LEGE Nr. 440

Legea pentru zonele economice libere

LEGE Nr. 440 din 27-07-2001 cu privire la zonele economice libere


În vigoare din data de 2018-06-15, valabil până înainte de 2022-07-01

Articol 6
Rezidenţii zonelor libere

(1) Rezident al zonei libere, denumit în continuare rezident, poate fi orice persoană fizică sau juridică înregistrată conform legii în calitate de subiect al activităţii de întreprinzător în Republica Moldova, orice instituţie de învăţămînt, centru ştiinţific de cercetare şi transfer tehnologic, alte entităţi care contribuie la sporirea calităţii forţei de muncă a rezidenţilor.


(2) Selectarea rezidenţilor se efectuează de către Administraţie pe bază de concurs, ţinîndu-se cont de volumul şi caracterul investiţiilor preconizate, de necesitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei, de menţinerea orientării zonei libere spre fabricarea producţiei industriale pentru export, de teritoriul şi terenurile libere, de asigurarea cu forţă de muncă, apă, resurse energetice şi de alte criterii.


(3) Întreprinderile pe a căror bază se creează zona liberă sînt obligate, să se înregistreze în calitate de rezidenţi.


(4) Modul de desfăşurare a concursurilor în zonele libere se stabileşte în regulamentul cu privire la concursuri, aprobat de Guvern.


(5) Condiţiile de selectare a rezidenţilor, precum şi criteriile de determinare a învingătorilor la concursuri se stabilesc de către administratorul principal de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.


(6) Persoana fizică sau juridică care a obţinut dreptul de înregistrare în calitate de rezident, încheie cu Administraţia un contract pentru desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător. Contractul se încheie pentru întreaga perioadă de activitate în zona respectivă.


(7) În contract se indică:


a) genul de activitate autorizat;


b) drepturile şi obligaţiile rezidentului şi ale Administraţiei;


c) proiectul economic care urmează să fie realizat în zona liberă şi parametrii preconizaţi ai acestuia;


d) cuantumul plăţilor zonale şi a taxelor şi plăţilor de arendă;


e) facilităţile acordate rezidentului de către Administraţie.


f) tipurile rapoartelor pe care le prezintă rezidentul;


g) responsabilităţile părţilor, în caz de încălcare a cerinţelor contractuale;


h) alte aspecte, conform înţelegerii dintre părţi.


(71) Administrația coordonează în prealabil cu Ministerul Economiei și Infrastructurii textul contractului ce urmează a fi încheiat între administrație și rezident, precum și orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia.


(8) Pentru înregistrarea în calitate de rezident se percepe o taxă în mărimea stabilită de Administraţie de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.


(9) În termen de 15 zile de la înregistrarea rezidentului, Administraţia prezintă cîte o copie de pe decizia de înregistrare autorităţii administraţiei publice locale şi organelor statistic și vamal, precum și Serviciului Fiscal de Stat.


(10) În zona liberă pot fi desfăşurate următoarele genuri de activitate:


a) producţia industrială a mărfurilor cu excepţia alcoolului etilic (alcoolului etilic rafinat, alcoolului etilic cu tăria mai mare de 80% vol, alcoolului etilic cu tăria mai mică de 80% vol, alcoolului tehnic, alcoolului denaturat, distilatelor de vin crude şi învechite, altor derivaţi din alcool etilic) şi a producţiei alcoolice.


b) sortarea, ambalarea, marcarea şi alte asemenea operaţiuni cu mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova;


b1) activitate comercială externă;


b2) Abrogat


c) genuri auxiliare de activitate, cum ar fi serviciile comunale, de depozitare, de construcţii, de alimentaţie publică etc., necesare desfăşurării activităţilor indicate la lit.a) şi b).


(101) Prin derogare de la prevederile alin. (10) lit. a), rezidenţii care, la data punerii în aplicare a prevederilor menţionate, implementau proiecte investiţionale legate de producerea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt în drept să continue realizarea acestora în condiţiile prevăzute de contractul încheiat cu Administraţia, în vigoare la momentul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi.


