

(4) Se consideră instigator persoana care,  prin orice metode, determină o altă persoană să săvîrşească o infracţiune.

(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de  obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvîrşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.

(6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.

Original 


Articol  43 Formele participaţiei

În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor  participanţilor se deosebesc următoarele forme de participaţie:

          a)participaţie simplă;

          b)participaţie complexă;

          c)grup criminal organizat;

          d)organizaţie (asociaţie) criminală.

Original 


Articol  44 Participaţia simplă

Infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie simplă dacă la săvîrşirea ei au participat în comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizînd latura obiectivă  a infracţiunii.

Original 


Articol  45 Participaţia complexă

(1) Infracţiunea se consideră săvîrşită cu participaţie complexă dacă la săvîrşirea ei participanţii au contribuit  în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.

(2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată:

          a)  de un singur autor;

          b) de doi sau mai mulţi autori.

Original 


Articol  46 Grupul criminal organizat

Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.

Original 


Articol  47 Organizaţia (asociaţia) criminală

(1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau  politice. 

(2) Infracţiunea se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acesteia.

(3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a creat organizaţia criminală sau o dirijează.

(4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă  răspundere pentru toate infracţiunile săvîrşite de această organizaţie.

(5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvîrşire a participat.

(6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor săvîrşite de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor organizaţiei respective.

Original 


Articol  48 Exces de autor

Se consideră exces de autor săvîrşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi nu sînt pasibili de răspundere penală.

Original 


Articol  49 Favorizarea

Favorizarea infractorului, precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvîrşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobîndite pe cale criminală atrag răspunderea penală, în condiţiile  art.323, numai în cazul în care nu au fost promise din timp.

Original 


Capitolul V
RĂSPUNDEREA PENALĂ
Articol  50 Răspunderea penală

Se consideră răspundere penală  condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au  săvîrşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrîngere prevăzute de lege.

Original 


Articol  51 Temeiul răspunderii penale

(1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvîrşită, iar componenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.

(2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvîrşirea infracţiunii prevăzute de legea penală.

Original 


Articol  52 Componenţa infracţiunii

(1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea  semnelor obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.

(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din prezentul cod.

Original 


Capitolul VI
LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ
Articol  53 Liberarea de răspundere penală

Persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:

a) minorilor;

b) tragerii la răspundere contravenţională;

c) renunţării de bună voie la săvîrşirea infracţiunii;

d) căinţei active;

e) schimbării situaţiei;

f) liberării condiţionate;

g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.



Articol  54 Liberarea de răspundere penală a minorilor

(1) Persoana în vîrstă de pînă la 18 ani care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se aplică măsurile de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.



Articol  55 Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţională

(1) Persoana care a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, cu excepţia infracțiunilor prevăzute la art. 1811, 256, art.264 alin.(2), art.2641, 303, 314, art. 326 alin. (11), art. 328 alin. (1), art. 332 alin. (1), art. 333 alin. (1), art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin. (1) și art. 3351 alin. (1), poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere contravenţională în cazurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.

(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se aplică următoarele sancţiuni contravenţionale:

a) amendă în mărime de pînă la 150 de unităţi convenţionale;

b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an;

c) privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la 3 luni la un an;

d) privarea de dreptul special de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la 3 ani;

e) privarea de dreptul special de a deţine armă şi de portarmă pe un termen de la 3 luni la un an;

f) muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 10 la 60 de ore;

g) arest contravenţional de pînă la 30 de zile.

(3) Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii, privarea de dreptul special pot fi aplicate şi ca sancţiuni complementare.



Articol  56 Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii

(1) Se consideră renunţare de bună voie la săvîrşirea infracţiunii încetarea de către persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemijlocit spre  săvîrşirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.

(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, benevol şi definitiv, a renunţat  la ducerea pînă la capăt a acesteia.

(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii pînă la capăt este supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvîrşită conţine o altă infracţiune consumată.

(4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă aceste persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept  sau prin alte măsuri întreprinse, au preîntîmpinat ducerea de către autor a infracţiunii pînă la capăt. Complicele infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă  a întreprins toate măsurile ce depindeau de el pentru a preîntîmpina comiterea infracţiunii.

Original 


Articol  57 Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă

(1) Persoana care pentru prima oară a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvîrşirea infracţiunii, s-a autodenunţat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune.

(2) Persoana care, în condiţiile alin.(1), a săvîrşit o infracţiune de altă categorie poate fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod.

Original 


Articol  58 Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei

Persoana care pentru prima oară a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că persoana sau fapta săvîrşită nu mai prezintă pericol social.



Articol  59 Liberarea condiţionată de răspundere penală

În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social, urmărirea penală poate fi  suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale.

Original 


Articol  60 Prescripţia tragerii la răspundere penală

(1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvîrşirii infracţiunii au expirat următoarele termene:

a) 2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare;

b) 5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave;

c) 15 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave;

d) 20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;

e) 25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.

(2) Prescripţia curge din ziua săvîrşirii infracţiunii şi pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii instanţei de judecată.

(3) În cazul săvîrşirii de către persoană a unei noi infracţiuni, prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat.

(4) Prescripţia se va întrerupe dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1), persoana va săvîrşi o infracţiune pentru care, conform prezentului cod, poate fi aplicată pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea prescripţiei în acest caz începe din momentul săvîrşirii unei infracţiuni noi.

(5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvîrşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. Însă persoana nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvîrşirii infracţiunii au trecut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvîrşirea unei noi infracţiuni.

(6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvîrşit o infracţiune excepţional de gravă se decide de către instanţa de judecată. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplicarea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală, detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu închisoare pe 30 de ani.

(7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pentru persoanele care la data săvîrşirii infracţiunii erau minori.

(8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvîrşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război, infracţiuni de tortură, tratament inuman sau degradant sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, indiferent de data la care au fost săvîrşite.



Capitolul VII
PEDEAPSA PENALĂ
Articol  61 Noţiunea şi scopul pedepsei penale

(1) Pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.

(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea şi resocializarea condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea condamnaţilor, cît şi a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.



Articol  62 Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice

(1) Persoanelor fizice care au săvîrşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:

a) amendă;

b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;

b1) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept;

c) retragere a gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat;

d) munca neremunerată în folosul comunităţii;

f) închisoare;

g) detenţiune pe viaţă.

(2) Închisoarea şi detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale.

(3) Muncă neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei - în calitate de obligaţie pentru perioada de probaţiune sau, după caz, pentru termenul de probă.

(4) Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.

(5) Retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.

(6) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă complementară.



Articol  63 Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice

(1) Persoanelor juridice li se pot aplica următoarele pedepse:

a) amendă;

b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;

c) lichidare.

(2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.

(3) Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atît ca pedepse principale, cît şi ca pedepse complementare.



Articol  64 Amenda

(1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod.

