CodMunc
Codul Muncii
CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA
Art.
348 Obiectul jurisdicţiei munciiJurisdicţia muncii are drept obiect soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi conflictelor colective de muncă privind purtarea negocierilor colective, încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor colective şi individuale de muncă, a convenţiilor colective prevăzute de prezentul cod, precum şi soluţionarea conflictelor colective privind interesele economice, sociale, profesionale şi culturale ale salariaţilor, apărute la diferite niveluri între partenerii sociali.
Art.
349 Părţile litigiilor individuale de muncă şi părţile conflictelor colective de muncăPot fi părţi ale litigiilor individuale de muncă şi ale conflictelor colective de muncă:
a) salariaţii, precum şi orice alte persoane titulare ale unor drepturi şi/sau obligaţii, în temeiul prezentului cod;
b) angajatorii persoane fizice şi juridice;
c) sindicatele şi alţi reprezentanţi ai salariaţilor;
d) patronatele;
e) autorităţile publice centrale şi locale, după caz;
Art.
350 Principiile jurisdicţiei munciiPrincipiile jurisdicţiei muncii sînt:
a) concilierea intereselor divergente ale părţilor, ce decurg din raporturile prevăzute la art.348;
b) dreptul salariaţilor de a fi apăraţi de reprezentanţii lor;
b.1) dreptul angajatorilor de a fi apăraţi de patronate;
c) scutirea salariaţilor şi a reprezentanţilor acestora de cheltuielile judiciare;
d) operativitatea în examinarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă.
e) (Abrogat)
f) (Abrogat)
Art.
351 Organele de jurisdicţie a munciiOrgane de jurisdicţie a muncii sînt:
a) comisiile de conciliere (organe extrajudiciare);
b) instanţele de judecată.
Art.
352 Examinarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă(1) Cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă sau a conflictului colectiv de muncă (revendicările în cazul procedurii de conciliere) se depune la organul competent de jurisdicţie a muncii de partea interesată (art.349) şi se înregistrează de acesta în modul stabilit.
(2) În procesul examinării cererii, părţile sînt în drept să-şi explice poziţia şi să prezinte organului de jurisdicţie a muncii toate probele şi justificările pe care le consideră necesare.
(3) Organul de jurisdicţie a muncii apreciază probele prezentate de către părţi şi ia decizii conform legislaţiei în vigoare.
Art.
353 Scutirea salariaţilor şi a reprezentanţilor acestora de plata cheltuielilor judiciareSalariaţii sau reprezentanţii acestora care se adresează în instanţele de judecată cu cereri de soluţionare a litigiilor şi conflictelor ce decurg din raporturile prevăzute la art.348 (inclusiv pentru a ataca hotărîrile şi deciziile judecătoreşti privind litigiile şi conflictele vizate) sînt scutiţi de plata cheltuielilor judiciare (a taxei de stat şi a cheltuielilor legate de judecarea pricinii).