(11) Genul prioritar de activitate va fi producţia industrială.


(12) Abrogat


(13) Scoaterea producţiei alcoolice din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se permite în mărime de pînă la 25% din volumul vînzărilor nete totale ale producţiei alcoolice, realizate de către rezident, pe parcursul unui an calendaristic.


Evidenţa şi marcarea producţiei alcoolice se efectuează în conformitate cu legile şi cu actele normative ale Guvernului. Importul tutunului şi produselor din tutun în zona liberă şi producerea în ea a produselor din tutun sînt strict interzise.


(14) Rezidenţii desfăşoară activităţile menţionate la alin.(10) pe baza autorizaţiei pentru fiecare gen de activitate aparte, eliberate de Administraţie pe baza contractului încheiat cu aceştia conform regulamentului aprobat de către administratorul principal de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.


(15) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii în zona liberă nu scuteşte rezidentul de obligaţia de a obţine şi alte autorizații stabilite prin legi.


(16) Autorizaţia prevăzută la alin.(14) se eliberează, de regulă, pentru termenul de valabilitate a contractului încheiat între rezident şi Administraţie. Autorizaţia eliberată rezidentului  poate fi retrasă sau acţiunea ei poate fi suspendată în cazul în care acesta nu îndeplineşte condiţiile contractului sau cerinţele legislaţiei.


(17) Desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător de către persoane fizice sau juridice care nu sînt înregistrate  în calitate de rezidenţi sau care  nu dispun de autorizaţia necesară pentru această activitate este interzisă şi atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.


(18).Administraţia este în drept să permită ne rezidenţilor efectuarea pe teritoriul zonei libere a lucrărilor privind dezvoltarea infrastructurii acestei zone, precum şi acordarea unor servicii specializate administraţiei şi/sau rezidenţilor în temeiul contractelor încheiate în acest scop.


(19) Rezidenţii sînt obligaţi de a declara mărfurile numai la organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere corespunzătoare .


(20) Rezidenţilor, prin anularea înregistrării, li se poate revoca statutul de rezident în caz de:


a) neexecutare a condiţiilor contractului încheiat între aceştia şi Administraţie;


b) încălcare de către aceştia a legislaţiei sau a cerinţelor stabilite de Administraţie în limitele competenţei sale stabilite prin legi şi prin actele normative ale Guvernului;


c) existenţă a unor date falsificate în documentele prezentate de aceştia Administraţiei;


d) neachitare a datoriilor la plăţile şi taxele zonale obligatorii;


e) desfăşurare a activităţii de întreprinzător fără autorizaţiile respective


- după expirarea a 3 luni de la data primirii înştiinţării despre încălcarea comisă.


(21) Rezidenţii, în condițiile legii, pot contesta în instanţa judecătorească competentă, conform Codului de procedură civilă acţiunile Administraţiei, inclusiv cele privind retragerea autorizaţiei sau suspendarea activităţii, precum şi privind retragerea statutului de rezident a condiţiilor contractului încheiat între aceştia şi Administraţie;


(22) Cuantumurile taxelor de acordare a autorizaţiilor se stabilesc de către Administraţie de comun acord cu Ministerul Economiei și Infrastructurii.


(23) Rezidentul ţine, în modul stabilit, evidenţa contabilă şi statistică a activităţii sale, prezintă sistematic Administraţiei rapoarte privind activitatea desfăşurată în zonă. Forma şi termenele de prezentare a rapoartelor se stabilesc de către Administraţie.


(24) Evidenţa activităţii de întreprinzător desfăşurate de rezident în cadrul zonei libere trebuie să se ţină separat de evidenţa activităţii desfăşurate de acesta în afara zonei respective.


