CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


Stand:
Capitolul II
MUNCA FEMEILOR, A PERSOANELOR CU OBLIGAŢII FAMILIALE ŞI A ALTOR PERSOANE

Art.

  247 Garanţii la angajare pentru femeile gravide şi persoanele cu copii în vîrstă de pînă la 4 ani

(1) Refuzul de angajare sau reducerea cuantumului salariului pentru motive de graviditate sau de existenţă a copiilor în vîrstă de pînă la 4 ani este interzis. Refuzul de angajare a unei femei gravide sau a unei persoane cu copil în vîrstă de pînă la 4 ani din alte cauze trebuie să fie motivat, angajatorul informînd în scris persoana în cauză în decurs de 5 zile calendaristice de la data înregistrării în unitate a cererii de angajare. Refuzul de angajare poate fi atacat în instanţa de judecată.

(2) (Exclus)



Art.

  248 Lucrările la care este interzisă utilizarea muncii unor categorii de femei

Este interzisă utilizarea muncii femeilor gravide, a femeilor care au născut de curînd şi a celor care alăptează la lucrări subterane în mine, precum şi în orice alte activităţi care prezintă riscuri pentru securitatea sau sănătatea lor ori care pot avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării, conform cerinţelor minime aprobate de Guvern.



Art.

  249 Limitarea trimiterii în deplasare

(1) Nu se admite trimiterea în deplasare în interes de serviciu a persoanelor cărora deplasarea le este contraindicată conform certificatului medical.

(2) Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, femeile gravide, părinţii singuri care au copii în vîrstă de pînă la 14 ani, salariaţii care au copii în vîrstă de pînă la 4 ani sau copii cu dizabilităţi, persoanele care îmbină concediile pentru îngrijirea copilului, prevăzute la art.126 şi 127 alin.(2), cu munca, precum şi salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot fi trimişi în deplasare numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza plecarea în deplasare.

 



Art.

  250 Transferul la o altă muncă al unor categorii de femei

(1) În cazul în care, drept urmare a evaluării riscurilor profesionale în conformitate cu Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, munca prestată de către o femeie gravidă, o femeie care a născut de curînd sau una care alăptează se dovedeşte a prezenta riscuri pentru securitatea sau sănătatea acesteia ori poate avea repercusiuni asupra sarcinii sau alăptării, angajatorul ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condiţiilor de muncă, să excludă influenţa factorilor de risc asupra persoanelor menţionate.

(2) Dacă modificarea condiţiilor de muncă, prevăzută la alin.(1), nu este posibilă din motive obiective, femeii gravide, femeii care a născut de curînd sau celei care alăptează i se acordă o altă muncă, astfel încît să se evite expunerea acesteia la factorii de risc identificaţi în cadrul evaluării. În perioada activităţii la noul loc de muncă, femeii gravide, femeii care a născut de curînd sau celei care alăptează i se menţine salariul mediu de la locul de muncă precedent.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică inclusiv în cazurile în care graviditatea sau alăptarea intervine în perioada prestării unei munci ce presupune influenţa factorilor de risc, cu condiţia informării cuvenite a angajatorului.

(4) Femeile gravide, femeile care au născut de curînd şi cele care alăptează vor fi înlăturate de la munca de noapte, acordîndu-li-se o muncă de zi, cu menţinerea salariului mediu de la locul de muncă precedent.

(5) Pînă la soluţionarea chestiunii privind acordarea unei alte munci în conformitate cu alin.(2)–(4) sau în cazul în care schimbarea locului de muncă nu este posibilă din motive obiective, femeile gravide, femeile care au născut de curînd şi cele care alăptează vor fi scutite de îndeplinirea obligaţiilor de muncă, cu menţinerea salariului mediu pentru zilele pe care nu le-au lucrat din această cauză.

(6) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin.(1)–(5), femeile care au copii cu vîrsta de pînă la 3 ani, în cazul în care nu au posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiile de muncă, sînt transferate, în modul prevăzut de prezentul cod, la un alt loc de muncă, cu menţinerea salariului mediu de la locul de muncă precedent pînă cînd copiii împlinesc vîrsta de 3 ani.



Art.

  251 Interzicerea concedierii femeilor gravide şi a salariaţilor care îngrijesc copii în vîrstă de pînă la 4 ani

Se interzice concedierea femeilor gravide, a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 4 ani şi a persoanelor care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului prevăzute la art.124, 126 şi 127, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 86 alin. (1) lit. b), g) - k).



Art.

  252 Garanţii pentru persoanele care îngrijesc copii lipsiţi de grijă maternă

Garanţiile şi drepturile acordate femeilor cu copii în vîrstă de pînă la 4 ani şi altor persoane care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului, prevăzute la art.124, 126 şi 127 (limitarea muncii de noapte, a muncii suplimentare, atragerii la lucru în zilele de repaus şi a trimiterii în deplasare în interes de serviciu, acordarea concediilor suplimentare, stabilirea regimului de muncă privilegiat, alte garanţii şi înlesniri stabilite de legislaţia muncii), se extind, în afara rudelor menţionate la art.124 alin.(4), şi asupra altor persoane care îngrijesc realmente copii lipsiţi de grija maternă (în caz de deces, de decădere din drepturile părinteşti sau de aflare îndelungată a mamei într-o instituţie de tratament, în alte cazuri), precum şi asupra tutorilor (curatorilor) minorilor.



Art.

  252 .1 Garanţii pentru persoanele care educă un copil cu dizabilități

Unuia dintre părinţii (tutorelui, curatorului) care educă un copil cu dizabilități  i se va acorda suplimentar, în baza unei cereri scrise, o zi liberă pe lună, cu menţinerea salariului mediu din contul angajatorului.

New to

 
2015-12-18
 


Art.

  252 .2 Servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani

În vederea asigurării reconcilierii vieții profesionale cu cea de familie, angajatorul poate oferi salariaților servicii de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la 3 ani, conform cadrului normativ aprobat de Guvern.

New to

 
2022-04-25