CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


Inkraft seit 2003-10-01, gültig bis vor 2008-05-30

Artikel 225
Obligaţiile angajatorului privind asigurarea protecţiei muncii

Angajatorul răspunde de asigurarea protecţiei muncii în unitate şi are următoarele obligaţii în acest domeniu:


a) să aprobe, în etapa de cercetare, proiectare şi executare a construcţiilor şi echipamentelor tehnice, de elaborare a proceselor tehnologice, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, aplicarea cărora ar elimina riscurile de accidentare a salariaţilor şi de contractare a bolilor profesionale;


b) să activeze numai în temeiul autorizaţiei de funcţionare din punctul de vedere al protecţiei muncii, iar în cazul lansării  în producţie a echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru – şi în temeiul avizului corespunzător, documente eliberate de organele abilitate, precum şi să menţină condiţiile pentru care s-au obţinut acestea şi să solicite revizuirea documentelor menţionate în cazul schimbării condiţiilor iniţiale;


c) să stabilească împuternicirile şi obligaţiile managerilor privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii;


d) să organizeze serviciul pentru protecţia muncii şi serviciul medical;


e) să achite instituţiilor medicale cheltuielile pentru acordarea ajutorului  medical de urgenţă în caz de accidente de muncă şi  acutizare a bolilor profesionale;


f) să contribuie la constituirea în unitate a comitetului pentru protecţia muncii;


g) să asigure evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă;


h) să asigure elaborarea şi realizarea planului anual privind măsurile de protecţie a muncii în unitate;


i) să nu atragă mijloacele salariaţilor în acoperirea cheltuielilor legate de realizarea măsurilor de protecţie a muncii în unitate;


j) să admită la lucru numai persoane care, în urma controlului (examenului) medical, corespund sarcinilor de muncă ce urmează să le execute; să asigure periodicitatea acestor controale (examene);


k) să asigure informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus în desfăşurarea activităţii sale la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor preventive necesare;


l) să asigure instruirea salariaţilor în materie de protecţie a muncii, inclusiv instruirea împuterniciţilor pentru protecţia muncii;


m) să elaboreze şi să aprobe, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, instrucţiuni cu privire la protecţia muncii, corespunzătoare condiţiilor în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă;


n) să asigure dotarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie şi de lucru, precum şi păstrarea, întreţinerea, repararea, curăţarea şi dezintoxicarea acestuia;


o) să acorde materiale igienico-sanitare salariaţilor care lucrează la locuri de muncă cu condiţii de murdărire excesivă a pielii sau unde este posibilă acţiunea substanţelor nocive asupra mîinilor;


p) să acorde alimentaţie de protecţie salariaţilor care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare;


r) să asigure buna funcţionare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;


s) să nu ceară salariatului îndeplinirea unor sarcini de muncă cu pericol iminent de accidentare;


t) să asigure fiecare salariat contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;


u) să asigure publicitatea, cercetarea, evidenţa şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora;


v) să asigure, în caz de accidentare sau de îmbolnăvire la locul de muncă, acordarea primului ajutor şi transportarea salariaţilor în instituţii medicale;


x) să efectueze, în modul stabilit de prezentul cod, transferul la o muncă mai uşoară a salariaţilor care au nevoie de aceasta din motive de sănătate.

Inkraft seit 2008-05-30

Artikel 225
Obligaţiile angajatorului privind asigurarea protecţiei muncii

Angajatorul răspunde de asigurarea protecţiei muncii în unitate şi are următoarele obligaţii în acest domeniu:


a) să aprobe, în etapa de cercetare, proiectare şi executare a construcţiilor şi echipamentelor tehnice, de elaborare a proceselor tehnologice, soluţii conforme normelor de protecţie a muncii, aplicarea cărora ar elimina riscurile de accidentare a salariaţilor şi de contractare a bolilor profesionale;


b) să obţină, în cazul lansării în producţie a echipamentelor tehnice, a echipamentului de protecţie şi de lucru, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege, documentele eliberate de organele abilitate, precum şi să menţină condiţiile pentru care s-au obţinut acestea şi să solicite revizuirea documente lor respective în cazu1schimbării condiţiilor iniţiale;


c) să stabilească împuternicirile şi obligaţiile managerilor privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii şi să asigure supravegherea şi controlu1 desfăşurării activităţii în condiţii de securitate;


d) să organizeze serviciul pentru protecţia muncii şi serviciul medical;


e) să achite instituţiilor medicale cheltuielile pentru acordarea ajutorului  medical de urgenţă în caz de accidente de muncă şi  acutizare a bolilor profesionale;


f) să contribuie la constituirea în unitate a comitetului pentru protecţia muncii;


g) să asigure evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă;


h) să asigure elaborarea şi realizarea planului anual privind măsurile de protecţie a muncii în unitate;


i) să nu atragă mijloacele salariaţilor în acoperirea cheltuielilor legate de realizarea măsurilor de protecţie a muncii în unitate;


j) să admită la lucru numai persoane care, în urma controlului (examenului) medical, corespund sarcinilor de muncă ce urmează să le execute; să asigure periodicitatea acestor controale (examene);


k) să asigure informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus în desfăşurarea activităţii sale la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor preventive necesare;


l) să asigure instruirea salariaţilor în materie de protecţie a muncii, inclusiv instruirea împuterniciţilor pentru protecţia muncii;