(2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este egală cu 50 de lei.

(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele la 500 la 3000 unităţi convenţionale, iar pentru infracţiunile săvîrşite din interes material – pînă la 20000 unităţi convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvîrşite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale. Luînd în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în rate timp de pînă la 5 ani.

(31) În cazul infracţiunilor ușoare sau mai puțin grave, condamnatul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 3 zile lucrătoare din momentul în care hotărîrea devine executorie. În acest caz, se consideră că sancţiunea amenzii este executată integral.

(4) În cazurile prevăzute la art.21 alin. (3), mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în limitele de la 1500 la 60000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite, de mărimea daunei cauzate, luîndu-se în considerare situaţia economico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu urmărirea patrimoniului.

(5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor pedepsei maximale, prevăzute de articolul respectiv al Părţii speciale a prezentului cod. Suma amenzii se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o lună de închisoare pentru 100 unităţi convenţionale.

(6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare.

(7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor art.67, să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 100 unităţi convenţionale de amendă.



Articol  65 Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate

(1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la săvîrşirea infracţiunii.

(2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani, iar în cazurile expres prevăzute în Partea specială a prezentului cod – pe un termen de la un an la 15 ani.

(3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile cînd nu este prevăzută în calitate de pedeapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod, dacă, ţinînd cont de caracterul infracţiunii săvîrşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul exercitării unei anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.

(4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii, iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară la închisoare, termenul ei se calculează din momentul executării pedepsei principale.



Articol  65 .1 Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept

(1) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport sau anularea acestui drept constă în interzicerea conducerii oricărui tip de mijloc de transport pe drumurile publice.

(2) Privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.

(3) Anularea dreptului de a conduce mijloace de transport poate fi aplicată de instanţa de judecată, cu redobîndirea ulterioară a permisului de conducere, în modul stabilit de lege.

Nou din

 
2018-12-14
 


Articol  66 Retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat

În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele săvîrşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar sau special, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de stat.



Articol  67 Munca neremunerată în folosul comunităţii

(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.

(11) În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în conformitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii militare.

(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi, iar în cazul condamnatului care nu este antrenat în activităţi de bază sau de studii, la solicitarea sau la acordul acestuia – pînă la 8 ore pe zi.

(21) După pronunţarea hotărîrii judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată explică esenţa pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, fapt care se consemnează în procesul -verbal al şedinţei de judecată.

(22) Persoana condamnată la muncă neremunerată în folosul comunităţii semnează în instanţa de judecată un angajament prin care se obligă să se prezinte, în termen de 5 zile de la momentul rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti, la organul de probaţiune în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, la comandantul unităţii militare.

(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculîndu-se o zi de închisoare pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de 3 luni.

(4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată militarilor prin contract și persoanelor care nu au atins vîrsta de 16 ani.

(5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti.

(6) Militarii în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii execută această pedeapsă în unitatea militară.



Articol  68 Abrogat

(Abrogat)



Articol  69 Abrogat

(Abrogat)



Articol  70 Închisoarea

(1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar.

(2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani.

(3) La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvîrşirii infracţiunii, nu a atins vîrsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvîrşită, reduse la jumătate.

(31) La aplicarea pedepsei persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, care au săvîrşit infracţiune la vîrsta de la 18 pînă la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul în care instanţa, ţinînd cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru infracţiunea săvîrşită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de către instanţa de judecată.

(4) La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 25 de ani pentru adulţi, 20 de ani pentru persoanele care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sentinţe - de 30 ani pentru adulţi, 25 de ani pentru persoanele care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, şi 15 ani pentru minori.

(5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blîndă, cu titlu de graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 30 de ani.



Articol  71 Detenţiunea pe viaţă

(1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.

(2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave.

(3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor.

Original 


Articol  72 Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare

(1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare:

a) de tip deschis;

b) de tip semiînchis;

c) de tip închis.

(2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă.

(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvîrşite cu intenţie.

(4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.

(5) Persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în centrele de detenţie pentru minori şi tineri, ţinîndu-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite.

(6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.

(7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în corespundere cu legislaţia.



Articol  73 Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate

(1) Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.

(2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat.



Articol  74 Lichidarea persoanei juridice

(1) Lichidarea persoanei juridice constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă.

(2) Lichidarea persoanei juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvîrşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi prelungirea activităţii ei.



Capitolul VIII
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Articol  75 Criteriile generale de individualizare a pedepsei

(1) Persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.

(2) În cazul alternativelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea săvîrşită, pedeapsa cu închisoare are un caracter excepţional și se aplică atunci cînd gravitatea infracțiunii și personalitatea infractorului fac necesară aplicarea pedepsei cu închisoare, iar o altă pedeapsă este insuficientă și nu și-ar atinge scopul. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvîrșirea infracțiunii, se stabilește numai în cazul în care o pedeapsă mai blîndă, din numărul celor menționate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei. Caracterul excepţional la aplicarea pedepsei cu închisoare urmează a fi argumentat de către instanţa de judecată.

(3) Pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corectarea minorului.



Articol  76 Circumstanţele atenuante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:

a) săvîrşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) săvîrşirea infracţiunii de către un minor sau de către o persoană care a atins vîrsta de 18 ani, dar nu a atins vîrsta de 21 de ani;

c) săvîrşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;

d) săvîrşirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;

e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvîrşite, repararea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;

f) autodenunţarea, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea infractorilor ori recunoaşterea vinovăţiei;

g) ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;

h) săvîrşirea infracţiunii ca rezultat al constrîngerii fizice sau psihice, ce nu înlătură caracterul penal al faptei, sau dată fiind dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură;

i) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea involuntară sau forţată a substanţelor menţionate la art.24 sau de consumarea de aceste substanţe fără a fi conştientă de efectul lor;

j) săvîrşirea infracţiunii cu depăşirea limitelor legale ale legitimei apărări, reţinerii infractorului, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului sau dispoziţiei superiorului;

k) afectarea gravă, prin infracţiunea săvîrşită, a făptuitorului acesteia sau greutatea poverii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vîrstei înaintate a acestuia, stării sănătăţii lui sau altor circumstanţe;

l) expirarea, de la momentul comiterii infracţiunii, a cel puţin 2/3 din termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracţiune, sau depăşirea termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ţinîndu-se cont de natura faptei, dacă tergiversarea nu a fost provocată de făptuitor.

(2) Instanţa de judecată poate considera drept circumstanţe atenuante şi alte circumstanţe, neprevăzute la alin.(1).

(3) La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanţa care este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii.



