CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


Stand:
Capitolul XIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD

Art.

  119 Dispoziţii generale

Ori de cîte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în prezentul capitol, înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează.

Original 


Art.

  120 Teritoriul

Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pămînt şi apele cuprinse între frontierele Republicii  Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian.

Original 


Art.

  121 Secretul de stat

Prin secret de stat se înţeleg informaţiile definite astfel prin Legea nr. 245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat.



Art.

  122 Persoana care se bucură de protecţie internaţională

Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege:

a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile şefului de stat conform constituţiei statului respectiv, fie şeful guvernului, fie ministrul de externe al statului străin, precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc;

b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare persoană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care, conform dreptului internaţional, are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoanei, libertăţii  şi demnităţii sale, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei.

Original 


Art.

  123 Persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică şi persoana cu funcţie de demnitate publică

(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

(2) Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

(3) Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană cu funcție de demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.



Art.

  123 .1 Persoana publică străină şi funcţionarul international

(1) Prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

(2) Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.

New to

 
2012-02-03
 


Art.

  124 Persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală

Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se înţelege persoana căreia, în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Original 


Art.

  125 Abrogat

(Abrogat)



Art.

  126 Proporţii deosebit de mari, proporţii mari, daune considerabile şi daune esenţiale

(1) Se consideră proporţii mari valoarea bunurilor dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei.

(1.1) Se consideră proporţii deosebit de mari valoarea bunurilor dobîndite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care depăşeşte 40 de salarii medii lunare pe economie prognozate, stabilite prin hotărîrea de Guvern în vigoare la momentul săvîrșirii faptei.

(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luîndu-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.



Art.

  126 .1 Mijloace din fonduri externe

Prin mijloace din fonduri externe se înţeleg resursele financiare şi materiale alocate în calitate de granturi, subvenţii, credite, donaţii, împrumuturi, ajutor umanitar de către alte state, Comunitatea Europeană sau instituţii, organizaţii şi asociaţii internaţionale, persoane fizice sau juridice străine, garantate sau contractate de către stat, precum şi cele nerambursabile.

New to

 
2016-07-01
 


Art.

  127 Timpul de război

Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiilor de război pînă la data trecerii armatei la starea de pace.

Original 


Art.

  127 .1 Persoana protejată de dreptul internaţional umanitar

Prin persoană protejată de dreptul internaţional umanitar se înţelege:

a) într-un conflict armat cu caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul Convenţiilor de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor de război şi al Protocolului adiţional I din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, în special bolnavii, răniții, naufragiații, prizonierii de război şi persoanele civile;

b) într-un conflict armat fără caracter internaţional: orice persoană protejată în sensul art. 3 comun al Convențiilor de la Geneva din 12 august 1949 și în sensul Protocolului adițional II din 8 iunie 1977 privind protecția victimelor conflictelor armate fără caracter internațional (bolnavii, răniții, naufragiații, persoanele care nu participă direct la operaţiunile militare şi care se găsesc sub puterea părţii inamice);

c) întru-un conflict armat cu sau fără caracter internaţional: membrii forţelor armate şi combatanţii părţii inamice care au depus armele sau care, din orice altă cauză, nu se mai pot apăra şi care nu se află sub puterea părţii inamice.

New to

 
2013-05-21
 


Art.

  128 Infracţiuni militare

(1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvîrşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti concentraţi ori mobilizaţi.

(2) Militarii care au săvîrşit infracţiuni sînt traşi la răspundere penală în conformitate cu prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.



Art.

  129 Armele

(1) Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.

(2) Sînt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.

Original 


Art.

  130 Mercenar

Prin mercenar se înţelege persoana special recrutată, în ţară sau în străinătate, pentru a lupta într-un conflict armat, care ia parte la operaţiunile militare în vederea obţinerii unui avantaj personal sau a unei remunerări promise de către o parte la conflict sau în numele acesteia, care nu este nici cetăţean al părţii la conflict, nici rezident pe teritoriul controlat de o parte la conflict, nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi nu a fost trimisă de către un stat, altul decît partea la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor armate ale statului respectiv.



Art.

  131 Fapta săvîrşită în public

Prin faptă săvîrşită în public se înţelege fapta  comisă:

a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar dacă în momentul săvîrşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;

b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvîrşirii faptei erau de faţă două sau mai multe persoane;

c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;

e) prin orice mijloace recurgînd la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

Original 


Art.