m) să elaboreze şi să aprobe, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, instrucţiuni cu privire la protecţia muncii, corespunzătoare condiţiilor în care se desfăşoară activitatea la locurile de muncă;


n) să asigure dotarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie şi de lucru, precum şi păstrarea, întreţinerea, repararea, curăţarea şi dezintoxicarea acestuia;


o) să acorde materiale igienico-sanitare salariaţilor care lucrează la locuri de muncă cu condiţii de murdărire excesivă a pielii sau unde este posibilă acţiunea substanţelor nocive asupra mîinilor;


p) să acorde alimentaţie de protecţie salariaţilor care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare;


r) să asigure buna funcţionare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;


s) să nu ceară salariatului îndeplinirea unor sarcini de muncă cu pericol iminent de accidentare;


t) să asigure fiecare salariat contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;


u) să asigure publicitatea, cercetarea, evidenţa şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora;


v) să asigure, în caz de accidentare sau de îmbolnăvire la locul de muncă, acordarea primului ajutor şi transportarea salariaţilor în instituţii medicale;


x) să efectueze, în modul stabilit de prezentul cod, transferul la o muncă mai uşoară a salariaţilor care au nevoie de aceasta din motive de sănătate.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2008
2008-05-30
Nr. 1

LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Artikel I

Art. LII. – Codul muncii al Republicii Moldova nr.154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.159–162, art.648), cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

 

1. Articolul 111 se completează cu alineatul (6) cu următorul cuprins:

"(6) În cazul în care zilele de sărbătoare nelucrătoare coincid cu zilele de repaus săptămînal, salariul mediu pentru aceste zile nu se menţine."

2. Articolul 225:

litera b) va avea următorul cuprins:

 "b) să obţină, în cazul lansării în producţie a echipamentelor tehnice, a echipamentului de protecţie şi de lucru, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege, documentele eliberate de organele abilitate, precum şi să menţină condiţiile pentru care s-au obţinut acestea şi să solicite revizuirea documentelor respective în cazul schimbării condiţiilor iniţiale;"

litera c) se completează în final cu cuvintele "şi să asigure supravegherea şi controlul desfăşurării activităţii în condiţii de securitate".

3. La articolul 229, alineatul (5) se completează în final cu propoziţia: "Modul şi condiţiile necesare eliberării acestui aviz se stabilesc prin lege."

4. La articolul 230, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

"(1) Echipamentul tehnic trebuie să fie proiectat, fabricat şi utilizat astfel încît să corespundă documentelor normative de protecţie şi de igienă a muncii care sînt stabilite prin lege şi să nu pună în pericol viaţa sau sănătatea salariaţilor.

(2) Lansarea în producţie a unor noi modele de echipament tehnic se face numai după avizarea prototipurilor, în conformitate cu cerinţele şi procedura stabilite în lege."

5. La articolul 231, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

"(1) Unităţile producătoare de echipament individual de protecţie şi de lucru vor respecta condiţiile de confecţionare a acestora, prevăzute în documentele normative stabilite prin lege.

(2) Lansarea în producţie a unor noi sortimente de echipament individual de protecţie şi de lucru se face numai după avizarea prototipurilor în conformitate cu cerinţele şi procedura stabilite în lege."

6. La articolul 233:

alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"(1) Producerea mărfurilor şi prestarea serviciilor se vor desfăşura conform proceselor tehnologice care vor corespunde documentelor normative de protecţie şi de igienă a muncii stabilite prin lege."

alineatul (4) se exclude.

7. La articolul 371 litera e), cuvintele "legislaţia în vigoare" se înlocuiesc cu cuvîntul "legea".

8. La articolul 372, după alineatul (1) se introduce alineatul (1¹) cu următorul cuprins:

"(1¹) Modul, condiţiile şi procedura efectuării la unităţi a controlului prevăzut la alin.(1) se stabilesc expres în lege."

9. Articolul 374:

alineatul (1):

la punctul 1), litera g) se exclude;

punctul 2) se exclude;

la punctul 3), după cuvîntul "avizează" se introduc cuvintele ", în modul stabilit de lege,";

la alineatul (2) litera b), cuvintele "legislaţia în vigoare" se înlocuiesc cu cuvîntul "lege".

10. Articolul 376:

alineatul (2):

litera a) va avea următorul cuprins:

"a) să dispună sistarea funcţionării (inclusiv prin sigilare, cu indicarea în procesul-verbal de control) a atelierelor, a halelor, a secţiilor, a altor subdiviziuni ale unităţii, sistarea exploatării clădirilor, a edificiilor şi a echipamentelor tehnice, precum şi sistarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice, doar în cazul unui pericol iminent de accidentare;"

la litera b), cuvintele "autorizaţiei de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii şi a" se exclud;

articolul se completează cu alineatul (3) cu următorul cuprins:

"(3) Dreptul prevăzut la alin.(2) lit.a) se exercită în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea privind Inspecţia Muncii şi cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător."

11. La articolul 381 alineatul (1), cuvintele "legislaţia în vigoare" se înlocuiesc cu cuvîntul "lege".

12. La articolul 383, cuvintele "conform legislaţiei în vigoare" se înlocuiesc cu cuvintele "în limitele, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege".

13. La articolul 384, cuvintele "conform legislaţiei în vigoare" se înlocuiesc cu cuvintele "în limitele, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege".

14. La articolul 385 alineatul (1), cuvintele "conform legislaţiei în vigoare" se înlocuiesc cu cuvintele "în limitele, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege".