Lege 77/2016

Lege la parcurile IT

LEGE Nr. 77 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei


In force since 2022-07-01, valid until before 2023-05-14

Art.

10

Cererea privind crearea parcului

(1) Pentru crearea parcului, solicitantul depune o cerere la Ministerul Economiei în care indică scopurile creării parcului, orientarea funcţională a acestuia, precum şi activitățile ce vor fi desfăşurate în parc. La cerere se vor anexa copiile de pe actele de constituire ale persoanei juridice sau fizice care solicită crearea parcului, precum şi un studiu de fezabilitate.


(2) Studiul de fezabilitate privind crearea parcului va conţine:


a) descrierea conceptului parcului şi scopurile creării acestuia; 


b) argumentarea posibilităţii de desfășurare a activităților permise şi de atragere a potenţialilor rezidenţi; 


c) indicarea gradului de asigurare cu specialişti a potenţialilor rezidenţi ai parcului;


d) etapele şi termenele de creare a parcului;


e) volumul investiţiilor necesare pentru crearea parcului şi sursele acestora.

In force since 2023-05-14

Art.

10

Cererea privind crearea parcului

(1) Pentru crearea parcului, solicitantul depune o cerere la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în care indică scopurile creării parcului, orientarea funcţională a acestuia, precum şi activitățile ce vor fi desfăşurate în parc. La cerere se vor anexa copiile de pe actele de constituire ale persoanei juridice sau fizice care solicită crearea parcului, precum şi un studiu de fezabilitate.


(2) Studiul de fezabilitate privind crearea parcului va conţine:


a) descrierea conceptului parcului şi scopurile creării acestuia; 


b) argumentarea posibilităţii de desfășurare a activităților permise şi de atragere a potenţialilor rezidenţi; 


c) indicarea gradului de asigurare cu specialişti a potenţialilor rezidenţi ai parcului;


d) etapele şi termenele de creare a parcului;


e) volumul investiţiilor necesare pentru crearea parcului şi sursele acestora.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2023
2023-04-14
Nr. 2

LEGE Nr. 73 din 31-03-2023 pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației

Art.

I

Art. I. – Legea nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 157–162, art. 318), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Economiei”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. La articolul 6 alineatul (3), textul „precum şi din alte venituri legale rezultate din atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. h) şi l)” se substituie cu textul „veniturile rezultate din atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. h) şi l), precum și alte venituri din exercitarea de către Administrație a atribuțiilor sale”.

3. La articolul 7, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Rezidenții parcului, fiind înregistrați și având sediul (adresa juridică) în Republica Moldova, desfășoară, drept activitate principală, una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la art. 8, inclusiv prin intermediul salariaților care prestează munca la distanță pe teritoriul Republicii Moldova și/sau în afara acestuia.”

4. Articolul 8:

în partea introductivă, textul „conform CAEM rev.2” se substituie cu textul „conform CAEM-2”;

articolul se completează cu literele o) și p) cu următorul cuprins:

„o) activități de postproducție cinematografică, video şi de programe de televiziune (59.12), exclusiv pentru industria jocurilor de calculator, limitate la următoarele servicii:

– servicii de corectare și recondiționare digitală a culorilor (59.12.13);

– servicii de editare și proiectare a sunetului (59.12.17);

p) activități de realizare a înregistrărilor audio şi activități de editare muzicală (59.20), exclusiv pentru industria jocurilor de calculator, limitate la înregistrări originale de sunet (59.20.13).”

5. La articolul 13, litera a) se abrogă.

6. Articolul 18:

alineatul (1) se completează cu următorul enunț: „Obligația efectuării verificării și prezentării rezultatelor acesteia revine oricărui rezident al parcului care a aplicat regimul special de impozitare cel puțin o lună pe parcursul unui an calendaristic.”

la alineatul (2), după textul „Administrația parcului,” se introduce textul „în coordonare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării,”.

7. La articolul 19 alineatul (1) litera e), textul „nu mai întruneşte condiţiile de calificare în calitate de rezident al unui parc pentru tehnologia informaţiei, prevăzute de prezenta lege” se substituie cu textul „nu îndeplinește cel puțin unul dintre indicatorii necesari pentru dobândirea și menținerea statutului de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei, prevăzuți de prezenta lege”.