LEGE Nr. 139

Legea dreptului de autor 2010 (Abrogată 28.07.22)

Lege Nr. 139 din 02-07-2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe


In force since 2011-01-01

Art.

45

Protecţia operelor nepublicate anterior intrate în domeniul public

(1) Oricare persoană care, după expirarea termenului de protecţie a dreptului de autor, pentru prima dată, în mod legal, publică sau pune la dispoziţia publicului prin orice mod o operă nepublicată anterior beneficiază de o protecţie echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorilor.


(2) Termenul de protecţie a drepturilor patrimoniale menţionate la alin. (1) este de 25 de ani de la data la care opera a fost pentru prima dată, în mod legal, publicată sau pusă la dispoziţia publicului.