(25) Controlul activităţii rezidenţilor se efectuează prin:


a) controale planificate - nu mai des de o dată în decursul unui an calendaristic, de către toate organele de control concomitent;


b) controale neplanificate - dacă există cel puţin una din următoarele circumstanţe:


- au fost încălcate termenele stabilite de prezentare a rapoartelor fiscale, statistice ori zonale sau acestea conţin date neautentice;


- au fost înregistrate plîngeri sau alte petiţii scrise privind încălcarea legislaţiei de către rezident;


- există temeiuri suficiente de a considera că acţiunile rezidentului conţin elementele unei infracţiuni;


- Administraţia are temeiuri suficiente de a considera că rezidentul încalcă contractul încheiat între ei sau legislaţia cu privire la zonele libere.


(251) Pentru efectuarea controalelor planificate, autoritățile cu funcție de control vor prezenta Ministerului Economiei și Infrastructurii, pînă la 1 noiembrie a fiecărui an, propuneri cu privire la controlul rezidenților zonelor libere în anul următor. Ministerul Economiei și Infrastructuriiva prezenta Guvernului spre examinare și aprobare planul controalelor rezidenților pentru anul următor.


Controalele neplanificate se efectuează doar cu acordul Cancelariei de Stat, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (25) lit. b).


(26) Toate controalele pe teritoriul zonei libere se efectuează de comun acord cu Administraţia şi în prezenţa reprezentanţilor acesteia şi a rezidentului de la a cărui nume a fost prezentată plîngerea sau a cărui activitate constituie temei pentru efectuarea controlului.


(27) Prevederile alin.(26) nu se extind asupra controalelor efectuate de către organul vamal.


(28) Banca Naţională a Moldovei efectuează, în limitele competenţei sale, controlul asupra activităţii rezidenţilor conform Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei.

În vigoare din data de 2022-07-01

Articol 6
Rezidenţii zonelor libere

(1) Rezident al zonei libere, denumit în continuare rezident, poate fi orice persoană fizică sau juridică înregistrată conform legii în calitate de subiect al activităţii de întreprinzător în Republica Moldova, orice instituţie de învăţămînt, centru ştiinţific de cercetare şi transfer tehnologic, alte entităţi care contribuie la sporirea calităţii forţei de muncă a rezidenţilor.


(2) Selectarea rezidenţilor se efectuează de către Administraţie pe bază de concurs, ţinîndu-se cont de volumul şi caracterul investiţiilor preconizate, de necesitatea de creare a infrastructurii de producţie şi neproductive a zonei, de menţinerea orientării zonei libere spre fabricarea producţiei industriale pentru export, de teritoriul şi terenurile libere, de asigurarea cu forţă de muncă, apă, resurse energetice şi de alte criterii.


(3) Întreprinderile pe a căror bază se creează zona liberă sînt obligate, să se înregistreze în calitate de rezidenţi.


(4) Modul de desfăşurare a concursurilor în zonele libere se stabileşte în regulamentul cu privire la concursuri, aprobat de Guvern.


(5) Condiţiile de selectare a rezidenţilor, precum şi criteriile de determinare a învingătorilor la concursuri se stabilesc de către administratorul principal de comun acord cu Ministerul Economiei.


(6) Persoana fizică sau juridică care a obţinut dreptul de înregistrare în calitate de rezident, încheie cu Administraţia un contract pentru desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător. Contractul se încheie pentru întreaga perioadă de activitate în zona respectivă.


(7) În contract se indică:


a) genul de activitate autorizat;


b) drepturile şi obligaţiile rezidentului şi ale Administraţiei;


c) proiectul economic care urmează să fie realizat în zona liberă şi parametrii preconizaţi ai acestuia;


d) cuantumul plăţilor zonale şi a taxelor şi plăţilor de arendă;


e) facilităţile acordate rezidentului de către Administraţie.


f) tipurile rapoartelor pe care le prezintă rezidentul;


g) responsabilităţile părţilor, în caz de încălcare a cerinţelor contractuale;


h) alte aspecte, conform înţelegerii dintre părţi.


(7.1) Administrația coordonează în prealabil cu Ministerul Economiei textul contractului ce urmează a fi încheiat între administrație și rezident, precum și orice modificare, suspendare sau încetare a acestuia.


