CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


In force since 2006-06-02, valid until before 2016-09-09

Art.

96

Durata redusă a timpului de muncă

(1) Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vîrstă, de starea sănătăţii, de condiţiile de muncă şi de alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contractul individual de muncă, se stabileşte durata redusă a timpului de muncă.


(2) Durata săptămînală redusă a timpului de muncă constituie:


a) 24 de ore pentru salariaţii în vîrstă de la 15 la 16 ani ;


b) 35 de ore pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani;


c) 35 de ore pentru salariaţii care activează în condiţii de muncă vătămătoare, conform nomenclatorului aprobat de Guvern.


(3) Pentru anumite categorii de salariaţi a căror muncă implică un efort intelectual şi psiho-emoţional sporit, durata timpului de muncă se stabileşte de Guvern şi nu poate depăşi 35 de ore pe săptămînă.


(4) Pentru invalizii de gradul I şi II (dacă aceştia nu beneficiază de înlesniri mai mari) se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămînă, fără diminuarea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.

In force since 2016-09-09

Art.

96

Durata redusă a timpului de muncă

(1) Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vîrstă, de starea sănătăţii, de condiţiile de muncă şi de alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contractul individual de muncă, se stabileşte durata redusă a timpului de muncă.


(2) Durata săptămînală redusă a timpului de muncă constituie:


a) 24 de ore pentru salariaţii în vîrstă de la 15 la 16 ani ;


b) 35 de ore pentru salariaţii în vîrstă de la 16 la 18 ani;


c) 35 de ore pentru salariaţii care activează în condiţii de muncă vătămătoare, conform nomenclatorului aprobat de Guvern.


(3) Pentru anumite categorii de salariaţi a căror muncă implică un efort intelectual şi psiho-emoţional sporit, durata timpului de muncă se stabileşte de Guvern şi nu poate depăşi 35 de ore pe săptămînă.


(4) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate (dacă aceştia nu beneficiază de înlesniri mai mari) se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămînă, fără diminuarea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2016
2016-09-09
Nr. 2

LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

Art.

I

Art. XXIX. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28 martie 2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

1. La articolul 8 alineatul (1), cuvîntul "handicap” se substituie cu cuvîntul „dizabilitate”.

2. La articolul 31 alineatul (2) litera e), cuvintele „a invalizilor” se substituie cu cuvintele „a persoanelor cu dizabilităţi”.

3. La articolul 62, litera f) va avea următorul cuprins:

„f) persoanele cu dizabilități;”.

4. La articolul 76 litera m), cuvintele „a gradului de invaliditate” se substituie cu cuvintele „a gradului de dizabilitate”.

5. La articolul 77 litera e), cuvintele „a copilului invalid” se substituie cu cuvintele „a copilului cu dizabilităţi”.

6. La articolul 85 alineatul (2), cuvintele „gradului de invaliditate” se substituie cu cuvintele „gradului de dizabilitate”, iar cuvintele „a copilului invalid” – cu cuvintele „a copilului cu dizabilităţi”.

7. La articolul 96 alineatul (4), textul „Pentru invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”.

8. La articolul 97 alineatul (1), cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

9. La articolul 100 alineatul (4), cuvintele „invalizi” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi”.

10. La articolul 103 alineatul (6), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

11. La articolul 105 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

12. La articolul 108 alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

13. La articolul 110 alineatul (4), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

14. La articolul 111 alineatul (4), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

15. La articolul 116 alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

16. La articolul 120 alineatul (2), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele „copil cu dizabilităţi”.

17. Articolul 121:

la alineatul (1), cuvîntul „nevăzătorii” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi de vedere severe”;

la alineatul (4), cuvintele „copil invalid” se substituie cu cuvintele "copil cu dizabilităţi”.

18. La articolul 128 alineatul (2), cuvîntul „handicap” se substituie cu cuvîntul „dizabilitate”.

19. Articolul 183 alineatul (2):

la litera a), cuvintele "un invalid” se substituie cu cuvintele „o persoană cu dizabilităţi”;

la litera f), cuvintele „invalizii de război” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului”;

la litera j), cuvîntul „invalizii” se substituie cu cuvintele „persoanele cu dizabilităţi”, iar cuvîntul „invalidităţii” – cu cuvîntul „dizabilităţii”.

20. La articolul 249 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” – cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.

21. La articolul 318 alineatul (2), textul „Invalizii de gradul I şi II” se substituie cu textul „Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate”, iar cuvintele „copii invalizi” se substituie cu cuvintele „copii cu dizabilităţi”.