LEGE Nr. 440

Legea pentru zonele economice libere

LEGE Nr. 440 din 27-07-2001 cu privire la zonele economice libere


In force since 2013-01-01, valid until before 2013-02-04

Art.

5

Administrarea zonelor libere

(1) Pentru administrarea zonei libere, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii privind crearea acesteia, Guvernul formează un organ de stat - Administraţia zonei libere, denumită în continuare Administraţie, cu statut de persoană juridică şi care îşi desfăşoară activitatea pe principii de autofinanţare. Sediul Administraţiei se află pe teritoriul zonei libere.


(2) Administraţia este condusă de un administrator principal, desemnat în funcţie de către Guvern pe bază de contract încheiat pe un termen de 5 ani. Administratorul principal poartă răspundere pentru activitatea Administraţiei, pentru  asigurarea pazei hotarelor zonei libere şi respectarea sistemului de trecere autorizată. Funcţiile, drepturile şi obligaţiile administratorului principal sînt stabilite în contractul încheiat între acesta şi Ministerul Economiei.


(3) Coordonarea şi controlul activităţii zonelor libere intră în atribuţia Guvernului, fiind efectuate prin intermediul organelor de stat autorizate de acesta. Activitatea Administraţiei este supusă unui audit anual.


(4) Principalele surse de venituri ale Administraţiei sînt:


a) plăţile şi taxele achitate pentru participarea la concursurile de obţinere a dreptului de rezident al zonei libere şi înregistrarea în calitate de rezidenţi ai acesteia, precum şi pentru eliberarea autorizaţiilor pentru genurile corespunzătoare de activitate în zona respectivă;


b) plăţile şi taxele zonale stabilite de Administraţie;


c) veniturile de la darea în arendă a bunurilor şi terenurilor;


d) cotizaţiile benevole ale rezidenţilor zonei libere pentru dezvoltarea infrastructurii acesteia;


e) donaţiile;


f) alte venituri legate de exercitarea funcţiilor sale în condițiile legii.


(5) Structura şi volumul împuternicirilor acordate Administraţiei se stabilesc prin legi şi prin acte normative ale Guvernului.


(6) Administraţia îndeplineşte următoarele atribuţii principale:


a) coordonează activitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei libere;


b) menţine în stare de lucru sistemele de aprovizionare cu electricitate, apă şi energie - termică de pe teritoriul zonei libere;


c) organizează concursuri de obţinere a dreptului de rezident al zonei libere şi înregistrează rezidenţii, le eliberează autorizaţiile pentru desfăşurarea în zona respectivă a unor genuri concrete ale activităţii de întreprinzător stabilite prin lege;


d) asigură menţinerea în stare bună a îngrăditurilor şi construcţiilor din perimetrul zonei libere, efectuează controlul asupra respectării sistemului autorizat de trecere a hotarelor zonei libere;


e) elaborează şi asigură realizarea programului de dezvoltare complexă a zonei libere şi de protecţie a mediului;


f) stabileşte, de comun acord cu Ministerul Economiei, plăţi şi taxe zonale;


g) încasează de la rezidenţii zonei libere plăţile de arendă şi alte plăţi prevăzute de prezenta lege;


h) controlează modul în care rezidenţii zonei libere respectă contractele încheiate cu ea, precum şi legislaţia, normele şi regulile sanitaro-igienice;


i) întreţine relaţiile cu organul vamal cu scopul de a asigura respectarea legislaţiei vamale.


(7) Administraţia îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice locale în ce priveşte soluţionarea problemelor sociale, ecologice şi a celor care ţin de dezvoltarea  infrastructurii zonei libere.


(8) Deciziile Administraţiei, adoptate în limitele competenţei sale, sînt obligatorii spre executare pentru toţi rezidenţii zonei libere.


(9) În conformitate cu legile şi cu actele normative ale Guvernului, Administraţia determină modul de dare în arendă a terenurilor, modul de acordare a drepturilor de folosinţă a resurselor naturale, precum şi a clădirilor, construcţiilor şi fondurilor fixe care aparţin sau care sînt transmise în folosinţă Administraţiei. Drepturile şi obligaţiile Administraţiei în domeniul utilizării terenurilor sînt reglementate de legile şi de actele normative ale Guvernului în domeniul funciar.


(10) Administraţia nu are dreptul să intervină în activitatea economică a rezidenţilor zonei libere, dacă această activitate nu contravine legislaţiei şi contractului încheiat între Administraţie şi rezident.


(11) Administraţia zonei libere, administratorul principal şi alţi lucrători ai Administraţiei nu au dreptul să desfăşoare activitate de întreprinzător pe teritoriul zonei libere, precum şi să participe direct sau indirect la formarea capitalului social al persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul zonei respective.


(12) Retribuţia muncii lucrătorilor Administraţiei se efectuează în conformitate cu legislaţia.


(13) Administraţia efectuează conform legii gestiunea contabilă şi statistică a activităţii sale. Administratorul principal prezintă în mod sistematic Ministerului Economiei rapoarte privind activitatea desfăşurată în zona liberă. Forma şi termenele de prezentare a rapoartelor se stabilesc de către Ministerul Economiei.

In force since 2013-02-04

Art.