Articol  77 Circumstanţele agravante

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:

a) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;

b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave;

c) săvîrşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;

d) săvîrşirea infracţiunii din motive de prejudecată;

e) săvîrşirea infracţiunii cu bună ştiinţă împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

f) săvîrşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;

g) săvîrşirea infracţiunii prin intermediul sau în prezenţa minorilor, persoanelor aflate în dificultate, persoanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor;

h) săvîrşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei;

i) săvîrşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;

j) săvîrşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consumarea substanţelor menţionate la art.24. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;

k) săvîrşirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a substanţelor explozive ori a dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor nocive şi radioactive, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice, precum şi cu aplicarea constrîngerii fizice sau psihice;

m) săvîrşirea infracţiunii profitînd de starea excepţională, de calamităţile naturale, precum şi de dezordini de masă;

n) săvîrşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.

(2) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sînt prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.



Articol  78 Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante

(1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:

a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă pînă la acest minim;

b) dacă se aplică amenda, aceasta se poate coborî pînă la limita de jos;

c) dacă pentru infracţiunea săvîrşită se prevede detenţiune pe viaţă, aceasta se înlocuieşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani.

(2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvîrşirea infracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită, poate fi înlăturată.

(3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevăzută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.

(4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante, coborîrea pedepsei pînă la minimul sau ridicarea ei pînă la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod nu este obligatorie.

(5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa poate fi aplicată conform prevederilor art.79.

Original 


Articol  79 Aplicarea pedepsei mai blînde decît cea prevăzută de lege

(1) Ţinînd cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvîrşirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvîrşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blîndă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvîrşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvîrşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

(11) Poate fi considerată excepţională atît o circumstanţă atenuantă, cît şi un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1).

(2) (Abrogat)

(3) În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea penală, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru infracţiunea săvîrşită.

(4) Prevederile alin.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă , în cazul recidivei de infracţiuni sau al săvîrşirii de infracţiuni prevăzute la art. 1661 alin. (2)–(4).



Articol  80 Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

În cazul  în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune.

Original 


Articol  81 Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată

(1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă pînă la capăt.

(2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.

(3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.

(4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se aplică.

Original 


Articol  82 Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni

(1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul, caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor săvîrşite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.

(2) Mărimea pedepsei pentru recidiva periculoasă şi deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică de o treime din maximul pedepsei prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod. În cazul în care sînt stabilite numai circumstanţe atenuante, instanţa poate stabili pedeapsa în limitele prevăzute pentru infracţiune în Partea specială a prezentului cod.



Articol  83 Aplicarea pedepsei pentru participaţie

Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvîrşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine cont de contribuţia fiecăruia la săvîrşirea infracţiunii, precum şi de prevederile art.75.

Original 


Articol  84 Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni

(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni fără să fi fost condamnată pentru vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunţînd pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte, stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul, total sau parţial, al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate - pe un termen nu mai mare de 12 ani şi 6 luni. În cazul în care persoana este declarată vinovată de săvîrşirea a două sau mai multor infracţiuni uşoare şi/sau mai puţin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră.

(2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea specială a prezentului cod, care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvîrşire persoana a fost declarată vinovată. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul, total sau parţial, al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea maximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse.

(3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sînt stabilite pedepse principale de diferite categorii, a căror cumulare nu este prevăzută de art.87, şi instanţa de judecată nu va găsi temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta, ele se execută de sine stătător.

(4) Conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care, după pronunţarea sentinţei, se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvîrşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz, în termenul pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parţial, în baza primei sentinţe.

(5) În cazul unui concurs de infracţiuni, cînd s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse, se aplică ca pedeapsă definitivă detenţiunea pe viaţă.



Articol  85 Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe

(1) Dacă, după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei, condamnatul a săvîrşit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. În acest caz, pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 30 de ani de închisoare, iar în privinţa persoanelor care nu au atins vîrsta de 18 ani şi a persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani, care nu au mai fost condamnate - termenul de 15 ani.

(2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în condiţiile art.84 alin.(2).

(3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decît pedeapsa stabilită pentru săvîrşirea unei noi infracţiuni şi decît partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.

(4) La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.



Articol  86 Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărîrii unui stat strain

(1) La executarea hotărîrii unui stat străin, instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi faptă, fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărîrea statului străin. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decît minimul prevăzut în legea internă, instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune corespunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.

(2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provizorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărîrea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărîrii statului străin.

(3) La executarea hotărîrii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de bani, instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în monedă naţională, aplicînd cursul oficial al leului moldovenesc valabil la momentul pronunţării hotărîrii privind recunoaşterea hotărîrii statului străin, fără a depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă.

(4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărîrilor unui stat străin revin Republicii Moldova, fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.



Articol  87 Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării diferitelor pedepse

(1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cumul de sentinţe, unei zile de închisoare îi corespund 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

(2) Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine stătător.



Articol  88 Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventive

(1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi de închisoare se calculează în luni şi ani, iar cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii - în ore.

(2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.(1), cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum şi la înlocuirea pedepsei, se admite calcularea acestora în zile.

 (3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv pînă la judecarea cauzei se include în termenul închisorii, calculîndu-se o zi pentru o zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii – calculîndu-se o zi de arest preventiv pentru 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

(4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare, aplicate prin hotărîre a instanţei de judecată, pentru infracţiunea săvîrşită în străinătate se includ în termenul pedepsei, în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii, calculîndu-se o zi pentru o zi.

(5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv pînă la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii, a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, instanţa de judecată, ţinînd cont de termenul aflării sub arest preventiv, îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.

(6) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, urmează un tratament spitalicesc se include în durata executării pedepsei, cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur boala, fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă.



Capitolul IX
LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ
Articol  89 Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală

(1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvîrşit o infracţiune de la executarea reală, parţială sau totală, a pedepsei penale pronunţate prin hotărîre a instanţei de judecată.

(2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin:

a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei;

b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;

b1) liberarea de pedeapsă în cazul săvîrşirii infracţiunii pentru prima oară şi al reparării prejudiciului;

c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă;

d) liberarea de pedeapsă a minorilor;

e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;

f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;

g) amînarea executării pedepsei pentru femei gravide şi persoane care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani.

(3) Persoanelor liberate de pedeapsa penală li se aplică probaţiunea, iar militarilor – termenul de probă.



Articol  90 Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei

(1) Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvîrşi o nouă infracţiune şi, prin respectarea condiţiilor probaţiunii sau, după caz, a termenului de probă, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.

(2) Perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani.

(3) Abrogat

(4) Persoanelor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în cazul recidivei periculoase sau deosebit de periculoase, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică.

(5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pot fi stabilite pedepse complementare.

(6) Aplicînd condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat:

a) să nu-şi schimbe domiciliul şi/sau reședința fără consimţămîntul organului competent;

b) să nu frecventeze anumite locuri;

c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică;

c1) să participe la un program special de tratament sau de consiliere în vederea reducerii comportamentului violent;

d) să acorde o susţinere materială familiei victimei;

e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă;

f) să participe la programe probaţionale;

g) să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii;

h) să fie supus monitorizării electronice, dar nu mai mult de 12 luni.

(7) În decursul perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi.

(8) Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din perioadei de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, a reparat integral dauna, instanţa de judecată, la demersul organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale.

(81) În cazul în care persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei are stabilită şi pedeapsă complementară, prevederile alin.(8) nu se aplică pînă la executarea integrală a pedepsei complementare.

(9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul perioadei de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau, pînă la expirarea termenului de probă, nu a executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa, deplin sau parțial, dar nu mai puțin de 1/3 din pedeapsa stabilită prin hotărîrea instanţei de judecată.

(10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85, dacă, după caz, nu sînt aplicabile prevederile alin. (11) din prezentul articol.

(11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei.



Articol  90 .1 Condamnarea cu suspendarea parţială a executării pedepsei cu închisoare

(1) În cazul în care instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de personalitatea vinovatului, ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute întreaga pedeapsă cu închisoare în penitenciar, aceasta poate dispune suspendarea parţială a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd în hotărîre perioada de executare a pedepsei în închisoare şi perioada de probaţiune sau, după caz, termenul de probă, precum şi motivele condamnării cu suspendarea parţială a executării pedepsei. Prima parte a pedepsei se execută în penitenciar, iar restul pedepsei se suspendă.

(2) În cazul infracțiunilor ușoare sau mai puțin grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar poate fi coborîtă pînă la minimul prevăzut de prezentul cod.

(3) În cazul infracţiunilor grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar nu trebuie să fie mai mică decît jumătate din pedeapsa stabilită de instanţa de judecată.

(4) Prezentul articol nu se aplică în cazul infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi al infracţiunilor prevăzute la art.165, art.1661 alin.(2)–(4), art.171–1751, 2011, 206, 208, 2081 şi 2082.

(5) La liberarea persoanei pentru executarea părţii de pedeapsă suspendată condiţionat pot fi aplicate obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6).

(6)  În cazul în care cel condamnat cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată sau încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art. 85 dacă, după caz, nu sînt aplicabile prevederile alin. (7) din prezentul articol.

(7)  În cazul în care cel condamnat cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare săvîrşeşte în perioada de probaţiune sau, după caz, în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată uşoară sau mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoare se soluţionează de către instanţa de judecată, la demersul organului care exercită supravegherea asupra comportamentului celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei.

Nou din

 
2017-12-20
 


Articol  91 Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen

(1) Persoanei care execută pedeapsa cu închisoare i se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă a realizat programul individual de executare a pedepsei, a reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care a fost condamnată, cu excepţia cazului cînd dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi dacă se constată că corectarea ei este posibilă fără executarea deplină a pedepsei. Persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară.

(2) Aplicînd liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă rămas neexecutat.

(3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza demersului instituţiei care pune în executare pedeapsa, la cererea condamnatului sau a apărătorului acestuia în condiţiile prevăzute la art. 266 şi 267 din Codul de executare şi numai după respectarea procedurii extrajudiciare stabilite.

(4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamnatul, care la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de 21 ani, a executat efectiv:

a) cel puţin jumătate, dar nu mai puţin de 90 de zile de închisoare, din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave, infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8).

(5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă.

(6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor, persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani, dar nu au atins vîrsta de 21 de ani şi persoanelor care au împlinit vîrsta de 60 de ani, dacă aceştia au executat efectiv:

a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;

b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave;

c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave.

(7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl exercită organele de probaţiune, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.

(8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat:

a) condamnatul se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat;

b) condamnatul săvîrşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată;

c) condamnatul săvîrşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte pedeapsa în condiţiile art.85. În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvîrşirii unei noi infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen.



Articol  91 .1 Liberarea de pedeapsă penală în cazul săvîrşirii infracţiunii pentru prima oară şi al reparării prejudiciului

(1) Persoana este liberată de pedeapsă penală în cazul săvîrşirii unei infracţiuni prevăzute la art.241, 242, 244, 2441, 246, 2461, 250, 257, 258 şi 262 din Partea specială a prezentului cod dacă întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) nu a fost liberată anterior de pedeapsă penală pentru comiterea aceleiaşi fapte;

b) a înlăturat încălcările şi a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune;

c) a achitat la bugetul de stat o sumă egală cu valoarea prejudiciului material cauzat, dar nu mai mică decît dublul limitei maxime a amenzii prevăzute de sancţiunea articolului corespunzător din Partea specială a codului.

(2) Persoana este liberată de pedeapsă penală în condiţiile alin.(1) doar dacă fapta nu a fost săvîrşită prin aplicarea constrîngerii fizice sau psihice, nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei sau nu a fost săvîrşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală.

Nou din

 
2018-08-17
 


Articol  92 Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă

(1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave și grave, instanţa de judecată, ţinînd cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de la pedeapsa complementară.

(2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă și jumătate din termenul de pedeapsă pentru o infracțiune gravă.

(3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă, instanţa de judecată poate alege orice pedeapsă mai blîndă, din cele specificate la art.62, în limitele prevăzute pentru fiecare categorie de pedepse.

(4) La înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul de pedeapsă, la care a fost condamnat, rămas neexecutat.



Articol  93 Liberarea de pedeapsă a minorilor

Minorii condamnaţi pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave sînt liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se constată că scopurile pedepsei pot fi atinse prin aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ prevăzute la art. 104.



Articol  94 Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei

Persoana care a săvîrşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvîrşită şi-a pierdut caracterul  prejudiciabil şi, în virtutea comportării ireproşabile după săvîrşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei.

Original 


Articol  95 Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave

(1) Persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija, este liberată de executarea pedepsei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrîngere cu caracter medical.

(2) Persoana care, pînă la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală gravă, alta decît cea specificată la alin.(1), ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată.

(4) Persoanele menţionate la alin.(1) şi (2), în cazul însănătoşirii lor, pot fi supuse pedepsei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.60 şi 97. Schimbarea liberării condiţionate a persoanelor menţionate la alin.(1) şi (2) cu executarea pedepsei în penitenciar se efectuează la demersul reprezentantului organului care pune în executare sentinţa, în baza unui control efectuat cel puţin o dată la 12 luni.



Articol  96 Amînarea executării pedepsei pentru femei gravide şi persoane care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani

(1) Femeilor condamnate gravide şi persoanelor care au copii în vîrstă de pînă la 8 ani, cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, infracţiuni prevăzute la cap. I, II, III, VII, VIII, XIII şi XVII, instanţa de judecată le poate amîna executarea pedepsei pînă la atingerea de către copil a vîrstei de 8 ani.

(11) La amînarea executării pedepsei în condiţiile alin. (1) din prezentul articol, instanţa de judecată poate obliga persoana condamnată să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art. 90 alin. (6).