  132 Mijloacele de transport

Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.

Original 


Art.

  132 .1 Bunuri

Prin bunuri, în sensul art. 106, 106.1, 243 și 279, se înțeleg mijloace financiare, orice categorie de valori (active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instrumente juridice sub orice formă, inclusiv în format electronic ori digital, care atestă un titlu ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).



Art.

  133 Valori culturale

Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii, scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale.

Original 


Art.

  133 .1 Membru de familie

Prin membru de familie se înţelege:

a) în condiţia de conlocuire: persoanele aflate în căsătorie, în divorţ, sub tutelă şi curatelă, rudele, afinii lor, soţii rudelor, persoanele aflate în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj) sau dintre părinţi şi copii;

b) în condiţia de locuire separată: persoanele aflate în căsătorie, în divorț, rudele, afinii lor, copiii adoptivi, persoanele aflate sub curatelă, persoanele care se află ori s-au aflat în relaţii asemănătoare celora dintre soţi (concubinaj).



Art.

  134 Rudenia

(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie colaterală.

(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

(3) Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt asimilate liniei şi gradului de rudenie.

(4) Rude apropiate sînt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor.



Art.

  134 .1 Droguri, precursori, etnobotanice şi analogii acestora

(1) Prin droguri se înţeleg plantele sau substanţele stupefiante ori psihotrope, sau amestecurile ce conţin asemenea plante ori substanţe, stabilite de Guvern.

(2) Prin stupefiante se înţeleg substanţele înscrise în anexele la Convenţia unică a Naţiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante din 1961, modificată prin Protocolul din 1972, şi prevăzute în actele normative ale Guvernului.

(3) Prin substanţe psihotrope se înţeleg substanţele înscrise în anexele la Convenţia asupra substanţelor psihotrope din 1971 şi prevăzute în actele normative ale Guvernului.

(4) Prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanțe stupefiante sau psihotrope.

(5) Prin produse etnobotanice (etnobotanice) se înţeleg amestecurile de prafuri şi/sau plante sau amestecurile de ierburi şi diverse părţi de plante stropite cu substanțe chimice, care produc schimbări ce induc efecte fiziologice şi/sau mentale, halucinogene şi/sau acţiuni psihoactive.

(6) Prin analog al substanţei stupefiante sau psihotrope se înţelege orice substanţă sau asociere de substanţe de origine naturală ori sintetică, în orice stare fizică, sau orice produs, plantă, ciupercă, ori părți ale acestora, care are capacitatea de a produce efecte psihoactive şi care, indiferent de conţinutul său, denumirea sa, modul său de administrare, de prezentare sau de publicitatea care i se face, este ori poate fi folosită în locul unei substanţe sau al unui preparat stupefiant, psihotrop ori cu efect psihotrop sau în locul unei plante ori substanţe aflate sub control naţional şi/sau internaţional.

(7) Listele de substanţe stupefiante, psihotrope şi de precursori se aprobă, se modifică și se completează de către Guvern.

(8) În cazul sustragerii, însuşirii, extorcării sau al altor acţiuni ilegale cu droguri, precursori, etnobotanice sau analogi ai acestora, proporţiile acestora – mici, mari sau deosebit de mari – se determină conform cantităţilor mici, mari sau deosebit de mari stabilite de Guvern.

(9) Prin circulaţia drogurilor, precursorilor, etnobotanicelor și analogilor acestora se înţeleg orice operaţiuni precum experimentarea, elaborarea, producerea (fabricarea), prepararea, cultivarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, deținerea, stocarea, păstrarea, livrarea, eliberarea, distribuţia, expedierea, transportul, procurarea (cumpărarea), comercializarea, distrugerea, importul, exportul, utilizarea, promovarea acestora şi alte activități conexe.



Art.

  134 .10 Dispozitiv radioactive

Prin dispozitiv radioactiv se înţelege:

a) orice dispozitiv exploziv nuclear;

b) orice dispozitiv de dispersie a materialului radioactiv sau de emitere a radiaţiei care, datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune esenţiale proprietăţii sau mediului.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .11 Infracţiune cu caracter terrorist

Prin infracţiune cu caracter terorist se înţelege una din infracţiunile prevăzute la art. 1401, 142, 275, 278, 2781, 2791, 2792, 2793, 280, 284 alin. (2), art. 2891, 292 alin. (11) şi alin. (2) în partea ce vizează faptele prevăzute la alin. (11), art. 295, 2951, 2952, 342 şi 343.



