LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


Stand:
Capitolul IV
CONTRACTELE DE AUTOR
Articol  30 Transmiterea drepturilor patrimoniale prin contracte de autor

(1) Autorii sau alţi titulari ai dreptului de autor pot transmite prin contract de cesiune, dacă prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive, precum şi dreptul la remuneraţie de autor. În urma unei asemenea cesiuni, titular de drepturi devine cesionarul.     

(2) În cazul în care prezenta lege nu prevede altfel, drepturile patrimoniale exclusive pot fi transmise, de asemenea, prin acordarea de licenţe exclusive sau neexclusive. Dacă în contractul de licenţă nu se stipulează expres că licenţa este exclusivă, aceasta se consideră neexclusivă.

(3) Licenţa exclusivă prevede transmiterea dreptului de valorificare a operei în limitele stabilite de această licenţă numai licenţiatului. Licenţiatul, de asemenea, are dreptul, în limitele stabilite de licenţă,  să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.

(4) În cazul unei licenţe neexclusive, licenţiatul poate, în limitele stabilite de această licenţă, valorifica opera ca şi persoanele care au obţinut dreptul de valorificare a acesteia. Licenţiatul nu are dreptul să permită sau să interzică valorificarea operei de către alte persoane.

Original 


Articol  31 Condiţiile şi forma contractului de autor

(1) Contractul de autor trebuie să fie încheiat în formă scrisă şi să prevadă modul de valorificare a operei (dreptul concret care se transmite prin acest contract), termenul de valabilitate, teritoriul de acţiune a dreptului, cuantumul remuneraţiei sau baza de calcul a acesteia pentru fiecare tip de valorificare a operei, condiţiile şi termenul de plată ale remuneraţiei, precum şi alte clauze pe care părţile le consideră esenţiale. Contractul de autor privind valorificarea operelor în ziare şi în alte publicaţii periodice poate fi încheiat şi în formă verbală.

(2) În cazul în care în contractul de autor lipseşte clauza privind teritoriul pe care se exercită dreptul, dreptul transmis prin acest contract se exercită numai în limitele teritoriului Republicii Moldova.

(3) În cazul în care în contractul de autor care prevede acordarea unei licenţe nu este indicat termenul său de valabilitate, contractul de autor se consideră încheiat pe un termen de 3 ani de la data încheierii, dacă se referă la valorificarea unei opere fără modificări, şi pe un termen de 5 ani, dacă se referă la valorificarea unei opere adaptate sau altfel modificate ori traduse.

(4) Clauzele contractului de autor care contravin prevederilor prezentei legi se consideră nule şi în locul acestora se aplică condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(5) Orice clauze ale contractului de autor care îl limitează pe autor de a crea în viitor opere pe o anumită temă sau într-un anumit domeniu se consideră nule.

(6) În contractul de autor, remuneraţia de autor se stabileşte în cote procentuale din venitul obţinut ca urmare a valorificării în modul corespunzător a operei sau sub forma unei taxe forfetare, sau în conformitate cu tarifele remuneraţiei aprobate de organizaţiile de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale, sau în oricare alt mod.

(7) Guvernul aprobă tarifele minime ale remuneraţiei de autor în procente sau sub formă de taxe forfetare.

Original