(2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate, menţionate la alin.(1), refuză să-şi exercite drepturile şi obligaţiile părinteşti sau încalcă condiţiile probaţiunii după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului persoanei condamnate faţă de care executarea pedepsei a fost amînată, instanţa de judecată, la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze amînarea executării pedepsei şi să trimită persoana condamnată pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărîrea judecătorească.

(3) La atingerea de către copil a vîrstei de 8 ani, instanţa de judecată, la demersul organului de probaţiune:

a) liberează persoana condamnată de executarea părţii neexecutate a pedepsei;

b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blîndă;

c) trimite persoana condamnată în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei.

(4) Dacă în perioada amînării executării pedepsei persoana condamnată săvîrşeşte o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85.



Articol  96 .1 Dispunerea internării forţate într-o instituţie ftiziopneumologică

Dacă persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea privind liberarea de pedeapsă conform art.91-96 este bolnavă de tuberculoză, instanţa de judecată poate dispune, în baza demersului administraţiei instituţiei penitenciare, internarea ei forţată într-o instituţie ftiziopneumologică.

Nou din

 
2009-01-01
 


Articol  97 Prescripţia executării sentinţei de condamnare

(1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost  făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă:

          a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;

          b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;

          c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;

          d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;

          e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.

(2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele care, la data săvîrşirii infracţiunii, erau minori.

(3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă, pînă la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvîrşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţinerii acesteia, iar în caz de comitere a unei  noi infracţiuni – din momentul săvîrşirii ei.

(4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute la art.135-137, 139 şi 143.

Original 


Capitolul X
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
Articol  98 Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă

(1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntîmpinarea săvîrşirii faptelor prevăzute de legea penală.

(2) Măsuri de siguranţă sînt:

a) măsurile de constrîngere cu caracter medical;

b) măsurile de constrîngere cu caracter educativ;

c) expulzarea;

d) confiscarea specială.

e) confiscarea extinsă.



Articol  99 Aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical

Persoanelor care au săvîrşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvîrşit asemenea fapte în stare de responsabilitate, de responsabilitate redusă, dar, pînă la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-au îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză ele sînt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze, instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrîngere cu caracter medical, care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii:

a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită;

b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă.



Articol  100 Internarea într-o instituţie psihiatrică

(1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvîrşite, are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere obişnuită.

(2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de către instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvîrşite, prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.

(3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sînt deţinute în condiţii ce exclud posibilitatea săvîrşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile.

Original 


Articol  101 Stabilirea, schimbarea, prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical alienaţilor

(1) Instanţa de judecată, considerînd că este necesar de a aplica o măsură de constrîngere cu caracter medical, alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei, de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvîrşite. Persoana supusă  tratamentului forţat sau reprezentantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrîngere cu caracter medical.

(2) Instanţa de judecată, în temeiul avizului instituţiei medicale, dispune încetarea aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei astfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri.

(3) Schimbarea măsurii de constrîngere cu caracter medical sau prelungirea termenului de aplicare a ei se face, de asemenea, de instanţa de judecată, atît din oficiu, cît şi la cererea persoanei respective sau a reprezentantului acesteia, în baza unui control, efectuat cel puţin o dată la 6 luni, privind necesitatea aplicării acestei măsuri.

(4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical unui alienat, precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri, ea îl poate încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor, dar sub o supraveghere medicală obligatorie.

Original 


Articol  102 Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical

(1) Persoanei care, după săvîrşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să le dirijeze, instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă.

(2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire, durata de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei.

Original 


Articol  103 Aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă

(1) În caz de săvîrşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman, dacă există avizul medical corespunzător, instanţa de judecată, din oficiu ori la cererea colectivului de muncă sau  a organului de ocrotire a sănătăţii, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvîrşită, poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat.

(2) Persoanele menţionate la alin.(1), condamnate la pedepse neprivative de libertate, vor fi supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special.

(3) Dacă persoanele menţionate la alin.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare, în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat, iar după eliberare din locurile de deţinere, dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament, ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special.

(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată, la propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă.

(5) Dacă infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceasta îşi pune familia într-o situaţie materială grea, instanţa de judecată, concomitent cu aplicarea pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvîrşită, este în drept, la cererea colectivului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză, să o pună sub curatelă.

Original 


Articol  104 Aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educative

(1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art. 54 sau de pedeapsă penală în conformitate cu art. 93 li se aplică următoarele măsuri de constrîngere cu caracter educativ:

a) avertismentul;

b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat;

c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea materială a minorului;

d) obligarea minorului de a urma un curs de reabilitare psihologică;

e) obligarea minorului de a urma cursul de învăţămînt obligatoriu;

f) obligarea minorului de a participa la un program probaţional.

(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.

(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent cîteva măsuri de constrîngere cu caracter educativ.

(4) În cazul eschivării sistematice a minorului de la măsurile de constrîngere cu caracter educativ, la propunerea organului de stat specializat, procurorul anulează măsurile aplicate și trimite cauza în instanța de judecată, iar în cazul în care măsurile respective au fost stabilite de către instanţa de judecată, aceasta le anulează şi dispune trimiterea cauzei penale la procuror sau, după caz, stabileşte o pedeapsă prevăzută de lege pentru fapta săvîrșită.

(5) Măsurile de constrîngere cu caracter educativ se aplică minorilor pînă la atingerea majoratului, în funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvîrşite.



Articol  104 .1 Abrogat

(Abrogat)



Articol  105 Expulzarea

(1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvîrşirea unor infracţiuni li se poate interzice rămînerea pe teritoriul ţării.

(2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.

(3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin.(1) se va ţine cont de dreptul la respectarea vieţii private a acestora.



Articol  106 Confiscarea special

(1) Confiscarea specială constă în trecerea, forțată și gratuită, în proprietatea statului a bunurilor indicate la alin. (2). În cazul în care aceste bunuri nu mai există, nu pot fi găsite sau nu pot fi recuperate, se confiscă contravaloarea acestora.

(2) Sînt supuse confiscării speciale bunurile (inclusiv valorile valutare):

a) utilizate sau destinate pentru săvîrșirea unei infracțiuni;

b) rezultate din infracțiuni, precum și orice venituri din valorificarea acestor bunuri;

c) date pentru a determina săvîrşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;

e) deţinute contrar dispoziţiilor legale.

f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la aceste bunuri;

g) care constituie obiectul infracțiunilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

(21) Dacă bunurile rezultate din infracțiuni şi veniturile de la aceste bunuri au fost comasate cu bunurile dobîndite legal, se confiscă acea partea din bunuri sau contravaloarea acestora care corespunde valorii bunurilor rezultate din infracțiuni şi a veniturilor de la aceste bunuri.

(3) Dacă bunurile menționate la alin. (2) lit. a) și b) aparțin sau au fost transferate oneros unei persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea bunurilor, se confiscă contravaloarea acestora. Dacă bunurile respective au fost transferate cu titlu gratuit unei persoane care nu știa și nici nu trebuia să știe despre scopul utilizării sau originea acestora, bunurile se confiscă.

