CODUL PENAL

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002


Stand:
Capitolul IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articol  171 Violul

(1) Violul, adică raportul sexual săvîrşit prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei sau profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,

se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani.

(2) Violul:

a) săvîrşit de către o persoană care anterior a săvîrşit un viol prevăzut la alin.(1);

b) săvîrşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;

b1) săvîrşit cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide;

b2) săvîrşit asupra unui membru de familie;

c) săvîrşit de două sau mai multe persoane;

e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;

f) săvîrşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;

g) săvârșit din motive de prejudecată

se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Violul:

a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului;

b) unei persoane minore în vîrstă de pînă la 14 ani;

c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;

d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;

f) soldat cu alte urmări grave

se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.



Articol  172 Acţiuni violente cu caracter sexual

(1) Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvîrşite prin constrîngere fizică sau psihică a persoanei ori profitînd de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni:

a) săvîrşite de o persoană care anterior a săvîrşit o faptă prevăzută la alin.(1);

b) săvîrşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;

b1) cu bună ştiinţă asupra unei femei gravide;

b2) săvîrşite asupra unui membru de familie;

c) săvîrşite de două sau mai multe persoane;

d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;

g) săvîrşite cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;

h) săvârșite din motive de prejudecată

se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 12 ani.

(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:

a) au fost săvîrşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vîrsta de 14 ani;

a1) au fost săvîrşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, educarea sau în tratamentul făptuitorului;

b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;

c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;

e) au provocat alte urmări grave,

se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.



Articol  173 Hărţuirea sexuală

(1) Hărţuirea sexuală, adică manifestarea unui comportament fizic, verbal sau nonverbal, care lezează demnitatea persoanei ori creează o atmosferă neplăcută, ostilă, degradantă, umilitoare, discriminatorie sau insultătoare cu scopul de a determina o persoană la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite, săvîrşite prin ameninţare, constrîngere, şantaj,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 650 la 850 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

(2) Aceeași faptă săvârșită din motive de prejudecată

se pedepsește cu amendă în mărime de la 750 la 1000 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.



Articol  174 Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vîrsta de 16 ani

(1) Raportul sexual altul decît violul, actele de penetrare vaginală, anală sau bucală și altele, comise asupra unei persoane despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.

(2) Persoana care a săvîrşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vîrsta şi dezvoltarea fizică şi psihică.



Articol  175 Acțiuni perverse

Acțiunile perverse săvîrșite față de o persoană despre care se știa cu certitudine că nu a împlinit vîrsta de 16 ani, constînd în exhibare, atingeri indecente, discuții cu caracter obscen sau cinic purtate cu victima referitor la raporturile sexuale, determinarea victimei să participe ori să asiste la spectacole pornografice, punerea la dispoziția victimei a materialelor cu caracter pornografic, precum și în alte acțiuni cu caracter sexual,

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani.



Articol  175 .1 Ademenirea minorului în scopuri sexuale

(1) Propunerea, convingerea, manipularea, amenințarea, promisiunea de a oferi avantaje sub orice formă, efectuate inclusiv prin intermediul tehnologiilor informaţionale sau comunicaţiilor electronice, în vederea stabilirii unei întîlniri cu un minor, cu scopul săvîrşirii împotriva acestuia a oricărei infracţiuni privind viața sexuală, dacă aceste acțiuni au fost urmate de fapte materiale care conduc la o astfel de întîlnire,

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani.

(2) Aceleași acțiuni săvîrșite:

a) împotriva unui minor aflat într-o situație de neputinţă, care se datorează unei boli sau dizabilități;

b) de către un membru al familiei minorului, de către o persoană care locuia cu minorul sau de către persoana în a cărei îngrijire, sub a cărei protecție sau la a cărei educare ori tratament se află minorul;

c) de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru o infracțiune cu caracter sexual sau pentru alte fapte care au relevanță pentru cauză

se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani.