LEGE Nr. 440

Legea pentru zonele economice libere

LEGE Nr. 440 din 27-07-2001 cu privire la zonele economice libere


In force since 2012-01-13, valid until before 2013-01-01

Art.

7

Regimul vamal

(1) Pe teritoriul zonelor libere regimul vamal este asigurat de către serviciul vamal al Departamentului Vamal a cărui activitate este coordonată sub aspect organizatoric cu Administraţia.


(2) În termen de o lună de la data intrării în vigoare a legii cu privire la crearea unei zone libere Serviciul Vamal va elabora regulamentul serviciului vamal  din zona respectivă, mecanismul şi modul de asigurare tehnică a·funcţionării acestuia, va înainta propuneri Guvernului privind numărul de personal şi finanţarea activităţii serviciului în cauză.


(3) Pe teritoriul zonelor libere se stabileşte regimul de declarare obligatorie în vamă a mărfurilor (serviciilor) introduse pe şi scoase de pe acest teritoriu. Introducerea zilnică în zona liberă a mărfurilor autohtone în scopuri necomerciale, avînd valoarea totală indicată în documentele de însoţire a acestora, care nu va depăşi 300 de euro inclusiv, se realizează fără completarea declaraţiei vamale.


(4) Pe teritoriul zonelor libere nu se aplică regimul de contingentare şi licenţiere la importul şi exportul mărfurilor(serviciilor).


(8) Autoturismele importate pe teritoriul zonei libere pentru necesităţile Administraţiei şi rezidenţilor se impun conform legislaţiei.


(9) Se interzice introducerea pe teritoriul zonelor libere a mărfurilor şi altor obiecte în cazul în care comercializarea lor este interzisă de legile Republicii Moldova sau de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în cazul în care acestea:


a) prezintă pericol pentru alte mărfuri şi obiecte din zona liberă


b) pun în pericol starea morală şi securitatea publică;


c) nu corespund normelor şi regulilor ecologice şi sanitaro-igienice prevăzute de legislaţie;


d) nu corespund cerinţelor de calitate stabilite de legislaţie.


(10) Livrările de mărfuri (servicii) în zonele libere de pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate exportului, iar livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate importului şi se reglementează în conformitate cu legislaţia.


(11) Mărfurile (serviciile)aflate în zona liberă pînă la momentul traversării frontierelor ei au regim de circulaţie liberă şi se transmit de la un rezident la altul fără perfectarea declaraţiei vamale.


(12) La încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, precum şi în cazul revocării statutului de rezident pînă la încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, rezidentul sau fostul rezident plasează mărfurile, introduse anterior sub regimul vamal de zonă liberă, sub alt regim vamal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Stocurile de mărfuri aflate în depozitare se plasează la valoarea lor iniţial ă , iar mărfurile utilizate (activele materiale pe termen lung) - la valoarea lor reziduală .

In force since 2013-01-01

Art.

7

Regimul vamal

(1) Pe teritoriul zonelor libere regimul vamal este asigurat de către organul vamal al Departamentului Vamal a cărui activitate este coordonată sub aspect organizatoric cu Administraţia.


(2) În termen de o lună de la data intrării în vigoare a legii cu privire la crearea unei zone libere organul vamal va elabora regulamentul serviciului vamal  din zona respectivă, mecanismul şi modul de asigurare tehnică a·funcţionării acestuia, va înainta propuneri Guvernului privind numărul de personal şi finanţarea activităţii serviciului în cauză.


(3) Pe teritoriul zonelor libere se stabileşte regimul de declarare obligatorie în vamă a mărfurilor (serviciilor) introduse pe şi scoase de pe acest teritoriu. Introducerea zilnică în zona liberă a mărfurilor autohtone în scopuri necomerciale, avînd valoarea totală indicată în documentele de însoţire a acestora, care nu va depăşi 300 de euro inclusiv, se realizează fără completarea declaraţiei vamale.


(4) Pe teritoriul zonelor libere nu se aplică regimul de contingentare şi licenţiere la importul şi exportul mărfurilor(serviciilor).


(8) Autoturismele importate pe teritoriul zonei libere pentru necesităţile Administraţiei şi rezidenţilor se impun conform legislaţiei.


(9) Se interzice introducerea pe teritoriul zonelor libere a mărfurilor şi altor obiecte în cazul în care comercializarea lor este interzisă de legile Republicii Moldova sau de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în cazul în care acestea:


a) prezintă pericol pentru alte mărfuri şi obiecte din zona liberă


b) pun în pericol starea morală şi securitatea publică;


c) nu corespund normelor şi regulilor ecologice şi sanitaro-igienice prevăzute de legislaţie;


d) nu corespund cerinţelor de calitate stabilite de legislaţie.


(10) Livrările de mărfuri (servicii) în zonele libere de pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate exportului, iar livrarea mărfurilor (serviciilor) din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate importului şi se reglementează în conformitate cu legislaţia.


(11) Mărfurile (serviciile)aflate în zona liberă pînă la momentul traversării frontierelor ei au regim de circulaţie liberă şi se transmit de la un rezident la altul fără perfectarea declaraţiei vamale.


(12) La încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, precum şi în cazul revocării statutului de rezident pînă la încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, rezidentul sau fostul rezident plasează mărfurile, introduse anterior sub regimul vamal de zonă liberă, sub alt regim vamal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Stocurile de mărfuri aflate în depozitare se plasează la valoarea lor iniţial ă , iar mărfurile utilizate (activele materiale pe termen lung) - la valoarea lor reziduală .

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2012
2012-09-14
Nr. 2

LEGE Nr. 178 din 11-07-2012 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Art.

I

Art. XXII. – În cuprinsul Legii nr. 440-XV din 27 iulie 2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 108–109, art. 834), cu modificările ulterioare, cuvintele „serviciul vamal” se înlocuiesc cu cuvintele „organul vamal”.