LEGE Nr. 139
Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)
Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
(1) În contextul procedurilor privind încălcarea dreptului de proprietate intelectuală şi ca răspuns la cererea justificată a reclamantului, instanţa de judecată poate dispune ca informaţia despre originea şi reţelele de distribuire a bunurilor şi serviciilor care încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege să fie furnizată de violatorul drepturilor sau de oricare altă persoană în privinţa căreia s-a constatat că:
a) are în posesie bunuri contrafăcute la scară comercială;
b) utilizează, la scară comercială, servicii cu bunuri contrafăcute;
c) furnizează la scară comercială servicii utilizate în activităţi de contrafacere;
d) a fost indicată de către persoana menţionată la lit. a), b) sau c) ca fiind implicată în acţiuni de producere, confecţionare sau distribuire a bunurilor sau de prestare a serviciilor.
(2) Informaţia menţionată la alin. (1) cuprinde, după caz:
a) numele şi adresele producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor, deţină-torilor anteriori ai bunurilor sau ai serviciilor, precum şi ale vînzătorilor angro şi cu amănuntul;
b) informaţii despre cantităţile de bunuri sau servicii produse, confecţionate, livrate, primite sau comandate, precum şi despre preţul lor.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică fără să afecteze alte prevederi legale care:
a) permit titularului de drepturi să obţină informaţii mai detaliate;
b) reglementează utilizarea în cauze civile sau penale a informaţiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol;
c) reglementează răspunderea pentru abuzul de dreptul la informare;
d) dau posibilitatea de a fi respinsă furnizarea de informaţii care ar constrînge persoana menţionată la alin. (1) să recunoască participarea sa nemijlocită sau cea a rudelor apropiate la o încălcare a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege;
e) reglementează protecţia confidenţialităţii surselor de informare ori procesarea datelor de caracter personal.