CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


In force since 2010-09-07, valid until before 2016-09-09

Art.

116

Programarea concediilor de odihnă anuale

(1) Programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor se face de angajator, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, cu cel puţin 2 săptămîni înainte de sfîrşitul fiecărui an calendaristic.


(2) La programarea concediilor de odihnă anuale se ţine cont atît de dorinţa salariaţilor, cît şi de necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii. 


(3) Salariaţilor ale căror soţii se află în concediu de maternitate li se acordă, în baza unei cereri scrise, concediul de odihnă anual concomitent cu concediul soţiilor.


(4) Salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, părinţilor care au 2 şi mai mulţi copii în vîrstă de pînă la 16 ani sau un copil invalid  şi părinţilor singuri care au un copil în vîrstă de pînă la 16 ani concediile de odihnă anuale li se acordă în perioada de vară sau, în baza unei cereri scrise, în orice altă perioadă a anului.


(5) Programarea concediilor de odihnă anuale este obligatorie atît pentru angajator, cît şi pentru salariat. Salariatul trebuie să fie prevenit, în formă scrisă, despre data începerii concediului cu cel puţin 2 săptămîni înainte.

In force since 2016-09-09

Art.

116

Programarea concediilor de odihnă anuale

(1) Programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor se face de angajator, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, cu cel puţin 2 săptămîni înainte de sfîrşitul fiecărui an calendaristic.


(2) La programarea concediilor de odihnă anuale se ţine cont atît de dorinţa salariaţilor, cît şi de necesitatea asigurării bunei funcţionări a unităţii. 


(3) Salariaţilor ale căror soţii se află în concediu de maternitate li se acordă, în baza unei cereri scrise, concediul de odihnă anual concomitent cu concediul soţiilor.


(4) Salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, părinţilor care au 2 şi mai mulţi copii în vîrstă de pînă la 16 ani sau un copil cu dizabilităţi şi părinţilor singuri care au un copil în vîrstă de pînă la 16 ani concediile de odihnă anuale li se acordă în perioada de vară sau, în baza unei cereri scrise, în orice altă perioadă a anului.


(5) Programarea concediilor de odihnă anuale este obligatorie atît pentru angajator, cît şi pentru salariat. Salariatul trebuie să fie prevenit, în formă scrisă, despre data începerii concediului cu cel puţin 2 săptămîni înainte.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2016
2016-09-09
Nr. 2

LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Art.

I

Art. XXIX. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

1. La articolul 8 alineatul (1), cuvîntul "handicap” se substituie cu cuvîntul „dizabilitate”.

2. La articolul 31 alineatul (2) litera e), cuvintele „a invalizilor” se substituie cu cuvintele „a persoanelor cu dizabilităţi”.

3. La articolul 62, litera f) va avea următorul cuprins:

„f) persoanele cu dizabilități;”.

4. La articolul 76 litera m), cuvintele „a gradului de invaliditate” se substituie cu cuvintele „a gradului de dizabilitate”.

5. La articolul 77 litera e), cuvintele „a copilului invalid” se substituie cu cuvintele „a copilului cu dizabilităţi”.

6. La articolul 85 alineatul (2), cuvintele „gradului de invaliditate” se substituie cu cuvintele „gradului de dizabilitate”, iar cuvintele „a copilului invalid” – cu cuvintele „a copilului cu dizabilităţi”.

7. La articolul 96 alineatul (4), textul „Pentru invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”.

8. La articolul 97 alineatul (1), cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

9. La articolul 100 alineatul (4), cuvintele „invalizi” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi”.

10. La articolul 103 alineatul (6), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

11. La articolul 105 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

12. La articolul 108 alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

13. La articolul 110 alineatul (4), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

14. La articolul 111 alineatul (4), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

15. La articolul 116 alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

16. La articolul 120 alineatul (2), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

17. Articolul 121:

la alineatul (1), cuvîntul „nevăzătorii” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi de vedere severe”;

la alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele "copil cu dizabilităţi”.

18. La articolul 128 alineatul (2), cuvîntul „handicap” se substituie cu cuvîntul „dizabilitate”.

19. Articolul 183 alineatul (2):

la litera a), cuvintele "un invalid” se substituie cu cuvintele „o persoană cu dizabilităţi”;

la litera f), cuvintele „invalizii de război” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului”;

la litera j), cuvîntul „invalizii” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi”, iar cuvîntul „invalidităţii” – cu cuvîntul „dizabilităţii”.

20. La articolul 249 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

21. La articolul 318 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.