(4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă penală.

(5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvîrşite prin intermediul unui organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.



Articol  106 .1 Confiscarea extinsă

(1) Sunt supuse confiscării și alte bunuri decât cele indicate la art. 106, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 158, 165, 168, 186–189, 191, 192, 206, 208.1, 208.2, 214.2, 217–217.4, 218–220, 236–240, 242.1, 242.2, 243, 248–253, 256, 260.3, 260.4, 260.6, 279, 280, 283, 284, 289, 290, 292, 302, 324–328, 330.2, 332–335.1, 352.1 și 361, dacă fapta a fost comisă din interes material.

(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată în ultimii 5 ani înainte de săvârșirea infracțiunii depășește cu mai mult de 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărâre de Guvern, veniturile dobândite licit de aceasta. Dacă este comisă o infracțiune continuă, este luată în considerare și perioada până la sfârșitul activității infracționale;

b) instanța de judecată își formează convingerea că bunurile respective pot proveni din activități ilicite. Convingerea instanței se poate baza inclusiv pe diferența dintre veniturile dobândite licit și valoarea bunurilor dobândite în aceeași perioadă;

c) au fost săvârșite infracțiunile indicate la alin. (1) pentru care legea prevede o pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen mai mare de 4 ani.

(2.1) Confiscarea extinsă poate fi dispusă și asupra bunurilor transferate fictiv către terți, dobânditori de rea-credință, precum și în cazul terților care știau sau ar fi trebuit să știe că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

(3) La aplicarea prevederilor alin. (2) se va lua în considerare şi valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de o persoană terţă unui membru de familie, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul sau altor persoane care ştiau ori trebuiau să ştie despre dobîndirea ilicită a bunurilor.

(4) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobîndite se va ține cont de valoarea bunurilor la data dobîndirii lor şi de cheltuielile făcute de persoana condamnată, inclusiv de persoanele prevăzute la alin. (3).

(5) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc sau au fost comasate cu bunurile dobîndite licit, în locul lor se confiscă bani şi bunuri care acoperă valoarea acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, inclusiv bunurile în care au fost transformate sau convertite bunurile provenite din activităţile infracţionale, precum şi veniturile sau foloasele obţinute din aceste bunuri.

(6.1) Dacă persoana condamnată deține bani, aceștia vor fi confiscați în mod prioritar. Dacă banii deținuți nu sunt suficienți, se confiscă celelalte bunuri.

(7) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobîndite în perioada prevăzută la alin. (2) lit. a), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.



Capitolul XI
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
Articol  107 Amnistia

(1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.

(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

(3) Amnistia nu se aplică în cazul săvîrşirii de infracţiuni prevăzute la art. 1661 alin. (2)–(4), precum şi persoanelor care au săvîrşit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art. 171-1751, 201, 206, 208, 208şi 2082.



Articol  108 Graţierea

(1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată, în tot sau în parte, de pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată.

(2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual.

(3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de graţiere.

(4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

(5) Graţierea nu se aplică persoanelor care au săvîrşit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art. 171-1751, 201, 206, 208, 208şi 2082.



Articol  109 Împăcarea

(1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă infracţiuni prevăzute la capitolele II – VI, la art.264 alin.(1) din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală, dacă persoana nu are antecedente penale pentru infracţiuni similare comise cu intenţie sau dacă în privinţa sa nu a mai fost dispusă încetarea procesului penal, ca rezultat al împăcării, pentru infracţiuni similare comise cu intenție în ultimii cinci ani.

(2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi penale şi pînă la retragerea completului de judecată pentru deliberare.

(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrînsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege.

(4) Împăcarea nu se aplică în cazul persoanelor care au săvîrşit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art. 171-1751, 201, 206, 208, 208şi 2082.



Articol  110 Noţiunea de antecedente penale

Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămînerii definitive a sentinţei de condamnare, generînd consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat pînă la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.

Original 


Articol  111 Stingerea antecedentelor penale

(1) Se consideră ca neavînd antecedente penale persoanele:

a) liberate de pedeapsă penală;

b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;

c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin sentinţa de condamnare;

d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;

e) condamnate la o pedeapsă mai blîndă decît închisoarea – după executarea pedepsei;

f)- exclusă.

g) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave – dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;

h) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6 ani după executarea pedepsei;

i) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au expirat 8 ani după executarea pedepsei;

j) condamnate la închisoare pentru săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă au expirat 10 ani după executarea pedepsei.

(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blîndă, termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.

(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.



Articol  112 Reabilitarea judecătorească

(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare ireproşabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale pînă la expirarea termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecătorească pot fi:

          a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;

          b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111 alin.(1) şi (2);

          c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă;

          d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost  obligat prin hotărîre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată;

          e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins vîrstă de pensionare sau este incapabil de muncă.

(2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.

(3) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decît după un an.

(4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare.

Original 


Capitolul XII
CALIFICAREA INFRACŢIUNII
Articol  113 Noţiunea de calificare a infracţiunii

(1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute de norma penală.

(2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.

Original 


Articol  114 Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni

Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni, determinat la art.33, se efectuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care prevăd faptele prejudiciabile săvîrşite.

Original 


Articol  115 Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale

(1) Concurenţa normelor penale presupune săvîrşirea de către o persoană sau de către un grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune.

(2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art.116-118.

Original 


Articol  116 Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele generale şi cele speciale

(1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte prejudiciabile, iar normă specială – norma penală  care prevede numai cazurile particulare ale acestor fapte.

(2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.

Original 


Articol  117 Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre două norme speciale

Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi:

          a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante;

          b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blîndă;

          c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante – infracţiunea se califică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.

Original 


Articol  118 Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg

(1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau mai multor norme penale, una din ele cuprinzînd fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele părţi ale ei.

(2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvîrşite.

Original 


Capitolul XIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD
Articol  119 Dispoziţii generale

Ori de cîte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol, înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează.

Original 


Articol  120 Teritoriul

Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pămînt şi apele cuprinse între frontierele Republicii  Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian.

Original 


Articol  121 Secretul de stat

Prin secret de stat se înţeleg informaţiile definite astfel prin Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.



Articol  122 Persoana care se bucură de protecţie internaţională

Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege:

a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv, fie şeful guvernului, fie ministrul de externe al statului străin, precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc;

b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care, conform dreptului internaţional, are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei, libertăţii  şi demnităţii sale, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei.

Original 


Articol  123 Persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică şi persoana cu funcţie de demnitate publică

(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

(3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.



Articol  123 .1 Persoana publică străină şi funcţionarul international

(1) Prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

(2) Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.