5

Administrarea zonelor libere

(1) Pentru administrarea zonei libere, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii privind crearea acesteia, Guvernul formează un organ de stat - Administraţia zonei libere, denumită în continuare Administraţie, cu statut de persoană juridică şi care îşi desfăşoară activitatea pe principii de autofinanţare. Sediul Administraţiei se află pe teritoriul zonei libere.


(2) Administraţia este condusă de un administrator principal, desemnat în funcţie de către Guvern pe bază de contract încheiat pe un termen de 5 ani. Administratorul principal poartă răspundere pentru activitatea Administraţiei, pentru asigurarea pazei hotarelor zonei libere şi respectarea sistemului de trecere autorizată. Funcţiile, drepturile şi obligaţiile administratorului principal sînt stabilite în contractul încheiat între acesta şi Ministerul Economiei.


(3) Coordonarea şi controlul activităţii zonelor libere intră în atribuţia Guvernului, fiind efectuate prin intermediul organelor de stat autorizate de acesta. Activitatea Administraţiei este supusă unui audit anual.


(4) Principalele surse financiare ale Administraţiei sînt:


a) plăţile şi taxele achitate pentru participarea la concursurile de obţinere a dreptului de rezident al zonei libere şi înregistrarea în calitate de rezidenţi ai acesteia, precum şi pentru eliberarea autorizaţiilor pentru genurile corespunzătoare de activitate în zona respectivă;


b) plăţile şi taxele zonale stabilite de Administraţie;


c) încasările de la darea în arendă a bunurilor şi terenurilor;


d) cotizaţiile benevole ale rezidenţilor zonei libere pentru dezvoltarea infrastructurii acesteia;


e) donaţiile;


f) alte venituri legate de exercitarea funcţiilor sale în condițiile legii.


(5) Structura şi volumul împuternicirilor acordate Administraţiei se stabilesc prin legi şi prin acte normative ale Guvernului.


(6) Administraţia îndeplineşte următoarele atribuţii principale:


a) coordonează activitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei libere;


b) menţine în stare de lucru sistemele de aprovizionare cu electricitate, apă şi energie - termică de pe teritoriul zonei libere;


c) organizează concursuri de obţinere a dreptului de rezident al zonei libere şi înregistrează rezidenţii, le eliberează autorizaţiile pentru desfăşurarea în zona respectivă a unor genuri concrete ale activităţii de întreprinzător stabilite prin lege;


d) asigură menţinerea în stare bună a îngrăditurilor şi construcţiilor din perimetrul zonei libere, efectuează controlul asupra respectării sistemului autorizat de trecere a hotarelor zonei libere;


e) elaborează şi asigură realizarea programului de dezvoltare complexă a zonei libere şi de protecţie a mediului;


f) stabileşte, de comun acord cu Ministerul Economiei, plăţi şi taxe zonale;


g) încasează de la rezidenţii zonei libere plăţile de arendă şi alte plăţi prevăzute de prezenta lege;


h) controlează modul în care rezidenţii zonei libere respectă contractele încheiate cu ea, precum şi legislaţia, normele şi regulile sanitaro-igienice;


i) întreţine relaţiile cu organul vamal cu scopul de a asigura respectarea legislaţiei vamale.


(7) Administraţia îşi coordonează activitatea cu autorităţile administraţiei publice locale în ce priveşte soluţionarea problemelor sociale, ecologice şi a celor care ţin de dezvoltarea  infrastructurii zonei libere.


(8) Deciziile Administraţiei, adoptate în limitele competenţei sale, sînt obligatorii spre executare pentru toţi rezidenţii zonei libere.


(9) În conformitate cu legile şi cu actele normative ale Guvernului, Administraţia determină modul de dare în arendă a terenurilor, modul de acordare a drepturilor de folosinţă a resurselor naturale, precum şi a clădirilor, construcţiilor şi fondurilor fixe care aparţin sau care sînt transmise în folosinţă Administraţiei. Drepturile şi obligaţiile Administraţiei în domeniul utilizării terenurilor sînt reglementate de legile şi de actele normative ale Guvernului în domeniul funciar.


(10) Administraţia nu are dreptul să intervină în activitatea economică a rezidenţilor zonei libere, dacă această activitate nu contravine legislaţiei şi contractului încheiat între Administraţie şi rezident.


(11) Administraţia zonei libere, administratorul principal şi alţi lucrători ai Administraţiei nu au dreptul să desfăşoare activitate de întreprinzător pe teritoriul zonei libere, precum şi să participe direct sau indirect la formarea capitalului social al persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul zonei respective.


(12) Retribuţia muncii lucrătorilor Administraţiei se efectuează în conformitate cu legislaţia.


(13) Administraţia efectuează conform legii gestiunea contabilă şi statistică a activităţii sale. Administratorul principal prezintă în mod sistematic Ministerului Economiei rapoarte privind activitatea desfăşurată în zona liberă. Forma şi termenele de prezentare a rapoartelor se stabilesc de către Ministerul Economiei.


(14) Administraţia este în drept să efectueze donaţii în scopuri filantropice sau de sponsorizare în favoarea autorităţilor publice şi instituţiilor publice finanţate de la bugetul public naţional.