Art.

  134 .12 Starea de ebrietate

(1) Prin stare de ebrietate se înţelege starea de dereglare psihofuncţională a organismului survenită în urma consumului de alcool, droguri și/sau alte substanțe cu efecte similare.

(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,3 pînă la 0,5 g/l sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,15 pînă la 0,3 mg/l.

(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are concentraţia de alcool în sînge de la 0,5 g/l şi mai mult sau concentraţia vaporilor de alcool în aerul expirat de la 0,3 mg/l şi mai mult.



Art.

  134 .13 Administrator al băncii

Prin administrator al băncii, în sensul art. 191 alin. (21), art. 197 alin. (3), art. 2391 alin. (2) şi art. 2392, se înţelege persoana definită astfel prin Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie 1995.

New to

 
2014-08-15
 


Art.

  134 .14 Medic

Prin medic, în sensul art. 160, 161, 212, 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege persoana care întrunește condițiile stabilite la art. 4 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident, în condițiile art. 41 din Legea nr. 264/2005 cu privire la exercitarea profesiunii de medic.

New to

 
2020-12-25
 


Art.

  134 .15 Lucrător medical

Prin lucrător medical, în sensul art. 212 alin. (4), art. 213 și 287 din prezentul cod, se înțelege orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medico-sanitare publice sau private și care prestează populației servicii de sănătate, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 263/2005 cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

New to

 
2020-12-25
 


Art.

  134 .16 Substanțe toxice

Prin substanțe toxice se înțeleg substanțele cu acțiune drastică, care se află sub control național și internațional, în corespundere cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte, și care sunt înscrise în listele aprobate de către Guvern.

New to

 
2021-01-01
 


Art.

  134 .17 Mărfuri strategice

Prin mărfuri strategice se înțelege:  

a) produse, tehnologii şi servicii care au utilizare dublă (civilă și militară);

b) armament, muniții, echipamente militare, tehnologii şi servicii aferente;

c) produse, tehnologii şi servicii care sunt utilizate la fabricarea şi folosirea de arme nucleare, chimice, biologice şi de rachete care pot fi purtătoare de astfel de arme;

d) alte produse, tehnologii şi servicii care necesită un control special în interesul securității naționale sau al politicii externe, în conformitate cu acordurile şi aranjamentele internaționale la care Republica Moldova este parte.

New to

 
2021-01-01
 


Art.

  134 .18 Organizaţie şi simboluri cu caracter fascist, rasist sau xenofob

(1) Prin organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane care îşi desfăşoară activitatea, temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, a concepţiilor sau a doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie şi extremismul. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale, precum şi orice alte persoane juridice care întrunesc condiţiile prezentului alineat.

(2) Prin simboluri fasciste, rasiste şi xenofobe se înţelege drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la alin. (1).

New to

 
2021-06-14
 


Art.

  134 .19 Holocaust

Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat, anihilarea şi exterminarea unui număr mare de membri ai comunităţii evreieşti de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi, în perioada 1933–1945.

New to

 
2021-06-14
 


Art.

  134 .2 Aeronavă aflată în zbor şi aeronavă aflată în exploatare

(1) O aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, fiind terminată îmbarcarea, toate uşile exterioare ale acelei nave au fost închise şi pînă în momentul în care una dintre aceste uşi este deschisă în vederea debarcării. În caz de aterizare forţată, se consideră că zborul continuă pînă în momentul cînd autorităţile competente iau în primire aeronava, precum şi persoanele şi bunurile de la bord.

(2) O aeronavă se consideră a fi în exploatare din momentul în care personalul de la sol sau echipajul începe să o pregătească în vederea efectuării unui anumit zbor şi pînă la expirarea unui termen de 24 de ore după orice aterizare. Perioada de exploatare cuprinde, în orice caz, întreaga durată de aflare a aeronavei în zbor.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .20 Neglijența în serviciu în domeniul bancar

În domeniul bancar, prin neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu, în sensul art. 329, se înțelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către membrii organelor de conducere ale Băncii Naționale a Moldovei sau de către personalul acesteia a obligațiilor prevăzute de lege, care a condus la:

a) insolvabilitatea băncii;

b) aplicarea instrumentelor de rezoluție bancară;

c) aplicarea instrumentelor publice de stabilizare financiară;

d) acordarea sprijinului financiar public extraordinar băncii.

New to

 
2021-11-29
 


Art.

