LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


Inkraft seit 2011-01-01

Artikel 59
Măsuri provizorii şi de asigurare

(1) La cererea reclamantului, instanţa de judecată poate:


a) să emită, în privinţa presupusului violator, o încheiere cu scopul de a preveni orice încălcare iminentă a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege ori să interzică, sub rezerva aplicării unor sancţiuni pecuniare repetate, continuarea pretinselor încălcări ale dreptului vizat, ori să ceară prezentarea unor garanţii destinate să asigure despăgubirea titularului de drepturi;


b) în aceleaşi condiţii, să emită o încheiere în privinţa unui intermediar ale cărui servicii sînt utilizate de o terţă persoană care încalcă dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege, inclusiv în privinţa intermediarilor ale căror calculatoare şi servicii de telecomunicaţii sînt utilizate  de o terţă persoană care comite o astfel de încălcare;


c) să dispună sechestrarea sau confiscarea bunurilor presupuse că încalcă  dreptul de autor, drepturile conexe sau alte drepturi protejate de prezenta lege, în scop de prevenire a introducerii sau răspîndirii acestora în reţelele de comerţ.


(2) În cazul unei încălcări comise la scară comercială, atunci cînd reclamantul demonstrează existenţa unor circumstanţe susceptibile să compromită compensarea prejudiciilor,  instanţa de judecată poate să dispună măsuri provizorii precum sînt sechestrarea bunurilor mobile şi imobile ale presupusului violator, inclusiv blocarea conturilor bancare şi a altor active ale acestuia. În acelaşi scop, instanţa de judecată poate cere prezentarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informaţia relevantă. 


(3) Pentru a se pronunţa în privinţa măsurilor prevăzute la alin. (1) şi (2),  instanţa de judecată poate să ceară reclamantului să prezinte probe concludente pentru a se asigura în deplină măsură că el este titularul de drepturi şi că drepturile sale au fost încălcate sau că o atare încălcare este iminentă.


(4)  Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) vor fi întreprinse, după caz, fără ca pîrîtul să fie anunţat, îndeosebi cînd orice tergiversare ar cauza un prejudiciu ireparabil titularului de drepturi. În acest caz, părţile vor fi informate imediat despre luarea măsurilor. La cererea pîrîtului va avea loc o reexaminare, incluzînd şi audieri, pentru a decide, într-un termen rezonabil după notificarea măsurilor, dacă măsurile urmează să fie modificate, revocate sau confirmate.


(5) Instanţa de judecată poate dispune măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) cu condiţia ca reclamantul să depună o cauţiune sau o garanţie echivalentă, avînd menirea să asigure repararea, prevăzută la alin. (7), a eventualelor prejudicii cauzate pîrîtului.


(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi revocate la cererea pîrîtului  dacă reclamantul nu a iniţiat, în decurs de 20 de zile lucrătoare, proceduri care să conducă la examinarea cazului de către instanţa de judecată.


(7) În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2)  sînt revocate ori decad din cauza oricărui act al reclamantului sau a omisiunii acestuia, ori dacă, ulterior, nu se constată nici o încălcare sau tentativă de încălcare a dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor drepturi protejate de prezenta lege, instanţa de judecată poate să-l oblige pe reclamant, la cererea pîrîtului, să repare eventualele prejudicii cauzate prin aplicarea acelor măsuri.