Nou din

 
2012-02-03
 


Articol  124 Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală

Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia, în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Original 


Articol  125 Abrogat

(Abrogat)



Articol  126 Proporţii deosebit de mari, proporţii mari, daune considerabile şi daune esenţiale

(1) Se consideră proporţii mari valoarea bunurilor dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei.

(1.1) Se consideră proporţii deosebit de mari valoarea bunurilor dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei.

(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.



Articol  126 .1 Mijloace din fonduri externe

Prin mijloace din fonduri externe se înţeleg resursele financiare şi materiale alocate în calitate de granturi, subvenţii, credite, donaţii, împrumuturi, ajutor umanitar de către alte state, Comunitatea Europeană sau instituţii, organizaţii şi asociaţii internaţionale, persoane fizice sau juridice străine, garantate sau contractate de către stat, precum şi cele nerambursabile.

Nou din

 
2016-07-01
 


Articol  127 Timpul de război

Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război pînă la data trecerii armatei la starea de pace.

Original 


Articol  127 .1 Persoana protejată de dreptul internaţional umanitar

Prin persoană protejată de dreptul internaţional umanitar se înţelege:

a) într-un conflict armat cu caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor de război şi al Protocolului adiţional I din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, în special bolnavii, răniții, naufragiații, prizonierii de război şi persoanele civile;

b) într-un conflict armat fără caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul art. 3 comun al Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 și în sensul Protocolului adițional II din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate fără caracter internațional (bolnavii, răniții, naufragiații, persoanele care nu participă direct la operaţiunile militare şi care se găsesc sub puterea părţii inamice);

c) întru-un conflict armat cu sau fără caracter internaţional: membrii forţelor armate şi combatanţii părţii inamice care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu se mai pot apăra şi care nu se află sub puterea părţii inamice.

Nou din

 
2013-05-21
 


Articol  128 Infracţiuni militare

(1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvîrşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti concentraţi ori mobilizaţi.

(2) Militarii care au săvîrşit infracţiuni sînt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.



Articol  129 Armele

(1) Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.

(2) Sînt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.

Original 


Articol  130 Mercenar

Prin mercenar se înţelege persoana special recrutată, în ţară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la operaţiunile militare în vederea obţinerii unui avantaj personal sau a unei remunerări promise de către o parte la conflict sau în numele acesteia, care nu este nici cetăţean al părţii la conflict, nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict, nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi nu a fost trimisă de către un stat, altul decît partea la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv.



Articol  131 Fapta săvîrşită în public

Prin faptă săvîrşită în public se înţelege fapta  comisă:

a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă în momentul săvîrşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;

b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvîrşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane;

c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;

e) prin orice mijloace recurgînd la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

Original 


Articol  132 Mijloacele de transport

Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.

Original 


Articol  132 .1 Bunuri

Prin bunuri, în sensul art. 106, 106.1, 243 și 279, se înțeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).



Articol  133 Valori culturale

Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii, scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale.

Original 


Articol  133 .1 Membru de familie

Prin membru de familie se înţelege:

a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, sub tutelă şi curatelă, rudele, afinii lor, soţii rudelor, persoanele aflate în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;

b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele, afinii lor, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, persoanele care se află ori s-au aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj).



Articol  134 Rudenia

(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie colaterală.

(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt asimilate liniei şi gradului de rudenie.

(4) Rude apropiate sînt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor.



Articol  134 .1 Droguri, precursori, etnobotanice şi analogii acestora

(1) Prin droguri se înţeleg plantele sau substanţele stupefiante ori psihotrope, sau amestecurile ce conţin asemenea plante ori substanţe, stabilite de Guvern.

(2) Prin stupefiante se înţeleg substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică a Naţiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante din 1961, modificată prin Protocolul din 1972, şi prevăzute în actele normative ale Guvernului.

(3) Prin substanţe psihotrope se înţeleg substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi prevăzute în actele normative ale Guvernului.

(4) Prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanțe stupefiante sau psihotrope.

(5) Prin produse etnobotanice (etnobotanice) se înţeleg amestecurile de prafuri şi/sau plante sau amestecurile de ierburi şi diverse părţi de plante stropite cu substanțe chimice, care produc schimbări ce induc efecte fiziologice şi/sau mentale, halucinogene şi/sau acţiuni psihoactive.

(6) Prin analog al substanţei stupefiante sau psihotrope se înţelege orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă, ori părți ale acestora, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinutul său, denumirea sa, modul său de administrare, de prezentare sau de publicitatea care i se face, este ori poate fi folosită în locul unei substanţe sau al unui preparat stupefiant, psihotrop ori cu efect psihotrop sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional şi/sau internaţional.

(7) Listele de substanţe stupefiante, psihotrope şi de precursori se aprobă, se modifică și se completează de către Guvern.

(8) În cazul sustragerii, însuşirii, extorcării sau al altor acţiuni ilegale cu droguri, precursori, etnobotanice sau analogi ai acestora, proporţiile acestora – mici, mari sau deosebit de mari – se determină conform cantităţilor mici, mari sau deosebit de mari stabilite de Guvern.

(9) Prin circulaţia drogurilor, precursorilor, etnobotanicelor și analogilor acestora se înţeleg orice operaţiuni precum experimentarea, elaborarea, producerea (fabricarea), prepararea, cultivarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, deținerea, stocarea, păstrarea, livrarea, eliberarea, distribuţia, expedierea, transportul, procurarea (cumpărarea), comercializarea, distrugerea, importul, exportul, utilizarea, promovarea acestora şi alte activități conexe.



Articol  134 .10 Dispozitiv radioactive

Prin dispozitiv radioactiv se înţelege:

a) orice dispozitiv exploziv nuclear;

b) orice dispozitiv de dispersie a materialului radioactiv sau de emitere a radiaţiei care, datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale proprietăţii sau mediului.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .11 Infracţiune cu caracter terrorist

Prin infracţiune cu caracter terorist se înţelege una din infracţiunile prevăzute la art. 1401, 142, 275, 278, 2781, 2791, 2792, 2793, 280, 284 alin. (2), art. 2891, 292 alin. (11) şi alin. (2) în partea ce vizează faptele prevăzute la alin. (11), art. 295, 2951, 2952, 342 şi 343.



Articol  134 .12 Starea de ebrietate

(1) Prin stare de ebrietate se înţelege starea de dereglare psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de alcool, droguri și/sau alte substanțe cu efecte similare.

(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,3 pînă la 0,5 g/l sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 pînă la 0,3 mg/l.

(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.



Articol  134 .13 Administrator al băncii

Prin administrator al băncii, în sensul art. 191 alin. (21), art. 197 alin. (3), art. 2391 alin. (2) şi art. 2392, se înţelege persoana definită astfel prin Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995.

Nou din

 
2014-08-15
 


Articol  134 .14 Medic

Prin medic, în sensul art. 160, 161, 212, 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 4 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident, în condițiile art. 41 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic.

