CodMunc

Codul Muncii

CODUL MUNCII AL REPUBLICII MOLDOVA


In force since 2010-09-07, valid until before 2018-08-27

Art.

359

Procedura de conciliere

(1) Procedura de conciliere se desfăşoară între părţile conflictului, în cadrul unei comisii de conciliere.


(2) Comisia de conciliere se constituie dintr-un număr egal de reprezentanţi ai părţilor conflictului, la iniţiativa uneia din ele.

In force since 2018-08-27

Art.

359

Procedura de conciliere

(1) Procedura de conciliere se desfăşoară între părţile conflictului, în cadrul unei comisii de conciliere.


(2) Comisia de conciliere se constituie dintr-un număr egal de reprezentanţi ai părţilor conflictului, la iniţiativa uneia din ele.


(3) Comisia de conciliere se constituie ad hoc, ori de cîte ori apare un conflict colectiv de muncă.


(4) Drept temei pentru constituirea comisiei de conciliere servesc ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului (reprezentanţilor acestuia) şi hotărîrea (decizia) respectivă a reprezentanţilor salariaţilor.


(5) Preşedintele comisiei de conciliere este ales cu majoritatea voturilor membrilor comisiei.


(6) Angajatorul este obligat să creeze condiţii normale de lucru comisiei de conciliere.


(7) Dezbaterile comisiei de conciliere sînt consemnate într-un proces-verbal întocmit în 2 sau mai multe exemplare, după caz, în care se vor indica măsurile generale sau parţiale de soluţionare a conflictului, asupra cărora au convenit părţile.


(8) Comisia conciliază părţile conflictului colectiv de muncă în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data constituirii comisiei. Acest termen poate fi prelungit o singură dată prin acordul scris al membrilor comisiei. În cazul în care membrii comisiei de conciliere au ajuns la o înţelegere asupra revendicărilor înaintate, comisia va adopta o decizie obligatorie pentru părţile conflictului, pe care o va remite acestora în termen de 24 de ore din momentul adoptării.


(9) Dacă membrii comisiei de conciliere nu au ajuns la o înţelegere, preşedintele comisiei va informa în scris despre acest lucru părţile conflictului în termen de 24 de ore.

Monitorul Oficial (MD)
Teil
2018
2018-07-27
Nr. 1

LEGE pentru modificarea Codului muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003

Art.

I

 Articol unic. – Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr. 159–162, art. 648), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

 

1. La articolul 359, alineatul (8) va avea următorul cuprins:

„(8) Comisia conciliază părțile conflictului colectiv de muncă în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data constituirii comisiei. Acest termen poate fi prelungit o singură dată prin acordul scris al membrilor comisiei. În cazul în care membrii comisiei de conciliere au ajuns la o înțelegere asupra revendicărilor înaintate, comisia va adopta o decizie obligatorie pentru părțile conflictului, pe care o va remite acestora în termen de 24 de ore din momentul adoptării.”

2. La articolul 360, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) În situaţia în care părţile conflictului nu au ajuns la o înţelegere sau nu sînt de acord cu decizia comisiei de conciliere, fiecare dintre ele, în termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de conciliere a conflictului colectiv de muncă de către comisia de conciliere sau, după caz, de la data adoptării deciziei sau a primirii informaţiei respective (art. 359 alin. (8) şi (9)), este în drept să depună o cerere de soluţionare a conflictului în instanţa de judecată.”