CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


Stand:
Capitolul III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articol  164 Răpirea unei persoane

(1) Răpirea unei personae

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:

a) Abrogat

b) asupra a două sau mai multor persoane;

c) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

e) de două sau mai multe persoane;

f) din interes material;

g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;

h) din motive de prejudecată

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:

a) au fost săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 13 ani.



Articol  164 .1 Răpirea minorului de către rudele apropiate

Răpirea minorului de către rudele apropiate

se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 6 luni.



Articol  165 Traficul de fiinţe umane

(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane adulte, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane, precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere, săvîrşită prin:

a) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei;

b) răpire;

c) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor;

d) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii;

e) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice;

f) înşelăciune;

g) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane,

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.

(2) Aceleaşi acţiuni săvîrşite:

a) de către o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);

b) asupra a două sau mai multor persoane;

c) asupra unei femei gravide;

d) de două sau mai multe persoane;

e) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar internațional;

f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;

g) cu deosebită cruzime pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei;

h) din motive de prejudecată

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):

a) săvîrşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

a1) însoțite de contaminarea cu o boală venerică sau cu maladia SIDA;

b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, cu decesul ori sinuciderea acesteia,

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.

(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.



Articol  165 .1 Utilizarea rezultatelor muncii sau serviciilor unei persoane care este victimă a traficului de ființe umane

(1) Utilizarea produselor și/sau serviciilor care constituie rezultatul exploatării în infracțiunile de trafic de ființe umane sau trafic de copii, prestate de o persoană despre care beneficiarul știe că este victima acestor infracțiuni, dacă această faptă nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de copii,

se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2000 la 4000 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

(2) Persoana care a săvîrșit fapta prevăzută la alin. (1) este liberată de răspundere penală în cazul în care a declarat benevol despre comiterea de către alte persoane a infracțiunilor de trafic de ființe umane sau trafic de copii, a ajutat la descoperirea infracțiunilor respective sau a contribuit activ la cercetarea acestor cazuri.



Articol  166 Privaţiunea ilegală de libertate

(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia,

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau cu închisoare de pînă la 2 ani.

(2) Aceeaşi acţiune săvîrşită:

a) Abrogat

b) asupra a două sau mai multor persoane;

c) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

d) de două sau mai multe persoane;

d1) din motive de prejudecată;

e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;

f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.



Articol  166 .1 Tortura, tratamentul inuman sau degradant

(1) Cauzarea intenţionată a unei dureri sau a suferinţei fizice ori psihice, care reprezintă tratament inuman ori degradant, de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres ori tacit al unei asemenea personae

se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

(2) Acţiunile prevăzute la alin. (1):

a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;

c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;

d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop;

e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;

f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii;

g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia;

h) săvârșite din motive de prejudecată

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

(3) Tortura, adică orice faptă intenţionată prin care se provoacă unei persoane o durere sau suferinţe fizice sau psihice puternice cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a exercita presiune asupra ei sau asupra unei terţe persoane, sau din orice alt motiv, bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd o asemenea durere sau suferinţă este provocată de către o persoană publică sau de către o persoană care, de facto, exercită atribuţiile unei autorităţi publice, sau de către orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau cu consimţămîntul expres sau tacit al unei asemenea personae

se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 8 la 12 ani.

(4) Acţiunile prevăzute la alin. (3):

a) săvîrşite cu bună ştiinţă asupra unui minor sau asupra unei femei gravide ori profitînd de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, dizabilităţii ori altui factor;

b) săvîrşite asupra a 2 sau a mai multor persoane;

c) săvîrşite de 2 sau de mai multe persoane;

d) săvîrşite prin folosirea armei, instrumentelor speciale sau a altor obiecte adaptate acestui scop;

e) săvîrşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu funcţie de demnitate publică;

f) care din imprudenţă au cauzat o vătămare gravă sau medie integrităţii corporale sau sănătăţii;

g) care din imprudenţă au cauzat decesul persoanei sau sinuciderea acesteia

se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.



Articol  167 Sclavia şi condiţiile similare sclaviei

Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpînire asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrîngerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămînă în raport de concubinaj sau căsătorie

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.

(2) Aceeași faptă săvârșită din motive de prejudecată

se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.



Articol  168 Munca forțată

(1) Obținerea muncii de la o persoană împotriva voinței ei, prin constrîngere sau înșelăciune, dacă această acțiune nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de copii,

se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani.

(2) Aceeași acțiune săvîrșită:

a) asupra a două sau mai multor persoane;

b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei gravide;

c) de două sau mai multe persoane;

d) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar international;

e) din motive de prejudecată

se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2000 la 3500 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

(3) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):

a) săvîrșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;

b) soldate cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății ori cu decesul victimei,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2500 la 4000 de unități convenționale cu lichidarea persoanei juridice.



Articol  169 Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică

(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic

se pedepseşte cu închisoare de pînă la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.

Aceeași acțiune:

a) care a cauzat din imprudență vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății;

b) care a cauzat din imprudență decesul victimei;

c) săvârșită din motive de prejudecată

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.



Articol  170 Abrogat

(Abrogat)