LEGEA la BPO (propunere)
Legea cu privire la servicii de afaceri internaționale (propunere)
Legea cu privire la parcul pentru servicii de afaceri internaționale (propunere)
Administrația parcului are următoarele atribuții:
a) elaborează Regulamentul de organizare şi funcționare a parcului, inclusiv obiectivele parcului;
b) administrează parcul în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale altor acte normative în vigoare;
c) creează, ține şi actualizează Registrul de evidență a rezidenților parcului, precum şi pagina web oficială a parcului;
d) asigură accesul în regim online la Registrul de evidență a rezidenților parcului;
e) participă la evaluarea activității parcului, după caz;
f) adresează Ministerului Economiei propuneri privind dezvoltarea activității parcului;
g) întocmește şi prezintă la Ministerul Economiei rapoarte trimestriale şi anuale privind activitatea parcului şi a rezidenților acestuia. Rapoartele se publică pe pagina web oficială a parcului, iar datele conținute în aceste rapoarte – pe portalul guvernamental unic de date deschise;
h) în caz de necesitate, reprezintă parcul în relațiile cu autoritățile administrației publice centrale şi locale şi colaborează cu acestea.