  134 .21 Motive de prejudecată

(1) Prin motive de prejudecată se înțeleg idei preconcepute ale făptuitorului bazate pe considerente de rasă, culoare, origine etnică, națională sau socială, cetățenie, sex, gen, limbă, religie sau convingeri religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă, stare civilă, indiferent dacă fapta este comisă în privința persoanei care posedă astfel de caracteristici protejate, în privința bunurilor acesteia ori asociate cu aceasta sau în privința persoanei care acordă suport persoanelor ce posedă astfel de caracteristici protejate ori se asociază cu acestea, această asociere fiind una reală sau percepută ca fiind reală.

(2) Prezența în profilul victimei a anumitor caracteristici protejate nu va constitui în sine o bază suficientă pentru a conclude că s-a comis o infracțiune motivată de prejudecată.

(3) Se consideră că infracțiunea s-a comis din motive de prejudecată indiferent de faptul dacă făptuitorul s-a condus integral sau doar parțial de astfel de motive, fiind prezente și alte motive.

New to

 
2022-07-03
 


Art.

  134 .22 Persoană cu dizabilități

Prin persoană cu dizabilități se înțelege persoana definită astfel în Legea nr.60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

New to

 
2022-07-03
 


Art.

  134 .3 Platformă fixă

Prin platformă fixă se înţelege o insulă artificială, o instalaţie sau o lucrare ataşată permanent de fundul mării în vederea explorării şi exploatării resurselor sau pentru alte scopuri economice.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .4 Dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal

Prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal se înţelege:

a) arma sau dispozitivul exploziv sau incendiar destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale;

b) arma sau dispozitivul destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale prin eliberarea, diseminarea sau acţiunea substanţelor chimice toxice, a agenţilor biologici ori a toxinelor sau a altor substanţe analoage, a radiaţiei sau a substanţelor radioactive.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .5 Obiect de stat sau guvernamental

Prin obiect de stat sau guvernamental se înţelege obiectul permanent ori temporar sau mijlocul de transport care este utilizat sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernului, ai organului legislativ sau judiciar, fie de persoane cu funcţie de răspundere ori funcţionari ai unei autorităţi publice sau ai oricărui alt organ ori instituţii publice, fie de funcţionari sau persoane cu funcţie de răspundere ale unei organizaţii interguvernamentale, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .6 Obiect de infrastructură

Prin obiect de infrastructură se înţelege orice obiect aflat în proprietate publică sau privată care oferă sau distribuie servicii populaţiei, cum ar fi: canalizare, asigurarea cu apă, cu energie, cu combustibil sau telecomunicaţii.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .7 Loc de utilizare publică

Prin loc de utilizare publică se înţeleg părţile clădirii, ale terenului, ale străzii, ale canalului navigabil ori ale unui alt loc care sînt accesibile sau deschise publicului permanent, periodic sau ocazional şi care includ orice loc comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional, religios, de stat, de divertisment, de recreaţie sau oricare alt loc similar accesibil sau deschis publicului.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .8 Material nuclear

(1) Prin material nuclear se înţelege: plutoniu, cu excepţia plutoniului a cărui concentraţie izotopică în plutoniu 238 depăşeşte 80%; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în uraniu 235 sau 233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găsesc în natură altfel decît sub formă de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conţinînd unu sau mai multe din elementele menţionate la prezentul alineat.

(2) Prin uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înţelege uraniul care conţine fie uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încît raportul dintre suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul 238 din uraniul natural.

New to

 
2008-08-08
 


Art.

  134 .9 Instalaţie nucleară

Prin instalaţie nucleară se înţelege:

a) instalaţia, incluzînd clădirile şi echipamentul aferente, în care se produce, se prelucrează, se utilizează, se manipulează, se stochează intermediar sau se depozitează definitiv material nuclear şi care, dacă este avariată ori dacă se produc intervenţii asupra acesteia, poate duce la eliberarea unor cantităţi semnificative de radiaţii sau material radioactiv;

b) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe mijloace de transport aerian, maritim, auto sau feroviar ori pe obiecte spaţiale pentru a fi utilizate ca sursă de energie în scopul propulsiei unor astfel de mijloace de transport ori obiecte spaţiale sau pentru orice alte scopuri;

c) orice edificiu sau orice tip de transport utilizat pentru producerea, stocarea, prelucrarea sau transportarea materialului radioactiv.

New to

 
2008-08-08