(8) Pentru înregistrarea în calitate de rezident se percepe o taxă în mărimea stabilită de Administraţie de comun acord cu Ministerul Economiei.


(9) În termen de 15 zile de la înregistrarea rezidentului, Administraţia prezintă cîte o copie de pe decizia de înregistrare autorităţii administraţiei publice locale şi organelor statistic și vamal, precum și Serviciului Fiscal de Stat.


(10) În zona liberă pot fi desfăşurate următoarele genuri de activitate:


a) producţia industrială a mărfurilor cu excepţia alcoolului etilic (alcoolului etilic rafinat, alcoolului etilic cu tăria mai mare de 80% vol, alcoolului etilic cu tăria mai mică de 80% vol, alcoolului tehnic, alcoolului denaturat, distilatelor de vin crude şi învechite, altor derivaţi din alcool etilic) şi a producţiei alcoolice.


b) sortarea, ambalarea, marcarea şi alte asemenea operaţiuni cu mărfurile tranzitate prin teritoriul vamal al Republicii Moldova;


b.1) activitate comercială externă;


b.2) Abrogat


c) genuri auxiliare de activitate, cum ar fi serviciile comunale, de depozitare, de construcţii, de alimentaţie publică etc., necesare desfăşurării activităţilor indicate la lit.a) şi b).


(10.1) Prin derogare de la prevederile alin. (10) lit. a), rezidenţii care, la data punerii în aplicare a prevederilor menţionate, implementau proiecte investiţionale legate de producerea alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice sînt în drept să continue realizarea acestora în condiţiile prevăzute de contractul încheiat cu Administraţia, în vigoare la momentul punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi.


(11) Genul prioritar de activitate va fi producţia industrială.


(12) Abrogat


(13) Scoaterea producţiei alcoolice din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova se permite în mărime de pînă la 25% din volumul vînzărilor nete totale ale producţiei alcoolice, realizate de către rezident, pe parcursul unui an calendaristic.


Evidenţa şi marcarea producţiei alcoolice se efectuează în conformitate cu legile şi cu actele normative ale Guvernului. Importul tutunului şi produselor din tutun în zona liberă şi producerea în ea a produselor din tutun sînt strict interzise.


(14) Rezidenţii desfăşoară activităţile menţionate la alin.(10) pe baza autorizaţiei pentru fiecare gen de activitate aparte, eliberate de Administraţie pe baza contractului încheiat cu aceştia conform regulamentului aprobat de către administratorul principal de comun acord cu Ministerul Economiei.


(15) Autorizaţia pentru desfăşurarea activităţii în zona liberă nu scuteşte rezidentul de obligaţia de a obţine şi alte autorizații stabilite prin legi.


(16) Autorizaţia prevăzută la alin.(14) se eliberează, de regulă, pentru termenul de valabilitate a contractului încheiat între rezident şi Administraţie. Autorizaţia eliberată rezidentului poate fi retrasă sau acţiunea ei poate fi suspendată în cazul în care acesta nu îndeplineşte condiţiile contractului sau cerinţele legislaţiei.


(17) Desfăşurarea în zona liberă a activităţii de întreprinzător de către persoane fizice sau juridice care nu sînt înregistrate  în calitate de rezidenţi sau care  nu dispun de autorizaţia necesară pentru această activitate este interzisă şi atrage răspunderea prevăzută de legislaţie.


(18).Administraţia este în drept să permită ne rezidenţilor efectuarea pe teritoriul zonei libere a lucrărilor privind dezvoltarea infrastructurii acestei zone, precum şi acordarea unor servicii specializate administraţiei şi/sau rezidenţilor în temeiul contractelor încheiate în acest scop.


(19) Rezidenţii sînt obligaţi de a declara mărfurile numai la organul vamal ce supraveghează activitatea zonei libere corespunzătoare .


