Lege 77/2016

Lege la parcurile IT

LEGE Nr. 77 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei


In force since 2022-07-01, valid until before 2023-05-14

Art.

11

Examinarea cererii privind crearea parcului

(1) Ministerul Economiei examinează cererea privind crearea parcului şi documentele anexate în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea acestora. 


(2) În cazul în care mai mulți solicitanți depun cereri concomitent, acestea vor fi examinate în ordinea depunerii, luînd în considerare data și ora recepționării.


(3) În cazul în care documentele prezentate nu corespund cerinţelor stipulate la art.10, Ministerul Economiei poate să solicite prezentarea documentelor şi informaţiilor rectificate. În acest caz, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte cu 15 zile calendaristice din data solicitării suplimentare făcute de Ministerul Economiei. 


(4) În cazul în care solicitantul nu prezintă documentele și informațiile rectificate în termenul prevăzut la alin. (3) sau prezintă în mod repetat documente ce nu corespund cerințelor stipulate la art. 10, Ministerul Economiei îl informează, printr-un aviz scris, despre refuzul de a-i satisface cererea de creare a parcului, cu indicarea obligatorie a cauzelor refuzului.


(5) În cazul în care în urma examinării cererii se ia decizia preventivă de creare a parcului, Ministerul Economiei va prezenta Guvernului spre aprobare proiectul hotărîrii respective, însoțit de proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației parcului și proiectul Regulamentului de înregistrare a rezidenţilor parcului, și îl va informa pe solicitant, printr-un aviz scris, despre inițierea procedurii de creare a parcului.

In force since 2023-05-14

Art.

11

Examinarea cererii privind crearea parcului

(1) Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării examinează cererea privind crearea parcului şi documentele anexate în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea acestora. 


(2) În cazul în care mai mulți solicitanți depun cereri concomitent, acestea vor fi examinate în ordinea depunerii, luînd în considerare data și ora recepționării.


(3) În cazul în care documentele prezentate nu corespund cerinţelor stipulate la art.10, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării poate să solicite prezentarea documentelor şi informaţiilor rectificate. În acest caz, termenul prevăzut la alin. (1) se prelungeşte cu 15 zile calendaristice din data solicitării suplimentare făcute de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. 


(4) În cazul în care solicitantul nu prezintă documentele și informațiile rectificate în termenul prevăzut la alin. (3) sau prezintă în mod repetat documente ce nu corespund cerințelor stipulate la art. 10, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării îl informează, printr-un aviz scris, despre refuzul de a-i satisface cererea de creare a parcului, cu indicarea obligatorie a cauzelor refuzului.


(5) În cazul în care în urma examinării cererii se ia decizia preventivă de creare a parcului, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va prezenta Guvernului spre aprobare proiectul hotărîrii respective, însoțit de proiectul Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației parcului și proiectul Regulamentului de înregistrare a rezidenţilor parcului, și îl va informa pe solicitant, printr-un aviz scris, despre inițierea procedurii de creare a parcului.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2023
2023-04-14
Nr. 2

LEGE Nr. 73 din 31-03-2023 pentru modificarea Legii nr. 77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației

Art.

I

Art. I. – Legea nr.77/2016 cu privire la parcurile pentru tehnologia informației (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr. 157–162, art. 318), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Economiei”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. La articolul 6 alineatul (3), textul „precum şi din alte venituri legale rezultate din atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. h) şi l)” se substituie cu textul „veniturile rezultate din atribuțiile prevăzute la art. 13 lit. h) şi l), precum și alte venituri din exercitarea de către Administrație a atribuțiilor sale”.

3. La articolul 7, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Rezidenții parcului, fiind înregistrați și având sediul (adresa juridică) în Republica Moldova, desfășoară, drept activitate principală, una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la art. 8, inclusiv prin intermediul salariaților care prestează munca la distanță pe teritoriul Republicii Moldova și/sau în afara acestuia.”

4. Articolul 8:

în partea introductivă, textul „conform CAEM rev.2” se substituie cu textul „conform CAEM-2”;

articolul se completează cu literele o) și p) cu următorul cuprins:

„o) activități de postproducție cinematografică, video şi de programe de televiziune (59.12), exclusiv pentru industria jocurilor de calculator, limitate la următoarele servicii:

– servicii de corectare și recondiționare digitală a culorilor (59.12.13);

– servicii de editare și proiectare a sunetului (59.12.17);

p) activități de realizare a înregistrărilor audio şi activități de editare muzicală (59.20), exclusiv pentru industria jocurilor de calculator, limitate la înregistrări originale de sunet (59.20.13).”

5. La articolul 13, litera a) se abrogă.

6. Articolul 18:

alineatul (1) se completează cu următorul enunț: „Obligația efectuării verificării și prezentării rezultatelor acesteia revine oricărui rezident al parcului care a aplicat regimul special de impozitare cel puțin o lună pe parcursul unui an calendaristic.”

la alineatul (2), după textul „Administrația parcului,” se introduce textul „în coordonare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării,”.

7. La articolul 19 alineatul (1) litera e), textul „nu mai întruneşte condiţiile de calificare în calitate de rezident al unui parc pentru tehnologia informaţiei, prevăzute de prezenta lege” se substituie cu textul „nu îndeplinește cel puțin unul dintre indicatorii necesari pentru dobândirea și menținerea statutului de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei, prevăzuți de prezenta lege”.