Lege 77/2016

Lege la parcurile IT

LEGE Nr. 77 cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei


Stand:
Capitolul II (2020)
SUBIECŢII PARCULUI PENTRU  TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI

Art.

  5 Solicitanţii creării parcului

Parcurile pot fi create la solicitarea unor persoane juridice sau fizice, înregistrate în Republica Moldova în calitate de subiecți ai activității de întreprinzător, care nu au fost/nu sînt în proces de insolvabilitate sau lichidare şi/sau restructurare ca urmare a insolvabilităţii, ori a căror activitate de întreprinzător nu a fost/nu este suspendată, sau care nu au fost/nu sînt obiectul unei proceduri legale pentru a fi declarați în una dintre aceste situaţii.

Original 


Art.

  6 Administraţia parcului

(1) La crearea parcului, Guvernul instituie Administraţia acestuia avînd statut de persoană juridică ce activează pe principii de autofinanţare. Regulamentul de organizare și funcționare a Administraţiei parcului se aprobă de Guvern.

(2) Administraţia parcului este condusă de un administrator, desemnat în funcţie de către Guvern, la propunerea Ministerului Economiei, pe un termen de 5 ani. Funcţiile, drepturile şi obligaţiile administratorului sînt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Administraţiei parcului și preluate în contractul încheiat între administrator şi Ministerul Economiei.

(3) Sursele de venit ale Administraţiei parcului se constituie din cotizaţiile obligatorii ale rezidenţilor parcului, precum şi din alte venituri legale rezultate din atribuţiile prevăzute la art. 13 lit. h) şi l). Mărimea cotizaţiilor obligatorii ale rezidenţilor parcului este stabilită de către Administraţia parcului în conformitate cu regulamentul acesteia, în funcţie de numărul rezidenţilor parcului şi venitul acestora obținut din vânzări.

(4) Administraţia nu are dreptul să intervină în activitatea economică a rezidenţilor parcului.



Art.

  6 .1

(Not in force yet!)



Art.

  7 Rezidenţii parcului

(1) Înregistrarea rezidenţilor parcului se efectuează de către Administraţia acestuia în conformitate cu Regulamentul de înregistrare a rezidenţilor parcului, aprobat de Guvern, în care vor fi indicate în mod expres și exhaustiv procedura și cerințele de înregistrare, precum și modelul contractului privind desfăşurarea activităţii în parc. Persoanele juridice sau fizice la solicitarea cărora a fost creat parcul se înregistrează din oficiu în calitate de rezidenţi ai acestuia.


(2) Persoana înregistrată în calitate de rezident al parcului încheie cu Administraţia acestuia un contract privind desfăşurarea activităţii în parc și este introdusă în Registrul de evidenţă a rezidenților parcului la data semnării contractului. Contractul se încheie pe o perioadă de cel puţin 4 ani. Termenul contractului nu poate depăşi termenul de funcţionare a parcului.


(3) În contract se indică: 


a) genurile de activitate practicate;


b) drepturile şi obligaţiile rezidentului parcului şi ale Administraţiei parcului;


c) cuantumul cotizaţiei obligatorii;


d) tipurile rapoartelor pe care le prezintă rezidentul parcului Administraţiei acestuia; 


e) răspunderea părţilor în caz de încălcare a prevederilor contractuale;


f) alte clauze negociate de părţi.


(4) Rezidenţii parcului desfăşoară, drept activitate principală, una sau mai multe din activitățile prevăzute la art. 8 în sediile lor şi ale subdiviziunilor lor amplasate pe teritoriul Republicii Moldova. 


(5) Rezidenţii parcului țin contabilitatea, întocmesc și prezintă situații financiare, rapoarte, dări de seamă şi declaraţii în modul stabilit de legislația în vigoare.


(6) Rezidenţii parcului nu poartă răspundere pentru obligaţiile Administraţiei acestuia.


(7) Administraţia parcului ţine Registrul de evidență a rezidenţilor parcului şi eliberează certificate confirmative privind deținerea titlului de rezident al parcului.