Nou din

 
2020-12-25
 


Articol  134 .15 Lucrător medical

Prin lucrător medical, în sensul art. 212 alin. (4), art. 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medico-sanitare publice sau private și care prestează populației servicii de sănătate, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 263/2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

Nou din

 
2020-12-25
 


Articol  134 .16 Substanțe toxice

Prin substanțe toxice se înțeleg substanțele cu acțiune drastică, care se află sub control național și internațional, în corespundere cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, și care sunt înscrise în listele aprobate de către Guvern.

Nou din

 
2021-01-01
 


Articol  134 .17 Mărfuri strategice

Prin mărfuri strategice se înțelege:  

a) produse, tehnologii şi servicii care au utilizare dublă (civilă și militară);

b) armament, muniții, echipamente militare, tehnologii şi servicii aferente;

c) produse, tehnologii şi servicii care sunt utilizate la fabricarea şi folosirea de arme nucleare, chimice, biologice şi de rachete care pot fi purtătoare de astfel de arme;

d) alte produse, tehnologii şi servicii care necesită un control special în interesul securității naționale sau al politicii externe, în conformitate cu acordurile şi aranjamentele internaționale la care Republica Moldova este parte.

Nou din

 
2021-01-01
 


Articol  134 .18 Organizaţie şi simboluri cu caracter fascist, rasist sau xenofob

(1) Prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane care îşi desfăşoară activitatea, temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, a concepţiilor sau a doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie şi extremismul. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care întrunesc condiţiile prezentului alineat.

(2) Prin simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe se înţelege drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la alin. (1).

Nou din

 
2021-06-14
 


Articol  134 .19 Holocaust

Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat, anihilarea şi exterminarea unui număr mare de membri ai comunităţii evreieşti de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi, în perioada 1933–1945.

Nou din

 
2021-06-14
 


Articol  134 .2 Aeronavă aflată în zbor şi aeronavă aflată în exploatare

(1) O aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, fiind terminată îmbarcarea, toate uşile exterioare ale acelei nave au fost închise şi pînă în momentul în care una dintre aceste uşi este deschisă în vederea debarcării. În caz de aterizare forţată, se consideră că zborul continuă pînă în momentul cînd autorităţile competente iau în primire aeronava, precum şi persoanele şi bunurile de la bord.

(2) O aeronavă se consideră a fi în exploatare din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea efectuării unui anumit zbor şi pînă la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare. Perioada de exploatare cuprinde, în orice caz, întreaga durată de aflare a aeronavei în zbor.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .20 Neglijența în serviciu în domeniul bancar

În domeniul bancar, prin neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, în sensul art. 329, se înțelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către membrii organelor de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei sau de către personalul acesteia a obligațiilor prevăzute de lege, care a condus la:

a) insolvabilitatea băncii;

b) aplicarea instrumentelor de rezoluție bancară;

c) aplicarea instrumentelor publice de stabilizare financiară;

d) acordarea sprijinului financiar public extraordinar băncii.

Nou din

 
2021-11-29
 


Articol  134 .21 Motive de prejudecată

(1) Prin motive de prejudecată se înțeleg idei preconcepute ale făptuitorului bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, cetățenie, sex, gen, limbă, religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privința persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate, în privința bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privința persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind una reală sau percepută ca fiind reală.

(2) Prezența în profilul victimei a anumitor caracteristici protejate nu va constitui în sine o bază suficientă pentru a conclude că s-a comis o infracțiune motivată de prejudecată.

(3) Se consideră că infracțiunea s-a comis din motive de prejudecată indiferent de faptul dacă făptuitorul s-a condus integral sau doar parțial de astfel de motive, fiind prezente și alte motive.

Nou din

 
2022-07-03
 


Articol  134 .22 Persoană cu dizabilități

Prin persoană cu dizabilități se înțelege persoana definită astfel în Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

Nou din

 
2022-07-03
 


Articol  134 .3 Platformă fixă

Prin platformă fixă se înţelege o insulă artificială, o instalaţie sau o lucrare ataşată permanent de fundul mării în vederea explorării şi exploatării resurselor sau pentru alte scopuri economice.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .4 Dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal

Prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal se înţelege:

a) arma sau dispozitivul exploziv sau incendiar destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale;

b) arma sau dispozitivul destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale prin eliberarea, diseminarea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, a agenţilor biologici ori a toxinelor sau a altor substanţe analoage, a radiaţiei sau a substanţelor radioactive.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .5 Obiect de stat sau guvernamental

Prin obiect de stat sau guvernamental se înţelege obiectul permanent ori temporar sau mijlocul de transport care este utilizat sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernului, ai organului legislativ sau judiciar, fie de persoane cu funcţie de răspundere ori funcţionari ai unei autorităţi publice sau ai oricărui alt organ ori instituţii publice, fie de funcţionari sau persoane cu funcţie de răspundere ale unei organizaţii interguvernamentale, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .6 Obiect de infrastructură

Prin obiect de infrastructură se înţelege orice obiect aflat în proprietate publică sau privată care oferă sau distribuie servicii populaţiei, cum ar fi: canalizare, asigurarea cu apă, cu energie, cu combustibil sau telecomunicaţii.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .7 Loc de utilizare publică

Prin loc de utilizare publică se înţeleg părţile clădirii, ale terenului, ale străzii, ale canalului navigabil ori ale unui alt loc care sînt accesibile sau deschise publicului permanent, periodic sau ocazional şi care includ orice loc comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional, religios, de stat, de divertisment, de recreaţie sau oricare alt loc similar accesibil sau deschis publicului.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .8 Material nuclear

(1) Prin material nuclear se înţelege: plutoniu, cu excepţia plutoniului a cărui concentraţie izotopică în plutoniu 238 depăşeşte 80%; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în uraniu 235 sau 233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găsesc în natură altfel decît sub formă de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conţinînd unu sau mai multe din elementele menţionate la prezentul alineat.

(2) Prin uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înţelege uraniul care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încît raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniul natural.

Nou din

 
2008-08-08
 


Articol  134 .9 Instalaţie nucleară

Prin instalaţie nucleară se înţelege:

a) instalaţia, incluzînd clădirile şi echipamentul aferente, în care se produce, se prelucrează, se utilizează, se manipulează, se stochează intermediar sau se depozitează definitiv material nuclear şi care, dacă este avariată ori dacă se produc intervenţii asupra acesteia, poate duce la eliberarea unor cantităţi semnificative de radiaţii sau material radioactiv;

b) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe mijloace de transport aerian, maritim, auto sau feroviar ori pe obiecte spaţiale pentru a fi utilizate ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de mijloace de transport ori obiecte spaţiale sau pentru orice alte scopuri;

c) orice edificiu sau orice tip de transport utilizat pentru producerea, stocarea, prelucrarea sau transportarea materialului radioactiv.

Nou din

 
2008-08-08