(20) Rezidenţilor, prin anularea înregistrării, li se poate revoca statutul de rezident în caz de:


a) neexecutare a condiţiilor contractului încheiat între aceştia şi Administraţie;


b) încălcare de către aceştia a legislaţiei sau a cerinţelor stabilite de Administraţie în limitele competenţei sale stabilite prin legi şi prin actele normative ale Guvernului;


c) existenţă a unor date falsificate în documentele prezentate de aceştia Administraţiei;


d) neachitare a datoriilor la plăţile şi taxele zonale obligatorii;


e) desfăşurare a activităţii de întreprinzător fără autorizaţiile respective


- după expirarea a 3 luni de la data primirii înştiinţării despre încălcarea comisă.


(21) Rezidenţii, în condițiile legii, pot contesta în instanţa judecătorească competentă, conform Codului de procedură civilă acţiunile Administraţiei, inclusiv cele privind retragerea autorizaţiei sau suspendarea activităţii, precum şi privind retragerea statutului de rezident a condiţiilor contractului încheiat între aceştia şi Administraţie;


(22) Cuantumurile taxelor de acordare a autorizaţiilor se stabilesc de către Administraţie de comun acord cu Ministerul Economiei.


(23) Rezidentul ţine, în modul stabilit, evidenţa contabilă şi statistică a activităţii sale, prezintă sistematic Administraţiei rapoarte privind activitatea desfăşurată în zonă. Forma şi termenele de prezentare a rapoartelor se stabilesc de către Administraţie.


(24) Evidenţa activităţii de întreprinzător desfăşurate de rezident în cadrul zonei libere trebuie să se ţină separat de evidenţa activităţii desfăşurate de acesta în afara zonei respective.


(25) Controlul activităţii rezidenţilor se efectuează prin:


a) controale planificate - nu mai des de o dată în decursul unui an calendaristic, de către toate organele de control concomitent;


b) controale neplanificate - dacă există cel puţin una din următoarele circumstanţe:


- au fost încălcate termenele stabilite de prezentare a rapoartelor fiscale, statistice ori zonale sau acestea conţin date neautentice;


- au fost înregistrate plîngeri sau alte petiţii scrise privind încălcarea legislaţiei de către rezident;


- există temeiuri suficiente de a considera că acţiunile rezidentului conţin elementele unei infracţiuni;


          - Administraţia are temeiuri suficiente de a considera că rezidentul încalcă                        contractul încheiat între ei sau legislaţia cu privire la zonele libere.


(25.1) Pentru efectuarea controalelor planificate, autoritățile cu funcție de control vor prezenta Ministerului Economiei și Infrastructurii, pînă la 1 noiembrie a fiecărui an, propuneri cu privire la controlul rezidenților zonelor libere în anul următor. Ministerul Economiei va prezenta Guvernului spre examinare și aprobare planul controalelor rezidenților pentru anul următor.


Controalele neplanificate se efectuează doar cu acordul Cancelariei de Stat, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (25) lit. b).


(26) Toate controalele pe teritoriul zonei libere se efectuează de comun acord cu Administraţia şi în prezenţa reprezentanţilor acesteia şi a rezidentului de la a cărui nume a fost prezentată plîngerea sau a cărui activitate constituie temei pentru efectuarea controlului.


(27) Prevederile alin.(26) nu se extind asupra controalelor efectuate de către organul vamal.


(28) Banca Naţională a Moldovei efectuează, în limitele competenţei sale, controlul asupra activităţii rezidenţilor conform Legii cu privire la Banca Naţională a Moldovei.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2022
2022-07-01
Nr. 2

LEGE Nr. 156 din 09-06-2022 pentru modificarea unor acte normative
Articol I

Art. XLIV. – Legea nr. 440/2001 cu privire la zonele economice libere (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr. 108–109, art. 834), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. În cuprinsul legii, sintagma „Ministerul Economiei și Infrastructurii”, la orice formă gramaticală, se substituie cu sintagma „Ministerul Economiei” la forma gramaticală corespunzătoare.

2. La articolul 5 alineatul (2), sintagma „ministrului economiei și infrastructurii” se substituie cu sintagma „ministrului economiei”.