CODUL PENAL
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA Nr. 985din 18-04-2002
Art.
168???
Art.
168(1) Obținerea muncii de la o persoană împotriva voinței ei, prin constrîngere sau înșelăciune, dacă această acțiune nu întrunește elementele traficului de ființe umane sau ale traficului de copii,
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 6 ani.
(2) Aceeași acțiune săvîrșită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra unui copil cu capacitate de muncă sau a unei femei gravide;
c) de două sau mai multe persoane;
d) de o persoană publică, de o persoană cu funcție de răspundere, de o persoană cu funcție de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcționar international;
e) din motive de prejudecată
se pedepsește cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2000 la 3500 de unități convenționale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(3) Acțiunile prevăzute la alin. (1) sau (2):
a) săvîrșite de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății ori cu decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 2500 la 4000 de unități convenționale cu lichidarea persoanei juridice.